Consiliul Concurenţei lansează „Monitorul Preţurilor Carburanţilor”

Consiliul Concurenţei lansează „Monitorul Preţurilor Carburanţilor”

Consiliul Concurenţei lansează „Monitorul Preţurilor Carburanţilor”, platforma on-line care permite consumatorilor să afle prețurile practicate de către principalele rețele de distribuție a carburanților auto.

Accesând gratuit acest comparator de prețuri, consumatorii pot afla care sunt cele mai apropiate benzinării, localizarea geografică și serviciile oferite de acestea, precum și prețurile practicate. Astfel, aceștia au posibilitatea de a alege, având la îndemână informații importante cu privire la oferta existentă pe piață în zona geografică de interes. În acest fel, se va stimula concurența, atât prin preț, cât și prin serviciile oferite, de companiile implicate în comercializarea cu amănuntul a carburanților auto”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Monitorul Prețurilor Carburanților este valabil atât sub formă de aplicație web, cât şi ca aplicație mobilă (IOS și Android) ce poate fi descărcată din App Store şi Google Play şi afişează preţurile pentru carburanţii standard și premium (benzină şi motorină) practicate în staţiile companiilor OMV Petrom, Mol, Rompetrol, Lukoil, Socar și Gazprom din întreaga ţară, oferind multiple facilități de căutare, sortare și filtrare a datelor.

Aplicația Monitorul Prețurilor este dezvoltată în România de compania Maguay, iar căutările și consultarea aplicației pot fi efectuate doar pe teritoriul țării.

Platforma este gestionată de Consiliul Concurenţei, iar datele/informaţiile sunt încărcate în aplicaţie, la nivel național, de către companiile partenere.

Monitorul Preţurilor Carburanţilor este una dintre componentele proiectului Monitorul preţurilor pentru alimente şi carburanţi, urmând ca în perioada următoare să devină funcțională și cea de a doua componentă a proiectului, respectiv cea referitoare la prețurile alimentelor.

Proiectul, având valoarea totală, de 1.422.346,00 lei fără TVA (305.880 euro), este finanţat integral de la bugetul de stat. Consiliul Concurenţei a iniţiat de acest proiect în 2018, având ca partener instituţional Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – ANPC.

Reamintim că în noiembrie 2016, Consiliul Concurenţei a lansat www.monitorulpreturilor.info, proiect pilot, accesibil pentru Bucureşti şi Ilfov, care afișa preţurile pentru 128 de produse (64 de categorii generice de produse, pentru fiecare dintre acestea, fiind disponibile două prețuri de produs individual: cel mai ieftin și cel mai bine vândut).

CUM FUNCȚIONEAZĂ

  • Se accesează pagina www.monitorulpreturilor.info şi se selectează „Carburanţi auto”.

  • Aplicaţia va localiza zona în care se află persoana care accesează platforma;

  • Se selectează tipul de carburant: benzină standard, benzină premium, motorină standard, motorină premium, GPL sau încărcare electrică;

  • Aplicația va afișa mai multe filtre de căutare:

  • distanţa în jurul locaţiei curente (locul în care se află persoana care a accesat platforma),

  • în jurul unei locaţii selectate,

  • într-o localitate,

  • pe un traseu selectat.

  • Aplicaţia va afişa, conform criteriilor selectate, toate staţiile de comercializare, distanţa până la fiecare dintre ele şi preţul (lei/L).

  • Aplicaţia mai oferă posibilitatea de căutare în funcţie de:

  • serviciile oferite de staţia de comercializare a carburanţilor,
  • reţeaua de comercializare preferată.
  • Aplicaţia oferă posibilitatea de a contacta Autoritatea de Concurenţă atât pentru Sesizări/reclamaţii, cât şi pentru recomandări.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0