Cererea de credite din partea companiilor din zona euro s-a menținut peste așteptări în trimestrul al doilea al anului, în ciuda incertitudinilor provocate de conflictul din Orientul Mijlociu, potrivit unei analize publicate de ING pe baza celui mai recent Bank Lending Survey al Băncii Centrale Europene (BCE).
Datele arată că băncile anticipau o scădere a cererii de împrumuturi, însă au raportat, în schimb, o creștere modestă, susținută de nevoile mai mari de lichiditate și capital de lucru ale companiilor. Totodată, cererea de credite destinate investițiilor fixe a atins cel mai ridicat nivel din trimestrul al doilea al anului 2022, semn că apetitul investițional nu a fost afectat semnificativ de contextul geopolitic. Germania și Italia au înregistrat evoluții pozitive, în timp ce Franța și Spania au rămas în urmă.
În schimb, populația resimte mai puternic efectele incertitudinii. Cererea de credite ipotecare a scăzut considerabil, pe fondul diminuării încrederii consumatorilor și al nivelului încă ridicat al dobânzilor. În același timp, băncile au înăsprit moderat standardele de creditare, invocând riscurile crescute la adresa perspectivelor economice și o toleranță mai redusă față de risc.
Potrivit economistului-șef al ING pentru Olanda, Bert Colijn, concluziile sondajului sugerează că actualul context geopolitic produce o înăsprire moderată a condițiilor financiare, însă nu afectează încă în mod semnificativ investițiile companiilor. Analiza este în concordanță cu evaluarea BCE, care consideră că politica monetară se află, în prezent, într-o zonă neutră.

COMMENTS