BCR și Auchan lansează prima soluție digitală din România pentru salariu în avans

BCR și Auchan lansează prima soluție digitală din România pentru salariu în avans

Soluția de salariu în avans este dezvoltată de Banca Comercială Română, în parteneriat cu Auchan România, și este disponibilă din noiembrie, ca beneficiu, pentru toți cei peste 7.300 de salariați ai retailerului alimentar.
Noua funcționalitate le permite angajaților Auchan să aibă acces imediat la cel mult 50% din salariul aferent zilelor deja lucrate, ori de câte ori au nevoie, indiferent că-și încasează sau nu salariul la BCR. Banii se primesc imediat, fără niciun cost, prin platforma digitală George, soluția fiind disponibilă 24/7. Sistemul digital de plată a salariului în avans este implementat în premieră de Banca Comercială Română alături de Auchan, dar va putea fi adoptat, prin BCR, de orice companie din România care își dorește acest beneficiu pentru angajații săi.

“Este o premieră absolută pentru piața din România și reprezintă încă o dovadă a avantajelor pe care open-bankingul le poate aduce atât companiilor, cât mai ales oamenilor obișnuiți, indiferent de domeniul de activitate. Prin deschiderea API-urilor și integrarea datelor, putem oferi soluții financiare end-to-end și putem diversifica beneficiile – totul digital, cu acces imediat și disponibilitate permanentă. Le mulțumesc partenerilor de la Auchan România pentru deschiderea lor de a construi împreună această funcționalitate. Sunt convins că va fi bine primită de angajații Auchan și se va constitui, pe mai departe, într-un diferențiator clar pe piața beneficiilor oferite de angajatori. Soluția îi poate ajuta să evite îndatorarea în situațiile de urgență, prin accesarea unui credit sau a unui descoperit de cont, și îi îndemnăm să o folosească prudent și responsabil pentru asigurarea sănătății financiare a familiei pe termen scurt, mediu și lung” a declarat Mihai Sandu, Șef Departament Vânzări Digitale și Parteneri, BCR.

“Crearea și implementarea acestui beneficiu au reprezentat un demers complex, implicând mai multe departamente din cadrul organizației noastre, precum și colaborarea cu echipele BCR. Pornind de la nevoile de business și din dorința de a fi alături de angajați prin facilitarea accesului lor la resurse financiare într-o situație neprevăzută, am identificat cea mai facilă soluție informatică, și anume aplicația George. Prin dezvoltările care au fost făcute în aplicație, dar și în sistemul nostru de salarizare, banii de avans ajung în contul BCR al angajatului instant, la orice ora din zi și din noapte. De asemenea, faptul că acest beneficiu este la îndemâna tuturor angajaților, și nu numai al celor care încasează salariul la BCR, este un plus pentru noi toți. Acest demers completează gama complexă de beneficii, foarte competitivă, pe care Auchan o are deja pentru angajații săi” spune Mona-Lisa Jorascu, Responsabil Personal și Plăți, Auchan România.

Soluția de salariu în avans poate fi accesată de angajații Auchan România din platforma de digital banking George, prin Magazinul George. Pașii sunt extrem de simpli:

  • Salariații selectează & confirmă formal compania angajatoare;
  • Aleg contul pentru plata salariului, în cazul în care dispun de mai multe;
  • Completează suma dorită, aceasta fiind verificată rapid de George în sistemul financiar-contabil al companiei;
  • Confirmă, moment urmat de alimentarea imediată a contului selectat.

Funcționalitatea este disponibilă pentru toți salariații Auchan România, indiferent dacă își încasează sau nu salariul la BCR. În cazul în care nu dispun de un cont BCR, își pot deschide imediat unul, de pe telefon, tabletă sau calculator – 100% online, fără să fie nevoiți să ajungă într-o unitate bancară – urmând să beneficieze de o ofertă specială, cu 6 luni de comisioane zero de administrare lunară.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0