Bonton Luxury Villas recepționează faza a doua de dezvoltare cu 30 de vile

Bonton Luxury Villas recepționează faza a doua de dezvoltare cu 30 de vile

  • Întregul proiect Bonton Luxury Villas este vândut în proporție de 65%, având 34 de vile deja locuite. 
  • Majoritatea cumpărătorilor sunt străini – 70% sunt clienți finali, iar 30% sunt investitori. 
  • Vilele proiectului sunt unele dintre cele mai mari locuințe disponibile pe piață, cu suprafețe utile între 293 – 327 mp și până la 7 camere, inteligent compartimentate.

City Garden Residence a finalizat recepția pentru a doua fază a Bonton Luxury Villas, ansamblul cu 66 vile de lux dezvoltat în Pipera, în urma unei investiții de peste 19 milioane de euro. Recepția a fost realizată pentru 30 vile construite la standarde de înaltă calitate, care vor fi livrate complet finisate. 

Proiectul Bonton Luxury Villas, dezvoltat în două faze, este conceput pentru a oferi o experiență de locuire exclusivistă în nordul Bucureștiului. Amplasat în spatele Școlii Americane și în vecinătatea pădurii Băneasa, acesta pune la dispoziție unele dintre cele mai mari locuințe de pe piață, care vor asigura confortul întregii familii, modern dotate și finisate, alături de un un club privat cu piscină și sală de sport.

Întregul proiect Bonton Luxury Villas este vândut în proporție de 65%, în timp ce prima fază, cu 36 de vile, este vândută în proporție de 95%. Majoritatea cumpărătorilor locuințelor din proiect sunt străini. Din totalul acestora, aproximativ 70% sunt cumpărători finali care au achiziționat o locuință pentru familie, în timp ce 30% sunt investitori atrași de randamentul anual de circa 8%, peste media pieței, pe care îl pot obține din închirierea proprietății.

„În contextul unui ultim an marcat de provocări, de la costurile ridicate ale materialelor de construcții la dificultăți de aprovizionare, ne bucurăm să finalizăm faza a doua a proiectului conform standardelor de calitate promise. Cu lucrările de construcție finalizate și 34 de vile deja locuite de rezidenți, ansamblul Bonton Luxury Villas îndeplinește acum toate elementele pentru a deveni o comunitate înfloritoare, care beneficiază de o calitate a vieții la standarde ridicate, în nordul capitalei”, afirmă Andrei Cantaragiu, CEO City Garden Residence.

Vilele din faza a doua de dezvoltare a Bonton Luxury Villas au suprafețe utile între 293 – 327 mp, incluzând până la 7 camere, inteligent compartimentate. La parter acestea dispun de o zonă de living cu dining, bucătărie, grup sanitar, terasă și grădină. La primul etaj se găsesc 3 sau 4 dormitoare, cu dressinguri proprii și 2 băi, iar la etajul 2 se află un dormitor matrimonial, baie, 2 dressinguri, terasă, dar și un home office care permite lucratul de acasă în cele mai bune condiții. Opțional, vilele pot fi dotate cu lift interior. În acest moment, locuințele se află în stadiul de finisare. Prețul unei vile pornește de la 449.000 € + TVA.

Proiectul se adresează celor care vor să facă parte dintr-o comunitate restransă și să se bucure în același timp de toate facilitățile unei case moderne într-o zonă liniștită, aproape de natură, și bine conectată la punctele de interes ale orașului – școli internaționale, centre comerciale cum ar fi Băneasa Shopping City, zonele de birouri Pipera, Voluntari și Aurel Vlaicu, muzee, restaurante, parcuri, centrul capitalei și aeroport.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0