Comunicat de presă privind încheierea unui Protocol de colaborare între Banca Națională a României și Academia de Studii Economice din București

Comunicat de presă privind încheierea unui Protocol de colaborare între Banca Națională a României și Academia de Studii Economice din București

Banca Națională a României (BNR) și Academia de Studii Economice din București (ASE) au încheiat un Protocol de colaborare în vederea impulsionării cercetării și performanței academice în domeniul monetar-bancar, documentul intrând în vigoare la data de 1 decembrie 2021.

Protocolul are patru obiective:

  1. Elaborarea, în colaborare, de studii de cercetare pe teme comune de interes, în baza unui plan anual de cercetare agreat.
  2. Elaborarea de către Academia de Studii Economice din București, prin Departamentul Monedă și Bănci din cadrul Facultății Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori (FABBV) de analize privind consecințele unor inițiative legislative la nivel național sau european asupra stabilității monetare sau financiare din România, analize care să fie diseminate publicului larg.
  3. Organizarea anuală a unei conferințe BNR – ASE, prin FABBV, în luna aprilie, în care să fie prezentate lucrări relevante pentru contextul economic și financiar național și european. La conferință pot fi invitate, pentru a susține prezentări, specialiști din bănci centrale, alte facultăți ale ASE, universități din România și străinătate, instituții de credit și instituții financiare internaționale prezente în sectorul bancar românesc etc.
  4. Inițierea demersurilor pentru organizarea în parteneriat BNR-ASE, începând cu anul universitar 2022/2023, a unui program de masterat cu specializare în activitatea băncilor centrale, în cadrul FABBV, similar programelor implementate la nivel european de alte instituții similare.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0