Măsurile luate pentru refacerea echilibrelor macroeconomice consecutiv exceselor prilejuite de anul electoral 2024 au fost interpretate drept măsuri de austeritate. Odată oferite creșteri nesustenabile de salarii și pensii, publicul larg s-a obișnuit cu ele și nu s-a întrebat de unde vin banii. Cu mult mai mulți decât ar fi permis rezultatul economic.
De fapt, în loc să continuăm o politică prudentă de readucere treptată a deficitului public înapoi în limita de stabilitate de -3% din PIB, ceea ce ar fi presupus ca etapă intermediară un nivel de -5% din PIB în urmă cu doi ani, execuția bugetară dezastruoasă a condus la un nivel de -8,7% din PIB pe cash, respectiv -9,3% pe contabilitate europeană ESA.
Revenirea la „doar” 7,6% cash, adică -7,9% ESA, deși a presupus anul trecut cea mai mare ajustare bugetară din UE, de 1,4 puncte procentuale, a fost departe de a ne readuce pe traiectoria de ieșire din procedura de deficit excesiv. Unde ne-am învățat să stăm încă de la începutul deceniului și am fost salvați doar de pandemie.
Partea cea mai bizară este că datele disponibile acum arată că România a fost în prima jumătate a anului 2024 în recesiune tehnică, cu două trimestre consecutive de scădere a PIB-ului. Adică nici vorbă să se fi putut da, în mod normal, vreo creștere salarială sau vreo indexare masivă de pensii, și indexate și majorate artificial cu 40% doar prin raportarea ciudată a punctajelor la 25 de ani de muncă și nu 35, cât prevede legea actuală.
Păi de unde să se dea, în termeni reali, ajustați cu inflația, majorări de 10,3% la salarii și 24,4% (!!) la pensii, din moment ce rezultatul activității economice a crescut cu mai puțin de patru procente ? Decât din împrumuturi nesăbuite pentru consum, traduse în majorarea datoriei publice, ajunsă acum la peste 60% (cu pierderea ultimului criteriu Schengen).
Observați și discrepanța puternică dintre avansul salariilor și cel al pensiilor, cu consecința lărgirii masive a deficitului de la bugetul asigurărilor sociale de stat, unde oricum aveam un nivel de doar 25% al CAS față de circa 30% în urmă cu un deceniu. Chiar nu a observat nimeni că pensiile se dau din impozitarea salariilor și cele două trebuie corelate ?
Acum se plânge toată lumea că au fost luate măsuri de creștere moderată a taxării, pe ici, pe colo, cu doar două puncte la TVA și actualizarea impozitelor locale. Când, de fapt, ar trebui readusă în matcă întreaga arhitectură bugetară. Dacă bugetul de stat este forțat să „plombeze” cam un sfert din necesarul pentru pensii, s-a terminat cu -3% din PIB (care ar trebui să fie un prag limitativ, nu indicativ) și cu mult trâmbițatul principiu al contributivității.
Factorii de decizie ar trebui să aibă tăria de a le spune românilor că au trăit în ultimii ani peste posibilități și că nu se poate continua așa la infinit. Cu PIB la 77,7% din media și AIC (consum individual efectiv) de 89% din aceeași medie nu are cum să meargă treaba, deoarece suntem pe calapodul Greciei. Care știm unde a ajuns, de la 94% din media UE în urmă cu două decenii, pe la 65% iar acum se luptă să revină la 70% (68,4% în 2025, conform datelor recente).
Așadar, chiar și cu o ajustare de circa 5% la salarii și 8% la pensii, măsurată în termeni 2026 față de 2025 și vizibilă în statisticile lunare din prezent, am fi cu veniturile tot peste performanța economică cumulată pe ultimii patru ani, presupunând că am reuși cumva să menținem rezultatul PIB pe anul în curs peste nivelul de creștere zero.
Faptul că vin unii și iar promit marea cu sarea, cu gândul la viitoarele alegeri, nu face decât să mai adauge la nota de plată care s-a tot mărit și a ajuns deja pe la 3% din PIB pe termen lung. Să fie clar: în 2027, 2028, 2029, 2030 ș.a.m.d. vom plăti sume de peste 12 miliarde de euro pe an doar ca dobânzi la datoria strânsă pentru consumul trecut, fără să achităm nimic.
La ce dobândă vom face rost de bani pentru isprăvile din trecut ? Depinde de agențiile de rating, care și-au cam consumat doza de bunăvoință cu eternele lupte politice dâmbovițene și de capacitatea cetățenilor de a înțelege că situația este cât se poate de gravă. Cea mai mare promisiune ar fi să păstrăm nivelul de trai din 2023 și nivelul de 77% PIB din media UE, pe care riscăm să-l regretăm în curând.
Țineți minte, oricum va trebui să avem ceva ani de acum înainte excedent primar. Adică să strângem la buget mai mult decât vom putea cheltui, restul fiind deja antamat pentru creditori. Ne putem pune oarecum la adăpost dacă vom reuși să arătăm că ne-am „cumințit” cu cheltuielile fixe în buget și să încercăm să adoptăm moneda unică mai pe scurtătură, că de îndeplinit criteriile necesare va fi cumplit de greu.
COMMENTS