Camelia Pîrvulescu este farmacist și director general al Abbott Diagnostics România, un nume cu tradiție și cu greutate în industria globală a sănătății, un business care a ajuns la peste 45 mil EURO. Este un lider în domeniul sănătății, cu o experiență de peste 25 de ani în sectoarele farmaceutic, de diagnostic și al dispozitivelor medicale. De-a lungul carierei, a construit și dezvoltat afaceri, a lansat soluții noi, a navigat în medii complexe din domeniul sănătății și a colaborat cu diverse departamente și părți interesate pentru a transforma strategia în rezultate măsurabile. Pentru Camelia Pîrvulescu, leadership-ul înseamnă să pună întrebări mai bune, să ia decizii curajoase și să construiească ceva semnificativ împreună cu ceilalți. Conduce cu pasiune pentru oameni și pentru proiectele care pot îmbunătăți îngrijirea pacienților din România. Este mamă a doi copii și își găsește energia în familie, prieteni, credință, sport, natură și artă.
Privind în urmă la parcursul dumneavoastră, de la primii pași în carieră și până la momentele de maxim succes de astăzi, care au fost bornele care v-au definit evoluția? Cum s-a transformat viziunea dumneavoastră pe măsură ce ați trecut de la execuție la leadership sau antreprenoriat? Cum priviți tranziția de la statutul de profesionist la cel de lider care produce o schimbare reală în societatea românească?
Drumul spre leadership nu începe neapărat când primești o funcție de manager, sau o responsabilitate, ci din momentul în care începi să influențezi oamenii și rezultatele, chiar și fără o autoritate formală. Atunci când ești preocupat să ai rezultate bune și constante în oricare loc te-ai afla.
Spre exemplu, nu mi-a plăcut facultatea pe care am ales-o, Farmacia, dar am promovat toate examenele, am finalizat studiile cu bine, apoi am lucrat cât de bine am putut în oricare loc m-am aflat pe scara evoluției actuale.
Mi-am asumat întotdeauna responsabilitatea inclusiv când au apărut probleme, m-am obișnuit să iau decizii și să explic raționamentul din spatele lor, am învățat să mă fac ascultată, dar mai ales să ascult.
Leadership-ul începe atunci când înțelegi să îi ajuți și pe ceilalți să performeze, nu doar să îți faci propria muncă, atunci când gestionezi conflictele și presiunea cu maturitate și înveți să vezi imaginea de ansamblu și să prioritizezi lucrurile.
Dar, mi-am dat seama spre ce mă îndrept în momentul în care colegii nu au mai văzut în mine funcția pe care o ocupam și au venit spre mine cu încredere să îmi ceară sfatul sau să îmi urmeze inițiativele.
Borna cea mai importantă, în opinia mea, a fost trecerea de la ”eu obțin rezultatele” la ”îi ajut și îi inspir pe ceilalți să o facă”.
Leadership-ul în România necesită adesea o capacitate extraordinară de adaptare. Care a fost cea mai valoroasă lecție extrasă din experiența dumneavoastră directă în gestionarea echipelor sau a proiectelor mari? Cum definiți, prin prisma anilor de activitate, stilul de management care generează cu adevărat impact social și performanță? Există strategii de succes și cum se construiesc punți de încredere în interiorul organizațiilor din România?
Cea mai valoroasă lecție pe care am învățat-o despre conducerea unei echipe este că încrederea nu vine odată cu funcția, ci se câștigă prin comportamentul de zi cu zi.
Pentru mine, încrederea se construiește prin consecvență, comunicare deschisă și respect. Este important să asculți oamenii, să le înțelegi punctele de vedere, să fii transparent în decizii și să îți respecți promisiunile.
În același timp, cred că un lider trebuie să ofere autonomie, dar și să fie prezent atunci când echipa are nevoie de sprijin.
Am învățat și că este important să îți asumi responsabilitatea atunci când lucrurile nu merg bine și să recunoști contribuția echipei atunci când rezultatele sunt bune. Pentru mine, acesta este fundamentul unei echipe în care oamenii au curajul să vorbească deschis, să vină cu idei și să își asume responsabilități.
Rezultatele sunt importante, dar felul în care îi tratezi pe oameni în timp ce le obții spune la fel de mult despre tine ca lider.
Schimbarea profundă se lovește invariabil de rezistență, birocrație sau mentalități învechite. Care a fost cel mai dificil moment sau cel mai dureros eșec din carieră, cum ați reușit să depășiți acea perioadă de criză și, mai ales, ce ați învățat despre propria reziliență în momentele în care totul părea să stagneze?
Perioadele cele mai dificile din cariera mea au fost cele în care a trebuit să merg înainte fără să am toate răspunsurile și, în același timp, să păstrez direcția și încrederea echipei, chiar dacă și eu simțeam presiunea. În astfel de momente am înțeles ceva important despre mine: reziliența nu înseamnă să nu ai îndoieli sau momente de vulnerabilitate. Înseamnă să nu le lași să decidă în locul tău.
Iar curajul nu apare întotdeauna înainte să faci un pas; uneori îl descoperi chiar în timp ce îl faci.
Un rol foarte important în evoluția mea îl are mentorul meu, o femeie pe care o admir profund și care, pentru mine, este un model de reușită atât profesională, cât și umană. Este unul dintre oamenii care au văzut în mine potențial chiar și în momentele în care eu aveam îndoieli. Nu îmi oferă pur și simplu răspunsuri, ci mă provoacă să le găsesc singură, să privesc situațiile dintr-o perspectivă mai largă și să am mai multă încredere în propriile decizii.
De la ea am învățat că poți fi un lider puternic fără să pierzi empatia și că fermitatea și sensibilitatea nu se exclud. Dimpotrivă, cred că adevărata forță a unui lider se vede în felul în care reușește să le combine. În momentele dificile, sfaturile și încrederea ei m-au ajutat să îmi amintesc nu doar ce pot să fac, ci și ce fel de lider vreau să devin. Mi-a arătat, prin propriul exemplu, că succesul nu înseamnă doar rezultate sau poziții, ci și impactul pe care îl ai asupra oamenilor din jurul tău.
În același timp, mă sprijin mult pe credința mea, pe oamenii apropiați și pe lucrurile simple care îmi redau echilibrul. După o zi complicată, timpul petrecut cu copiii și prietenii mei, natura sau mișcarea mă ajută să mă întorc la lucrurile care contează și să revin cu mintea limpede. Uneori, câțiva kilometri pe bicicletă fac mai mult decât încă o oră petrecută la birou.
Poate una dintre cele mai importante lecții a fost să învăț să cer ajutor. Am înțeles că nu trebuie să duci totul singur pentru a demonstra că ești puternic și că epuizarea nu este o dovadă de devotament.
Pentru mine, reziliența înseamnă să știu când să merg înainte, când să cer sprijin și când să mă opresc suficient cât să îmi recapăt claritatea. Cred că tocmai această lecție m-a făcut nu doar mai puternică, ci și mai atentă la oamenii pe care îi conduc.
Nicio construcție solidă nu se face în izolare totală. Care au fost modelele umane sau mentorii care v-au ghidat în momentele de incertitudine? De asemenea, cum vă asumați astăzi, la rândul dumneavoastră, rolul de model pentru noua generație de fete și femei care aspiră să schimbe România? Putem vorbi de „solidaritate și transfer de bune practici” și de faptul că leadership-ul feminin este o ștafetă?
Am avut șansa să întâlnesc oameni care au avut răbdare cu mine, care m-au încurajat, dar care au avut și curajul să îmi spună adevărul atunci când aveam nevoie să îl aud. Cred că oamenii care ne formează cu adevărat nu sunt cei care ne spun încotro să mergem, ci cei care ne ajută vedem singuri direcția.
Mentorul despre care am vorbit este unul dintre acești oameni și are încă un rol aparte în devenirea mea. Este o femeie în care văd un model de reușită, nu doar prin ceea ce a construit profesional, ci mai ales prin felul în care a ales să fie alături de oameni. De la ea am învățat cât de prețios este să existe cineva care vede în tine mai mult decât reușești tu să vezi, care îți dă încredere fără să îți ia libertatea și care te ajuta fără să îți ia deciziile din mâini. Ea nu mi-a arătat un drum pe care să îl urmez, ci m-a ajutat să am curajul de a-l găsi si de a-l urma. Poate tocmai de aceea simt astăzi responsabilitatea de a dărui mai departe ceea ce am primit.
Încerc să fiu pentru alte femei acel om care încurajează, care deschide o ușă, care spune un cuvânt bun la momentul potrivit, dar și adevărul atunci când este nevoie. Cred că uneori o femeie are nevoie de foarte puțin pentru a face un pas important: de acel cineva care să îi spună sincer „poți, ai ceva de spus, mergi mai departe”.
Mi-aș dori ca femeile tinere să nu simtă că trebuie să renunțe la o parte din ele pentru a fi luate în serios.
Nu cred că trebuie să ne ascundem feminitatea pentru a demonstra că suntem puternice. Sensibilitatea, intuiția, empatia, atenția față de oameni nu sunt semne de fragilitate. Sunt forme de inteligență și de forță de care avem nevoie inclusiv (poate mai ales) acolo unde se iau decizii și unde viețile oamenilor pot fi influențate.
Și le-aș mai spune ceva: să nu își amâne viața până când toate lucrurile vor fi perfect așezate. Sănătatea, pasiunile, iubirea, familia și prietenii nu sunt lucruri pe care să le păstrăm pentru „mai târziu”. Ele sunt viața însăși.
Pentru femeile care își doresc copii, cred că maternitatea și cariera pot face parte din aceeași poveste. Nu spun că este simplu și nici că există un echilibru perfect în fiecare zi. Spun doar, din propria experiență, că se poate construi o viață în care amândouă să aibă loc. Pentru mine, copiii nu au fost o paranteză în drumul profesional. M-au schimbat, m-au făcut mai răbdătoare, mai atentă la oameni și mai conștientă de ceea ce rămâne după noi.
Iar dacă, prin felul în care îmi trăiesc viața și îmi construiesc cariera, o altă femeie capătă puțin mai mult curaj să creadă în propriul ei drum, atunci cred că aceasta este una dintre cele mai frumoase forme de leadership.
Ați primit trofeul „Femei care schimbă România” atât ca o recunoaștere a trecutului, dar și ca o responsabilitate pentru viitor. Privind spre viitorul țării din perspectiva domeniului dumneavoastră de activitate, care este acea transformare sistemică pe care o considerați urgentă și care este angajamentul dumneavoastră ferm pentru următorii ani în realizarea ei?
În domeniul meu, cred că una dintre schimbările urgente pentru România este să înțelegem adevărata valoare a diagnosticului corect și făcut la timp. El poate scurta drumul către tratamentul potrivit și poate schimba, uneori, cursul unei vieți. Pentru că în spatele fiecărei probe și al fiecărui rezultat se află un om care așteaptă un răspuns și o familie care speră.
Avem în România profesioniști remarcabili. Au nevoie de tehnologie modernă, de continuitate și de parteneri care știu nu doar să ofere soluții, ci și să asculte.
Angajamentul meu este să apropiem, prin proiectele pe care le construim și prin oamenii pe care îi ajutăm să crească, ceea ce medicina poate oferi astăzi de ceea ce ajunge cu adevărat la pacient.
Dar, îmi doresc și o schimbare mai profundă: să nu pierdem omenia în goana după performanță. Putem fi exigenți fără să devenim reci, putem urmări rezultate fără să uităm oamenii și putem conduce cu fermitate fără să pierdem delicatețea.
Cred într-o Românie în care competența și umanitatea cresc împreună. Pentru că, dincolo de tehnologie, performanță și cifre, în centrul a tot ceea ce facem trebuie să rămână omul.
COMMENTS