Pe parcursul a doar patru ani, odată cu ieşirea din criza economică, România a evoluat de la echilibru la un deficit în creştere galopantă în comerţul exterior cu produse agroalimentare. De la un mic excedent, de 0,6% raportat la soldul schimburilor de mărfuri cu străinătatea în anul 2014, s-a ajuns în octombrie 2017 pe segmentul de ”produse agroalimentare, băuturi şi tutun” la un îngrijorător 12,7% deficit raportat la cifra cu mult mai mare a deficitului general din comerţul extern.
Combinaţia dintre creşterea rapidă a veniturilor populaţiei şi capacitatea de adaptare relativ redusă a industriei alimentare la creşterea cantitativă dar şi, foarte important, calitativă, a cererii de alimente a condus la o deteriorare rapidă a soldului sectorial al schimburilor cu alte ţări, după cum se poate vedea din tabelul următor.
Evoluţia schimburilor externe la grupa „produse agroalimentare, băuturi şi tutun” pe primele zece luni ale anului ( milioane euro)
Anul 2014 2015 2016 2017
Export 3.696 3.994 3.965 4.136
Import 3.664 4.342 4.787 5.443
Sold +32 -348 -822 -1.307
Sold general -4.856 -6.408 -7.900 -10.207
Pondere în sold general -0,6% 5,4% 10,4% 12,4%
Sursa: INS, calcule proprii
La nivelul primelor zece luni ( pentru care avem calculate datele disponibile momentan), s-a ajuns de la un plus de 32 milioane de euro, care arăta echilibrul existent în urmă cu doar patru ani, la un devastator -1,3 miliarde de euro cu două luni înainte de încheierea anului în curs.
Chiar dacă deficitul general s-a dublat în acest interval de timp, de la -4,86 miliarde euro la 10,21 miliarde euro, evoluţia pe partea de produse alimentare a fost cu mult mai slabă. Astfel, deşi mîncarea constituia iniţial o problemă relativ minoră pentru balanţa de plăţi, s-a ajuns la o pondere tot mai ridicată în deficitul general, cu dublare între 2016 şi 2015 şi atingerea unui nivel de 12,4% în primele zece luni din 2017, care arată că nu mai e de glumă, chiar şi din perspectiva securităţii alimentare la nivel national.
Intersectarea ponderilor la export şi import, cu preluarea conducerii tot mai net pe partea intrărilor de produse agroalimentare în ţară şi creşterea implicită a dependenţei de exterior ( nu mai vorbim despre presiunea pe cursul de schimb, care nu exista în 2014) se vede destul de clar în datele furnizate de INS.
Evoluţia ponderilor livrărilor de produse agroalimentare, băuturi şi tutun în total exporturi şi importuri ( la 10 luni)
Anul 2014 2015 2016 2017
Export 8,4% 8,7% 8,3% 7,9%
Import 7,5% 8,3% 8,6% 8,7%
Anomalia din acest segment de comerţ exterior este evidentă şi prin prisma valorilor negative care s-au adăugat sistematic la soldul cronic negativ al comerţului exterior. Asta într-o perioadă în care a contat, atât din punct de vedere al creşterii consumului cât şi al competiţiei între producătorii interni şi cei externi, reducerea TVA.
Cert este că ritmul de creştere al deficitului a fost de şase ori mai mare pe partea de alimente decât per total în 2016 (e drept, şi din considerentul bazei mai reduse de plecare, care, însă, nu prea ar fi avut de ce să existe în condiţiile pedoclimatice ale României) şi dublu în 2017.
Evoluţia comparativă a ritmului de creştere a deficitului extern la zece luni (mil. euro)
Anul 2015 2016 2017
Evol. sold prod. agroalimentare -380 -474 -485
Prod. agroalimentare etc. n.a. +136% +59%
Toate produsele +32% +23% +29%
Sursa: INS, calcule proprii
De remarcat că statistica ar fi fost şi mai rea dacă nu am fi exportat şi inclus aici tutunul ( care figurează în datele Ministerului Agriculturii cu peste 500 de milioane euro la export după primele trei trimestre ale anului). Precum şi faptul că exporturi gen cele de 834 milioane de euro în acelaşi interval de timp la grâu s-au făcut simultan cu importuri de 166 milioane de euro tot la grâu, dar de calitate superioară.
Desfiinţarea unor capacităţi mari de producţie, de nivel industrial şi competitive prin scara de activitate, a dus la ocuparea primelor două locuri la import de către carnea de porc şi produsele de patiserie. Situaţia este, însă, complicată prin subvenţiile mai mari acordate în alte ţări UE agricultorilor, întrucât majoritatea covârşitoare a importurilor de acolo ne vin.
Evident, dat fiind locul atribuit României (altminteri apropiată de Franţa ca potenţial) în arhitectura europeană a producţiei agricole, pe o piaţă unică puternic influenţată de la nivel central ( bugetul agricol constituie la Bruxelles cea mai mare bătaie de cap), este mult mai dificil să se dea vina pe lipsa de performanţă a antreprenorilor autohtoni sau pe deciziile Executivului.
Cât despre valoarea adăugată obţinută pe diverse căi din întreprinderile agricole, în afară de demult înscrisul obiectiv din planurile socialiste al atingerii parităţii între producţia vegetală şi zootehnie ca nivel de realizări, nu prea sunt multe de comentat, capitalul privat fiind liber să opereze acolo unde consideră că obţine un randament maxim.
Una peste alta, în principal din perspectiva dezvoltării rurale şi a antrenării ca masă de salariaţi a celor care figurează ca ocupaţi prin zonele agricole dar nefiscalizaţi şi neintegraţi cu condiţiile de trai din Europa civilizată, tot ce s-ar putea face ar fi stimularea ÎN PROPORŢII DE MASĂ a dezvoltării unor mici afaceri locale care să fie ferm controlate, certificate calitativ, cu trasabilitate, certificare ISO şi altele asemenea. Adică să ne „franţuzim” mult şi rapid.
Altminteri, dacă vom merge pe subvenţionarea celor în cauză prin creşteri de venituri fără contrapartidă şi vom combina o altă expresie din Hexagon, „laissez-faire” cu mai familiarul verilor peninsulari „dolce far niente”, vom contabiliza deficite tot mai mari la produsele agroalimentare. Şi ne vom mira de creşterea preţurilor în lei, fără să observăm că nu sunt decât aproximativ constante în euro.
COMMENTS