Pentru a traversa această perioadă dificilă economic și complicată politic ar fi necesar un pod bine așezat, un fel de bridge politic pe sistem Lausanne pentru cei care cunosc jocul de cărți în cauză. Practic, în funcție de valoarea cărților intrare în mână ar trebui obținut un anumit rezultat. Ceea ce ar arăta valoarea reală a jucătorului, independent de intrările pe care la are la dispoziție.
Corelând acest fapt cu realitatea politică de la noi, unde inventivitatea în a bloca guvernarea bate sistemul actual, ar fi de observat că la bridge, odată adjudecat contractul după o licitație între cei patru participanți, partenerul celui care-și asumă obligația de a face cutare număr de câștiguri de un anumit fel, devine „mână moartă”.
Adică pune cărțile pe față la masa de joc și va servi drept susținător implicit dar fără drept de intervenție. Iar cel desemnat să ducă la bun sfârșit contractul (să zicem, de către președinte) va juca liber, pe răspunderea lui și fără opoziția partenerului (să zicem, ce partide agreează el) pentru a se încadra în, să zicem, deficitul bugetar de atât, creștere economică de atât etc, de atât.
Concret, fiecare formațiune politică ar putea veni cu o garnitură de eventuali miniștri. Din care orice alt partid să poată alege o echipă considerată cea mai bună, care ar urma să fie validată de președinte. Cât privește susținerea în Parlament, rămâne, pe post de gentelmen`s agreement, ca reprezentanții deputați/senatori să nu voteze contra măsurilor luate de guvernul în care are miniștri partidul lor.
De ce ? Pentru a avea o poziție neutră, a asigura cvorumul și a-și pierde miniștrii dacă nu își respectă cuvântul dat. Dacă importantă este direcția europeană și, mai ales, celeritatea în rezolvarea jaloanelor necesare pentru accesarea banilor europeni, nu contează culoarea și orgoliile pisicii, contează să prindă șoareci.
Prin urmare, după desemnarea transparentă a candidaților de miniștri, fiecare candidat de prim-ministru ar urma să-și facă echipa cu cine crede de cuviință și din ce partide crede de cuviință, fiind treaba lui să asigure susținerea parlamentară în baza acordului amiabil prezentat mai sus. Așa am putea avea nu doar premier de la social-democrați sau liberali dar și de la UDMR sau USR. Ba chiar și AUR, dacă include, să zicem, miniștri liberali la finanțe și social-democrați la muncă.
Important nu este să facă foarte bine ce are nevoie partidul lor, ci să facă bine pentru tot guvernul, implicit pentru țară. Desigur, asumarea guvernării se poate face doar cu demisia pe masa președintelui, în cazul în care nu vor fi atinse obiectivele fixate. Observați că nu am făcut nicio referire la tehnocrați (nu au decât să se înscrie în ce partid cred ei).
Altminteri, pe sistem deja verificatelor coaliții de tip „racul, broasca și cu știuca”, se va ajunge, mai devreme sau mai târziu, la ceea ce apreciam cândva drept ”România vectorială”. În care energii considerabile dar așezate în direcții diferite pot și chiar dau sumă nulă (a se citi guvernare nulă). Nu culoarea și nu atât dimensiunea lor contează, ci alinierea lor sistemică. Deloc întâmplătoare și nu alternativă, pentru a avea o oarecare coerență în timp.
Specific important, măsurile economice au o perioadă de transmitere și de concretizare a efectelor benefice mai mare decât memoria electoratului. De aceea, poate ar fi mai bine ca unii să nu mai profite de ciclul distrugerii și refacerii echilibrului macro iar alții să lucreze liniștiți. Cu susținerea tacită a partenerilor ce ar putea oricând să le ia locul, la următoarea partidă de bridge.
COMMENTS