Brain 4 Strategy are două nominalizări la Sabre Awards

Brain 4 Strategy are două nominalizări la Sabre Awards

Agenția de comunicare și relații publice Brain 4 Strategy a primit două nominalizări la prestigioasa competiție de PR, SABRE Awards EMEA, unde anul acesta au fost peste 2000 de campanii de comunicare înscrise. Prima nominalizare pentru Brain 4 Strategy este cea pentru campania „Dreptul la banking”, realizată pentru Asociația Română a Băncilor, iar cea de-a doua revine campaniei intitulate „Ghidul de criză al asigurărilor auto” pentru UNSICAR (Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România), nominalizată la categoria Issue Management.

Cele două nominalizări nu pot decât să ne bucure și să ne ofere drive-ul de care avem nevoie pentru a realiza campanii cu un impact și mai mare. În 2021 Brain 4 Strategy a dezvoltat campanii ce au presupus multă expertiză, documentare, dar și multă evaluare, ante și post factum. Evaluarea și măsurarea sunt două capitole importante ale oricărei campanii, și trebuie puse clar pe hârtie înainte de implementare, odată cu strategia”, spune Ana-Maria Diceanu, Managing Director Brain 4 Strategy.

Prin campania „Dreptul la banking”, realizată pentru Asociația Română a Băncilor, băncile din România au reușit, pentru prima dată, să transmită un mesaj la unison, acela că serviciile bancare sunt în esență mijloace pentru simplificarea vieții și că bankingul nu reprezintă doar credite şi depozite, ci un mod de viață modern, imperios atât pentru oameni, cât și pentru companii.

”Încrederea și credibilitatea sunt două elemente esențiale în comunicarea industriei bancare de astăzi. Consider că prioritizarea educației financiare reprezintă un aspect esențial de rezolvat pentru a redobândi încrederea la cote înalte în sistemul financiar-bancar și a permite dezvoltarea economiei. Asta am încercat să facem prin proiectul “Dreptul la Banking”. Prin proiecte deedutainment precum “Taclale si Parale” sau campanii de prevențieprecum #SiguranțaOnline am dorit să restabilim o relație de încredere între sistemul bancarși fiecare client în parte”, a mai spus Ana-Maria Diceanu.

Campania #Drepullabanking a primit anul trecut (2021) mai multe aprecieri in cadrul unor competițiiinternaționale precum The Drum sau CIRP Excellence Awards.

Campania intitulată “Ghidul de criză al asigurărilor auto” a UNSICAR (Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România) a venit în întâmpinarea șoferilor cu polițe RCA încheiate la CITY Insurance prin intermediul a două canale de comunicare care furnizează 24 de ore din 24 răspunsuri documentate privind diferitele situații în care se pot afla și ce soluții au.

“Ne bucură nespus și această nominalizare. Într-o perioadă de incertitudini și neliniști, generate de falimentul fostului lider RCA City Insurance, ne-am alăturat brokerilor de asigurări in efortul lor de a oferim cât mai multă claritate tuturor celor care aveau nevoie imediată de răspunsuri”, a afirmat Ana-Maria Diceanu.

“Agenția de comunicare și relații publice Brain 4 Strategy s-a născut din dorința de a oferi consultanță strategică clienților de la prima întâlnire, nu doar prin strategii bine gândite, ci prin campanii și idei care să livreze rezultate palpabile. Cu atât mai mult cele două nominalizări la categoria managementul situațiilor de risc și excelență în măsurare ne onorează pentru că reprezintă tot ce am visat să facem de la momentul lansării agenției,” spune Ana-Maria Diceanu.

Brain 4 Strategy oferă consultanță în zona comunicării corporate și de brand, comunicare de criză, media training și simulări de criză, măsurare și evaluare, comunicare internă și ESG. Abordarea multidisciplinară în dezvoltarea strategiei de PR oferă clienților certitudinea unei comunicări coerente ce plasează reputația și rezultatele în prim plan.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0