Banner

Colliers România o numește pe Simona Urse în poziția de Associate Director

Colliers România o numește pe Simona Urse în poziția de Associate Director

Compania de consultanță imobiliară Colliers își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse se alătură companiei în rolul de Associate Director | Tenant Services. Cu 20 de ani de experiență în real estate, dintre care 14 ani pe segmentul de birouri, Simona va lucra alături de companiile care își reevaluează nevoile de spațiu, de la relocări și renegocieri de contracte până la optimizarea birourilor în funcție de modul în care sunt folosite de echipe.

Înainte de a se alătura Colliers, Simona Urse a fost Associate Director în cadrul departamentului Office Agency al Crosspoint Real Estate. De-a lungul carierei, a lucrat în proiecte de reprezentare a chiriașilor, relocări, renegocieri și achiziții de spații, oferind consultanță companiilor în alegerea sediilor, negocierea condițiilor comerciale și adaptarea spațiilor la nevoile lor. Printre clienții cu care a lucrat se numără Qualcomm, Medtronic, Lactalis, Goldman Sachs, MOL și Broadridge.

Simona Urse a fost implicată și în mai multe tranzacții importante pe piața locală de birouri. În 2026, a reprezentat Rohde & Schwarz Topex în procesul de prelungire și extindere a spațiului ocupat în myhive IRIDE | nineteen, la 10.000 de metri pătrați, și a asistat Paralela 45 în relocarea într-un spațiu de aproximativ 1.100 de metri pătrați în AFI Loft. Anterior, a lucrat și la renegocierea contractului Broadridge pentru un spațiu de 2.300 de metri pătrați în Cluj-Napoca.

„În ultimii ani, companiile analizează mai atent deciziile legate de birouri și au nevoie de consultanță care să ia în calcul costurile, flexibilitatea și modul în care spațiul este folosit în realitate. Experiența Simonei în lucrul cu chiriașii și în negocierea unor proiecte complexe completează foarte bine echipa noastră. Cunoaște atât piața, cât și procesul de decizie din interiorul companiilor, iar această combinație este importantă în proiectele pe care le gestionăm”, spune Victor Coșconel, Partner | Head of Leasing | Office & Industrial Agencies la Colliers.

În noul rol, Simona va aduce în echipa Colliers experiența acumulată în proiecte complexe de reprezentare a chiriașilor și va contribui la gestionarea mandatelor în care companiile au nevoie de o analiză atentă a opțiunilor și de sprijin pe tot parcursul procesului de decizie.

„Fiecare proiect pornește de la o situație diferită și de la priorități foarte concrete pentru companie. Uneori este vorba despre costuri, alteori despre flexibilitate, locație sau despre modul în care spațiul răspunde nevoilor echipei. Îmi doresc să continui să lucrez aproape de clienți, să înțeleg foarte bine aceste priorități și să îi ajut să ia decizii potrivite pentru etapa în care se află”, spune Simona Urse, Associate Director | Tenant Services la Colliers.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: