Asociația Administratorilor de Fonduri din România și-a ales noul Consiliu Director pentru următorii trei ani

Asociația Administratorilor de Fonduri din România și-a ales noul Consiliu Director pentru următorii trei ani

Cele 27 de companii membre ale Asociației Administratorilor de Fonduri din România (AAF) au decis marți componența noului Consiliu Director care, în baza mandatului primit, vor reprezenta industria de asset management locală în relația cu instituțiile, autoritățile statului și publicul larg, până în mai 2025. Horia Gustă, președintele în exercițiu al Consiliului Director AAF, a fost reales în funcție, pentru un mandat  de trei ani.

Noul Consiliu Director ales ieri cu majoritate de voturi este format din: Horia Gustă, președinte, director CASS SAI Muntenia Invest, Cristian Vasile Pascu, director general executiv adjunct BCR, vicepreședinte, Aurel Bernat, CEO BT Asset Management, Mihai Purcărea, CFA, CEO BRD Asset Management, Răzvan Szilagyi, CFA, CEO Raiffeisen Asset Management, Dan Popovici, CEO OTP Asset Management, Călin Meteș, Deputy CEO Investments Franklin Templeton Romania / Deputy PM Fondul Proprietatea.

”Încrederea acordată de membrii Asociației pentru un nou mandat ca președinte al Consiliului Director mă onorează și responsabilizează și mai mult. Alături de ceilalți membri ai  Consiliului Director, ne propunem să creștem rolul pe care AAF îl are pe piața fondurilor de investiții, acela de a fi un partener de încredere pentru toți actorii implicați și de a facilita accesul cât mai multor participanți la piața de capital. Vom continua proiectele care au ca scop o mai bună înțelegere a industriei, a produselor și profesioniștilor din industriei. Tocmai am lansat ediția pe 2022 a proiectului nostru ”Economisește inteligent”, prin care vom pune accent pe explicarea beneficiilor pe care le aduce o investiţie diversificată în fondurile de investiţii. Climatul economic actual este unul destul de dificil, de aceea considerăm cu atât mai important ca oamenii să știe cum să-și protejeze economiile și cum să-și investească banii pentru a produce bunăstare”, a declarat Horia Gustă, președintele AAF.

În ciuda contextului economic intern și internațional volatil din ultimii doi ani, industria fondurilor de investiții  din România și-a consolidat trendul ascendent, la finalul lui 2021 înregistrându-se o creștere record a numărului de investitori. Conform ultimelor date făcute publice de Asociația Administratorilor de Fonduri, nivelul activelor administrate de membrii asociației a fost de aproape  50  de miliarde de lei.

Felicit noii membri ai Consiliului Director și salut realegerea lui Horia Gustă în funcția de președinte.  Ultimii doi ani au adus schimbări importante pe piața de profil, iar efectul acestor schimbări s-a văzut cel mai bine în creșterea semnificativă a numărului de investitori și a activelor fondurilor de investiții”, a declarat Jan Pricop, director executiv AAF.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0