BRD a lansat un card Platinum tip MasterCard pentru clienţii cu venituri mari

banci2BRD a lansat un card premium tip Platinum, sub sigla MasterCard şi tehnologia contactless, disponibil atât în varianta debit, în lei şi euro, cât şi un card de credit în lei, destinat în principal propriilor clienţi cu venituri ridicate, de minim 7.000 de lei lunar, precum şi celor din categoria private banking.

BRD are în jur de 1.000 de clienţi de private banking ce deţin fiecare în conturile băncii sume de minim 100.000 de euro. Noul card vine să completeze oferta de produse premium ale băncii: un card exclusivist tip Black, oferit doar de către bancă unei clientele selecte, ce reprezintă sub 10% din numărul total de clienţi de private banking, precum şi un card gold destinat unei clientele mai largi, cu venituri peste medie.

Cardul are un comision de administrare anual de 450 de lei iar cardul de credit în lei are o dobândă anuală efectivă (DAE) de până la 20% pe an.

„Noul nostru produs premium vizează clientela de top şi oferă servicii adaptate aşteptărilor clienţilor care îşi doresc o asistenţă bancară specifică stilului lor de viaţă, cu avantaje şi facilităţi bancare, dar şi extrabancare”, a declarat Elena Oprea, directorul executiv delegat al Departamentului Marketing şi Management al Produselor din cadrul BRD-Groupe Société Générale.

Cardul Platinum este disponibil în 3 variante: două carduri de debit – în lei şi euro – şi un card de credit în lei. Cardul este emis sub sigla MasterCard. Deţinătorii pot beneficia de o linie de credit (revolving sau overdraft) de până la 25.000 euro sau 110.000 lei. Pentru cardul de credit Platinum, banca oferă o perioadă de graţie de până la 60 de zile.

BRD pune la dispoziţia posesorilor de carduri Platinum un info line dedicat, disponibil 24 de ore din 24. De asemenea, aceştia beneficiază de Programul Priority Pass – acces privilegiat în peste 600 de saloane VIP în aeroporturi din întreaga lume. Nu în ultimul rând, trebuie menţionate asigurările incluse: de călătorie cu servicii concierge pe tot parcursul călătoriei în străinătate (servicii oferite de un asistent personal care rezervă, de exemplu, biletele de avion, camera de la hotel, maşina cu şofer, masa de la restaurant sau terenul de golf) pe tot parcursul călătoriei în străinătate. Suplimentar, clienţii pot beneficia şi de pachetul de asigurări opţionale: asigurarea jucătorului de golf şi garanţia extinsă a bunurilor electrocasnice, asigurarea Confort pentru protecţie în cazul operaţiunilor frauduloase efectuate cu cardul pierdut/furat, furtului de numerar cu agresiune, pierderii / furtului cheilor/documentelor, precum şi asigurări de viaţă, în cazul în care optează pentru liniile de credit.

Utilizând cardul Platinum pentru plăţi la comercianţii parteneri MasterCard, clienţii beneficiază de reduceri şi tratament preferenţial. În plus, BRD a încheiat parteneriate cu comercianţi de lux, special pentru ca posesorii de card Platinum să se bucure de o serie de oferte atractive.

Cardurile Platinum au un design special, iar pe lângă funcţionalităţile specifice unui card bancar beneficiază şi de tehnologia contactless, care permite realizarea de plăţi rapide fără introducerea PIN-ului, şi poate fi utilizat la toţi comercianţii acceptanţi din ţară şi străinătate care afişează sigla PayPass.

BRD-Groupe Société Générale a lansat, în 1995, primul card de credit din România, cardul Prima. În 1999, banca a lansat prima gamă completă de carduri bancare. În prezent, BRD oferă o gamă largă de carduri, între care se numără o serie de premiere tehnologice pentru piaţa românească: primul card personalizabil, „A la carte” şi primele carduri contactless. BRD este lider pe piata cardurilor, cu peste 2,3 milioane de carduri şi operează o reţea de peste 1.500 de ATM-uri şi 21.000 de POS-uri.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0