Bursa de Valori Bucureşti a scăzut uşor în octombrie

Bursa de Valori Bucureşti a scăzut uşor în octombrie

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a avut o uşoară scădere în octombrie, pe valori de tranzacţionare mai mari, anunţă BVB în raportul său lunar.

Principalul indice al BVB, BET, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, a scăzut cu 1,81% luna trecută. Indicele principal al pieţei de capital româneşti a avut singura scădere din regiune în octombrie. În Cehia, indicele principal a crescut cu 5,33%, în Bulgaria, cu 4,38%, în Ungaria, cu 4,31%, iar în Polonia şi Austria, cu 3,45%, respectiv 2,32%. Cea mai mică valoare, dar tot pe plus, s-a înregistrat în Croaţia, de 0,07%.

Valoarea de tranzacţionare cu acţiuni, în luna octombrie, a crescut, însă, la 1.428,20 milioane lei (317,46 milioane euro), un plus de peste 15,35 % faţă de septembrie, când s-au tranzacţionat acţiuni de 1.238,15 milioane lei (278,22 milioane euro), se mai arată în raport.

De asemenea, în primele noua luni ale anului, valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni a fost de 7.765,19 milioane lei, în creştere cu 7,26% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2015.

Valoarea medie zilnică de tranzacţionare cu acţiuni a fost de 68,01 milioane lei (15,12 milioane euro), faţă de 56,28 milioane lei (12,65 milioane euro) în septembrie. De la începutul anului, această valoare a fost de 36,46 milioane lei (8,13 milioane euro), cu 6,76% mai mare decât în acelaşi interval al anului trecut.

În octombrie 2016, investitorii au tranzacţionat, în total, acţiuni, unităţi de fond, obligaţiuni şi produse structurate de peste 1.461,82 milioane lei (324,95 milioane euro).

Capitalizarea bursieră a tuturor companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti a fost de 142,5 miliarde lei (31,6 miliarde euro) în octombrie 2016.

Din această sumă, capitalizarea bursieră a companiilor româneşti a fost de 72,2 miliarde lei (16 miliarde euro), potrivit raportului BVB.

În octombrie, cele mai tranzacţionate cinci acţiuni au fost: OMV PETROM S.A., Banca Transilvania, Fondul Proprietatea, Electrica şi Romgaz, cu o valoare totală de peste 1,33 miliarde lei, mai anunţă Bursa de Valori Bucureşti.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0