Companiile încep să caute din nou angajaţi

Companiile încep să caute din nou angajaţi

Angajatorii sunt nerăbdători să recupereze pierderile pricinuite de perioada crizei şi repornesc planurile de dezvoltare. Astfel, 30% dintre companiile din România și-au păstrat planurile de recrutare stabilite la începutul anului, păstrând același număr de poziții noi pentru care vor face angajări în a doua parte a anului, arată datele unui sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs. Cele mai multe oferte de joburi planificate pentru următoarele două luni vor fi în vânzări și promovare online (47%), precum și în producție (33%), segmente care au o contribuție importantă la revenirea business-ului.

Impactul crizei Covid-19 s-a tradus, în perioada stării de urgență, în afaceri mai mici cu până la 25% pentru 27% dintre companiile participante la sondaj, în timp ce 20% și-au înjumătățit practic veniturile. Totuși 23,3% dintre firmele chestionate au declarat că activitatea lor s-a desfășurat în mod normal în perioada stării de urgență, fără a fi redusă. Peste 40% dintre angajatori spun, însă, că și-au păstrat intactă echipa – nu au făcut concedieri (46,7%) și nici nu și-au trimis salariații în șomaj tehnic în această perioadă (40%), iar 23,3% chiar au făcut noi angajări.

După ce au trecut de faza de reacţie rapidă în gestionarea crizei sanitare, în care s-au concentrat prioritar asupra siguranţei angajaţilor şi a supravieţuirii afacerii, aproape jumătate (47%) dintre angajatori afirmă că și-au pregătit un plan de continuitate a business-ului, în timp ce 30% dintre firme nu s-au gândit la o mai bună funcţionare a activităţilor în noul context.

Astfel, 40% dintre companii intenționează să mute în mediul online o parte mai mare din activitate în următorul an, în timp ce alte firme iau în calcul extinderea și în alte sectoare ale economiei (13,3%), reducerea semnificativă a spațiilor de birouri (10%) sau chiar schimbarea obiectului de activitate (3,3%). În cazul a 33,4% dintre companii modelul de business nu va suferi schimbări majore.

După relaxarea măsurilor pentru prevenirea răspândirii coronavirusului și ieșirea din starea de urgență, 36,7% dintre angajatori spun că și-au chemat toți angajații la birou încă din luna mai. Studiul arată că în cazul a 23,3% dintre firme activitatea a fost reluată gradual, în primă fază cu mai puțin de un sfert dintre salariați înapoi în birouri, iar alte 20% dintre firme au continuat să lucreze în regim remote.

Când vine vorba despre măsurile luate pentru protejarea angajaţilor împotriva infectării cu virusul COVID-19, 83,3% dintre participanții la sondajul BestJobs oferă dezinfectanți angajaților, dar și măști (70%) și mănuși (43,3%), dezinfectează cu regularitate spațiile de lucru (76,7%), au achiziționat și  termometre pentru luarea temperaturii (26,7%) sau au rearanjat birourile pentru a mări distanța dintre angajați (33,3%). Tot pentru a asigura angajaților distanțarea socială la birou, unii angajatori au schimbat orarul de lucru pentru a evita orele de vârf (16,7%) sau au rearanjat turele pentru a nu se suprapune (13,3%).

Sondajul a fost efectuat în perioada 1-15 iunie 2020, pe un eșantion de aproximativ 150 de companii mici și medii din România.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0