Banner

Cea de-a 45-a „Săgeată Albastră” revizuită capital la Electroputere VFU Pașcani a revenit în exploatare pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă

Cea de-a 45-a „Săgeată Albastră” revizuită capital la Electroputere VFU Pașcani a revenit în exploatare pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă

Electroputere VFU Pașcani, companie membră a GRAMPET Group, a finalizat revizia capitală de tip R9 la cel de-al 45-lea automotor Siemens Desiro SR20D, cunoscut sub numele de „Săgeata Albastră”.  AM 2108 a trecut cu succes proba de parcurs și a fost reintrodus în serviciul public de transport feroviar săptămâna aceasta, pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă, asigurând transportul călătorilor între Gara de Nord și principalul aeroport al României.

„Într-o perioadă în care mobilitatea și timpul petrecut în trafic sunt preocupări tot mai importante pentru fiecare dintre noi, legăturile feroviare eficiente devin esențiale. Fiecare automotor care beneficiază de reparații capitale în fabrica noastră de la Pașcani și revine în circulație înseamnă nu doar capacitate de transport suplimentară, ci și o nouă oportunitate de a le oferi călătorilor condiții mai bune de deplasare. Dacă vrem să readucem oamenii în trenuri și să facem transportul feroviar o opțiune atractivă, trebuie să investim constant în modernizarea și întreținerea materialului rulant, în creșterea fiabilității acestuia și în îmbunătățirea condițiilor oferite pasagerilor.” — Gruia Stoica, fondator și președinte GRAMPET Group.

Revizia capitală de tip R9 a automotoarelor Siemens Desiro SR20D reprezintă un proces complex, menit să le restabilească parametrii tehnici și să le prelungească durata de exploatare cu încă 12 ani. La Electroputere VFU Pașcani se dezasamblează și se verifică, repară sau schimbă toate subansamblele acestora, inclusiv osiile și boghiurile. Se repară instalațiile de climatizare, încălzire și alimentare electrică, ușile de acces și ferestrele, scaunele și strapontinele, sistemele de frânare și combustibil, precum și caroseria automotorului. Toate aceste intervenții contribuie la creșterea siguranței și fiabilității în exploatare, la eficiența funcționării și la îmbunătățirea condițiilor de confort oferite călătorilor.

Un nou capitol în povestea „Săgeților Albastre”

„Săgeata Albastră” cu numărul 45 revine în exploatare într-un context în care mobilitatea către Aeroportul Henri Coandă este tot mai importantă. Pe lângă aglomerația care se înregistrează în mod obișnuit pe DN1, una dintre cele mai circulate artere rutiere din țară, desfășurarea lucrărilor pentru Magistrala 6 de metrou generează, temporar, presiuni suplimentare asupra circulației din zona de nord a Capitalei. În fața acestor provocări, transportul feroviar reprezintă o alternativă eficientă pentru pasagerii care își doresc un timp de deplasare predictibil și o conexiune directă cu aeroportul.

Prezența automotorului AM 2108 pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă susține dezvoltarea unei mobilități integrate, în care diferitele moduri de transport se completează reciproc. Conexiunile eficiente dintre transportul feroviar, cel aerian și rețelele de transport urban sunt esențiale pentru fluidizarea deplasărilor și pentru construirea unui sistem de mobilitate adaptat nevoilor actuale ale călătorilor. Prin modernizarea și readucerea în circulație a materialului rulant, Electroputere VFU Pașcani contribuie la consolidarea acestor legături, care apropie oamenii de destinațiile lor.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: