Cardul contactless are tot mai mare succes la metrou si autobuz

Cardul-contactlessPlata călătoriilor la metroul din Bucureşti şi în autobuzele din Sibiu cu cardurile contactless MasterCard au înregistrat o creştere de peste 4 ori pe parcursul utimelor 3 luni şi jumătate ale anului trecut, perioada în care s-a desfăşurat o campanie promoţională în cadrul căreia călătoriile plătite cu cardul au fost mai ieftine, arată MasterCard într-un comunicat de presă.

Începând cu 15 septembrie, în Bucureşti, preţul unei intrări la metrou a fost de 1,4 RON, redus de la 2 RON, tariful integral practicat de Metrorex. Şi călătoriile cu autobuzele din Sibiu au venit la pachet cu un preţ promoţional de 0,89 RON, redus de la 1.5 RON, tariful integral practicat de Tursib. În ambele cazuri, reducerea s-a aplicat pentru plăţile făcute cu MasterCard PayPass şi Maestro PayPass.

În total au fost realizate 57.000 de tranzacţii cu cardurile contactless în mijloacele de transport în comun: 33.000 de bilete în Sibiu şi 24.000 de intrări la metrou.

„Plată cu PayPass în transport ajuta utilizatorii să ajungă mai repede la destinaţie, fără grijă achiziţionării în avans a biletului. Cât de mult uşurează viaţa plăţile realizate cu un card bancar contactless, direct în mijlocul de transport, este demonstrat şi de un studiu recent realizat de MasterCard în Londra, care arată ca unul din zece călători a pierdut un autobuz, în decursul unui an, pentru că nu a avut banii potriviţi sau pentru că aştepta la coadă la bilete”, spune Gabriel Ghiţă, Business Development Manager CEE, MasterCard Europe.

Tehnologia PayPass permite utilizatorilor să facă plăti, simplu şi rapid, prin apropierea cardurilor de un terminal contactless ce afişează mărcile MasterCard PayPass şi Maestro PayPass. Pentru efectuarea tranzacţiei, clienţii nu mai trebuie să dea cardul din mână, iar pentru plăti mai mici de 100 lei, nu este solicitată introducerea codului PIN sau semnarea chitanţei.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0