BRD creditează SANADOR cu 3 milioane de euro

BRD creditează SANADOR cu 3 milioane de euro

Compania Sanador, unul dintre liderii pieței de servicii medicale din România, inaugurează o nouă investiție în tehnologie medicală de ultimă generație: daVinci Xi, cel mai avansat instrument de chirurgie minim invazivă asistată robotic.

”Robotul daVinci Xi este un sistem computerizat menit să eficientizeze și să îmbunătățească interventia chirurgului în sala de operație prin acuratețe milimetrică, vizibilitate crescută, mișcări sigure și precizie ridicată. Se poate spune că platforma daVinci Xi oferă o extensie naturală a ochilor și mâinilor medicului asupra pacientului în realizarea a numeroase proceduri chirurgicale, de exemplu în urologie, ginecologie sau chirurgie generală”, a spus dr. Doris Andronescu, Director General, asociat unic și fondator al companiei.

Noul proiect a fost realizat printr-o investiție de aproximativ 3 milioane EUR, cu finanțare acordată de Grupul BRD.

”Suntem mândri că, prin finanțarea unor astfel de investiții, putem contribui la progresul medicinei din România. La BRD, ne reafirmăm angajamentul de a susține economia, în special prin investițiile în tehnologie de vârf”, a spus Yves Lallemand, Director General adjunct al BRD Groupe Societe Generale, coordonatorul activității de corporate banking.

Tot cu finanțare de la Grupul BRD, Sanador a pus în funcțiune, în septembrie 2018, unul dintre cele mai performante centre de radioterapie din România, destinat tratării cancerului. Investiția totală s-a ridicat la 20 milioane EUR, centrul asigurând o gamă complexă de servicii privind diagnosticul, tratamentul și urmărirea post-terapeutică, avand ambulatoriu integrat, spitalizare de zi și continuă, oncologie medicală, radioterapie, brahiterapie, medicină nucleară, iodoterapie, SPECT-CT, împreună cu cele mai performante echipamente și tehnologii medicale.
Spitalul Clinic SANADOR a fost inaugurat în anul 2011, avand o suprafață de 23.000 mp, 413 paturi și unsprezece săli de operație ultramoderne, fiecare dotată cu centrală proprie de tratare a aerului, una dintre cele mai performante secții de terapie intensivă (adulți și copii), dar si departament de cardiologie intervențională și electrofiziologie, precum și radiologie imagistică medicală de înaltă performanță. De asemenea, în Spitalul Clinic Sanador a fost realizat primul transplant hepatic din sistemul medical privat. Cu o dezvoltare continuă, exclusiv organică, Sanador are în prezent peste 1.600 de angajați și peste 1.500 de medici colaboratori.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0