Banca Transilvania redevine cea mai interesantă companie în rândul investitorilor individuali de la Bursa de Valori Bucureşti

Banca Transilvania redevine cea mai interesantă companie în rândul investitorilor individuali de la Bursa de Valori Bucureşti

Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România, redevine compania care a atras interesul celor mai mulţi investitori individuali de la Bursa de Valori Bucureşti. Evoluţia excelenta pe care societatea financiară a avut-o în ultima perioadă, reflectată în profitul record raportat de TLV pentru anul 2021, readuce Banca Transilvania pe prima poziţie a clasamentului BVBescu Retail Pulse Chart după 3 ediţii trimestriale dominate de Teraplast S.A. Societatea bancară a atras atenţia a 6 investitori din 10.
Medlife S.A., cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din România, ajunge pe locul 2, 1 din 2 investitori declarând că se uită cu interes la activitatea acestei societăţi. Teraplast S.A. completează podiumul, coborând pe locul 3.
Clasamentul a fost realizat în luna februarie 2022 de site-ul bvbescu.ro, cu ocazia evenimentului „The Power Table – Cum arată rezultatele financiare pe anul 2021 şi cum investim”, care a avut loc pe data de 2 martie 2022.

Interesul investitorilor individuali, către companiile de mari dimensiuni
One United Properties urca 10 poziţii faţă de luna noiembrie, ajungând pe 4 şi intrând în Top 5, în timp ce BRD şi Fondul Porietatea revin între primele 10 companii ca şi interes în rândul investitorilor individuali de la BVB, clasându-se pe locurile 8, respectiv 10. De cealaltă parte, Norofert S.A. şi Agroland Business Systems S.A. nu au mai reuşit să atragă la fel de mult interes din partea investitorilor individuali că în urmă cu 4 luni şi ies din Top 10. În ciuda unor rezultate anuale foarte bune, Bittnet Systems S.A. coboară 13 poziţii, până pe locul 18, părăsind Top 5.

Doar 5 din 9 societăţi nou listate reuşesc să atragă interesul investitorilor individuali
De la ultima ediţie a BVBescu Retail Pulse Chart, 9 societăţi s-au listat pe Piaţa de Capital din România. Dintre acestea, Arobs Transilvania Software S.A. a atras cel mai mare interes în rândul investitorilor de retail. Societatea din domeniul IT debutează în clasament direct pe locul 13. Softbinator Technologies, Rocă Holding şi DN Agrar reuşesc şi ele să atragă interesul investitorilor individuali, debutând în clasament pe locurile 26, 32, respectiv 33.

O bancă străină şi un fast-food, printre emitenţii cu cea mai mare creştere a interesului
În mod surprinzător, cea mai mare creştere a interesului, faţă de luna noiembrie 2021, îi aparţine unui emitent listat secundar la Bursa de Valori Bucureşti. Ca urmare a rezultatelor financiare anuale excelente, Erste Bank revine în atenţia investitorilor individuali din România şi reuşeşte o urcare spectaculoasă de 26 de poziţii, până pe locul 24. Sphera Franchise Group, societate care administrează francizele Pizza Hut, KFC şi Taco Bell în România, Italia şi Republica Modova, urca 12 poziţii şi revine în Top 30, pe locul 27. Conpet S.A urca 9 locuri şi revine în Top 20, în timp ce Digi Communication N.V. şi Transelectrica S.A. reuşesc şi ele un salt de 8 poziţii, ajungând pe locurile 22, respectiv 19. În fine, Transport Trade Services S.A., societate listată la mijlocul anului trecut pe Piaţa Principală de la BVB, urca 7 poziţii până pe 12, apropiindu-se de Top 10.

Companiile de pe piaţa AeRO pierd teren
Dacă în luna august 2021, jumătate dintre primele 40 de poziţii erau ocupate de companii listate pe Piaţă Secundară, în acest moment mai regăsim doar 14 societăţi din Piaţa AeRO. Mai mult, dacă în urmă cu 6 luni 3 companii listate pe Piaţa AeRO se aflau între primele 10 cele mai urmărite societăţi de către investitorii individuali, în acest moment, toţi emitenţii din Top 10 BVBescu Retail Pulse Chart sunt societăţi listate pe Piaţa Principală.
MAM Bricolaj şi 2 Perfomrmant Network S.A. înregistrează cele mai mari scăderi în topul interesului investitorilor de la BVB, coboarand 23 de locuri până pe 49, respectiv 17 locuri până pe 38. BRK Financial Group S.A. şi Holde Agri Invest S.A. pierd şi ele din focus, părăsind Top 20.
Agroserv Măriuţa, Alro Slatina S.A., MAM Bricolaj, Vifrana S.A., Cemacon S.A., Firebyte Games şi IAR Braşov părăsesc Top 40, ultimele 3 atrăgând atenţia, în luna februarie, a doar 3-5% dintre investitori.
Iată care sunt companiile care ocupa primele 10 poziţii în BVBescu Retail Pulse Chart, din punctul de vedere al interesului investitorilor individuali la Bursa de Valori Bucureşti, în luna februarie 2022:
DBVBescu Retail Pulse Chart este un indicator care arata interesul investitorilor individuali faţă de companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti şi este realizat pe baza unui chestionar completat de către investitorii individuali din comunitatea BVBescu.ro.
Rezultatele financiare publicate de companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti pe anul 2021 au fost subiectul principal de discuţie în cadrul ediţiei din data de 2 martie 2022 a evenimentului online „The Power Table – Cum arată rezultatele financiare şi cum investim”.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0