BCR împreună cu Erste Group finanțează Eurowind Energy pentru construcția parcului eolian de 48 MW de la Pecineaga

BCR împreună cu Erste Group finanțează Eurowind Energy pentru construcția parcului eolian de 48 MW de la Pecineaga

Eurowind Energy, un jucător cheie pe piața de energie regenerabilă din Europa, dezvoltator și operator de proiecte eoliene, solare și hibride, a semnat o facilitate de credit în valoare de 65,33 de milioane de euro pentru construcția parcului eolian de la Pecineaga, cu o capacitate totală de 48 MW. Banca Comercială Română SA (BCR) și Erste Group Bank AG (Erste Group) au finanțat în proporție egală creditul de investiții, fiecare contribuind cu 32,66 milioane de euro. Creditul are maturitate la final de 2040 și acoperă 70% din costurile totale de dezvoltare ale parcului de la Pecineaga. 

În plus, cele două bănci asigură un pachet mai amplu în valoare de 18 milioane de euro, ce include finanțarea TVA aferentă investițiilor și alte produse dedicate susținerii proiectului Pecineaga. 

Banca Comercială Română SA și Erste Group AG au acționat în calitate de Aranjori Principali Mandatați și Bănci Finanțatoare, BCR având și rol de agent de Garanții și Bancă de Cont.

„BCR are un rol activ în promovarea tranziției către o economie verde, iar finanțarea pentru Eurowind Energy confirmă expertiza noastră și cooperarea pentru dezvoltarea unui sector energetic sustenabil. Oferim un portofoliu amplu, care susține importanța strategică a României în asigurarea securității energetice a regiunii, ce include instrumente financiare, dar și soluții adaptate proiectelor de energie regenerabilă și eficiență energetică. De altfel, ne folosim de fiecare oportunitate ca să aducem în atenție avantajele surselor de energie verde, dar și faptul că România beneficiază de diversitate climatică și energetică”, a declarat Mihaela Iorga, Corporate Executive Manager BCR.

Parcul eolian de 48 MW de la Pecineaga, dezvoltat de Eurowind Energy, este programat să devină funcțional în primul trimestru al anului 2025. Acesta va avea o capacitate de producție de aproximativ 176.000 MWh pe an și va putea alimenta până la 48.000 de gospodării cu energie verde. Parcul eolian presupune o investiție de aproximativ 93 de milioane de euro.

„Apreciem profesionalismul și nivelul ridicat de implicare de care au dat dovadă Banca Comercială Română și Erste Group și sperăm că acesta este doar începutul unei colaborări pe termen lung. Parcul eolian de la Pecineaga este primul nostru proiect din noul val al energiei regenerabile din România. Eurowind Energy consideră România o piață de creștere atractivă, iar pentru a ne putea îndeplini potențialul de dezvoltare avem nevoie de parteneri precum BCR și Erste Group, care pot evalua atât relevanța proiectelor, cât și valoarea lor comercială, finanțând tranziția verde a României”, a declarat Adrian Dobre, Country Manager Eurowind Energy România.

„Erste Group se bucură să fie partenerul Eurowind în acest proiect important de tranziție energetică. Erste Group, care are o istorie de peste 200 de ani, susține investițiile în dezvoltarea durabilă a Europei Centrale și de Est și promovează sănătatea financiară a regiunii. Parcul eolian Pecineaga va furniza energie curată, regenerabilă și fiabilă gospodăriilor și companiilor din România. Vreau să mulțumesc persoanelor care au contribuit la realizarea acestui proiect, în special, echipei Erste Group – BCR care a structurat tranzacția, și întregii echipe Eurowind pentru cooperarea constructivă. Parcul eolian de la Pecineaga reprezintă o contribuție remarcabilă la tranziția energetică verde din România și este un pas semnificativ pentru întreaga regiune. Alături de clienții noștri, vom continua să sprijinim tranziția către energie sustenabilă”, a spus Wolfgang Hargassner, Head of Corporate Finance, Erste Group.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0