Se lansează Curtea de Arbitraj Comercial Bucureşti

Se lansează Curtea de Arbitraj Comercial Bucureşti

Luni, 29 ianuarie, la ora 10:00, va avea loc conferința de presă ocazionată de lansarea oficială a Curții de Arbitraj Comercial București de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB). Evenimentul va avea loc în Aula Carol I de la etajul II al Palatului CCIB din Strada Ion Ghica nr. 4, sector 3.

Conferința de presă va fi susținută de prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, președintele CCIB, prof. univ. dr. Victor Babiuc (foto), președintele Curții de Arbitraj Comercial București, și vicepreședinții Curții, prof. univ. dr. Augustin Fuerea şi dr. Octavian Popescu.

Principalele subiecte abordate în cadrul conferinţei vor viza: rolul și misiunea Curții, avantajele de care beneficiază companiile care apelează la Curtea de Arbitraj Comercial București, ca soluție viabilă la rezolvarea în instanță a litigiilor comerciale, modalitățile prin care antreprenorii pot apela la serviciile oferite de arbitrii Curții, prefesioniști cu experiență si înaltă reputație profesională, atât în mediul juridic, cât și în mediul academic, în țară și în străinătate.

Curtea de Arbitraj Comercial București este o instituţie permanentă de arbitraj, care are competenta de a soluționa litigii comerciale în toate sectoarele economice.

Victor Babiuc este preşedintele Curţii de Arbitraj Comercial Bucureşti, doctor în Drept, profesor universitar de Drept al comerţului internaţional şi de Drept comercial; membru al panelului de arbitri la American Arbitration Association, la Curţile de la Abu Dhabi, Bahrain, Cairo, Moscova, New Delhi, Sofia, Varşovia, Viena, fost ministru al Justiţiei şi preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

Augustin Fuerea este vicepreşedinte al Curţii de Arbitraj Comercial Bucureşti, profesor universitar, doctor în Drept (Dreptul Uniunii Europene şi Dreptul afacerilor Uniunii Europene), implicat în pregătirea profesională, iniţială şi continuă, a practicienilor dreptului (ex.: lector al INPPA şi al INPPI), specialist în aplicarea legislaţiei internaţionale (drept internaţional privat) şi a Uniunii Europene (dreptul material al UE), inclusiv în cadrul raporturilor de drept comercial.

Octavian Popescu este vicepreşedinte al Curţii de Arbitraj Comercial Bucureşti, avocat si practician în insolvenţă, specialist în Drept Comercial, doctor în Drept, Drept procesual civil si Drept execuţional, avocat asociat în cadrul Muşat si Asociatii S.p.a.r.l., consilier in cadrul Baroului Bucureşti.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0