Challenge accepted: Brain 4 Strategy semnează campania #SiguranțaOnline

Challenge accepted: Brain 4 Strategy semnează campania #SiguranțaOnline

Agenția Brain 4 Strategy a răspuns provocării lansate de Asociația Română a Băncilor, Poliția Română și Directoratul Național de Securitate Cibernetică, împreună semnând campania #SiguranțaOnline.
Campania a debutat în octombrie, luna Europeană a Securității Cibernetice cu scopul de a veni în întâmpinarea nevoii de informare a românilor în ceea ce privește riscul de fraudă online.

Cât de vulnerabili suntem în fața atacurilor cibernetice? Cum ne protejăm de răufăcătorii din online? Care este într-adevăr nivelul competențelor digitale pe care le avem? Sunt doar câteva din întrebările la care a trebuit să răspundă echipa Brain 4 Strategy în momentul în care brief-ul a ajuns în agenție. Așa a luat naștere campania #siguranțaonline, ce-și propune să transforme fiecare utilizator de internet într-un antivirus uman ce poate detecta posibilele fraude online.

Campania marca Brain 4 Strategy urmează să fie implementată în mai multe etape.

În prima etapă, de tip experiment, au fost postate pe mai multe website-uri o serie de bannere cu mesaje de tip phishing. Scopul? A vedea ușurința cu care oamenii dau click pe un banner atunci când un câștig rapid este garantat. Nu mare a fost mirarea atunci când, la nici o săptămână de la lansare, aproape 7000 de persoane au căzut în capcană și au accesat bannerele cu mesaje false.

„În locul unui studiu de piață prin care să întrebăm oamenii despre cât de buni sunt ei în a detecta fraudele online, ne-am propus să îi testăm direct. Astfel, campania a debutat cu un experiment social online prin care am vrut să aflăm cât de ușor pică utilizatorii români în capcanele de pe Internet, dar și să le venim în ajutor celor care se grăbesc să dea click pe prima ofertă ce le iese în cale. Un click care, în cazul unei înșelăciuni reale, ar fi putut să-i coste. Însă, în acest caz, toți cei care au dat click pe banner-ul momeală au fost redirecționați către platforma Siguranța Online. Odată ajunși aici, oamenii și-au putut măsura imunitatea împotriva atacurilor cibernetice cu ajutorul unui quiz interactiv, dezvoltat special pentru această campanie”, spune Ana-Maria Diceanu, Founder & Executive Director Brain 4 Strategy.

Deoarece această campanie are un rol educativ, a doua etapă a acțiunii a fost gândită sub forma unui chestionar online. Prin intermediul acestuia, doritorii își pot măsura nivelul de educație cybersecurity. Quiz-ul online, dezvoltat de Attack Simulator, este în continuare disponibil pe site-ul Siguranța Online și își propune să vină în întâmpinarea internauților cu posibile situații de phishing și smishing, extrem de des întâlnite în mediul online.

Dincolo de experimentul și quiz-ul online, campania include și 3 spoturi animate. Două dintre acestea ilustrează cele mai întâlnite situații de fraudă online, precum cele de smishing sau phishing.

Decembrie vine cu o altă etapă a campaniei și anume informarea privind fenomenul cărăușilor de bani. Fenomenul Money Mule (cărăuși de bani) este unul global şi de actualitate, acesta fiind parte în procesul de spălare a banilor şi facilitează astfel criminalitatea informatică şi alte tipuri de fapte penale.

Într-o lume din ce în ce mai conectată, fraudele cibernetice sunt tot mai sofisticate. Campania #SiguranțaOnline este dedicată tuturor celor care vor să se simtă în siguranță pe internet și să știe cum să reacționeze corect atunci când primesc un mail dubios sau un SMS de la un număr necunoscut.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0