Banner

BCR investește în educația economică avansată prin programul de studii universitare de masterat Finanțe și Bănci – DOFIN, derulat de Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul ASE

BCR investește în educația economică avansată prin programul de studii universitare de masterat Finanțe și Bănci – DOFIN, derulat de Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul ASE

Banca Comercială Română își extinde investițiile în educația economică, financiară și de politici publice printr-un nou program de sprijin dedicat studenților, profesorilor, cercetătorilor și specialiștilor din domeniul financiar-bancar. Programul este dezvoltat în parteneriat cu Academia de Studii Economice, prin Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori (FABBV) și programul de masterat Finanțe și Bănci – DOFIN. Fondat de profesorul universitar doctor Moisă Altăr, DOFIN are o experiență de peste 30 de ani și a fost acreditat în 1994 de Comisia Europeană drept Centru European de Excelență, sub denumirea Doctoral School of Finance and Banking (DOFIN), în urma unei competiții internaționale.

Colaborarea dintre BCR și programul de masterat Finanțe și Bănci – DOFIN contribuie la dezvoltarea unui ecosistem academic și profesional care poate conduce, pe termen lung, la îmbunătățirea calității deciziilor publice în domeniul financiar-economic. Un astfel de ecosistem poate oferi expertiză independentă, analiză aplicată și standarde internaționale de învățare pentru cei care vor lucra în banking, piețe financiare, reglementare, administrație publică, cercetare economică sau consultanță de politici publice.

Astfel, începând cu anul universitar 2026–2027, BCR va acorda anual cinci burse pentru studenții programului de masterat DOFIN, fiecare în valoare estimativă de 2.000 lei pe lună:

  • 3 burse pentru performanțe academice deosebite;
  • 1 bursă pentru implicare în activitățile administrative ale programului de masterat și ale facultății;
  • 1 bursă pentru activități extracurriculare relevante.

Tot din anul universitar 2026–2027, BCR va acorda trei premii pentru cele mai bune lucrări de disertație susținute în cadrul programului de masterat DOFIN, în valoare de:

  • 5.000 lei – Premiul I;
  • 4.000 lei – Premiul II;
  • 3.000 lei – Premiul III.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: