Dr. Cristian Mihăilescu,
Președinte, Consiliul Institutelor Naționale de Cercetare-Dezvoltare din România (CINCDR)
România finanțează cercetarea mai puțin decât orice alt stat al Uniunii Europene. Potrivit Eurostat, alocările bugetare publice pentru cercetare reprezintă la noi 0,09% din PIB, de aproape opt ori sub media europeană. Avem și cei mai puțini cercetători raportat la populația ocupată, iar România este singurul stat membru în care finanțarea publică a cercetării pe locuitor a scăzut față de nivelul de acum zece ani. Pe scurt, suntem pe ultimul loc în Europa.
Programul de guvernare aprobat de Parlament în urmă cu câteva zile recunoaște această situație. El promite o finanțare publică „stabilă și predictibilă” a cercetării, cu o traiectorie către 1% din PIB în 2030, și numește cercetarea printre cele trei reforme de durată ale mandatului. Este exact direcția de care are nevoie țara.
Prima măsură care a urmat merge însă în sens opus. Rectificarea bugetară propusă de Guvern reduce din nou bugetul cercetării, aproape în întregime din banii naționali cu care se finanțează programele de cercetare. Tăierea vine la final de an, când institutele naționale au făcut deja munca și așteaptă plata ei: din sumele care mai erau de plătit până în decembrie dispare aproape o șeptime. Și vine după ce finanțarea de bază a institutelor naționale, Programul Nucleu, a scăzut cu o treime în termeni reali din 2024 până astăzi.
Pentru bugetul statului, economia este neglijabilă: aproximativ 77 de milioane de lei, adică 0,004% din PIB. Pentru institutele naționale, efectul poate fi dramatic. INCD-urile își plătesc oamenii din contractele de cercetare, nu din subvenții. Neplata lucrărilor deja realizate înseamnă datorii, salarii puse în pericol și pierderea cercetătorilor.
Într-un sistem deja subfinanțat, o asemenea reducere nu mai înseamnă doar diminuarea unor bugete. Poate însemna, în mod real, dispariția unor institute de cercetare, pierderea unor colective construite în zeci de ani și a unor competențe științifice care nu vor putea fi reconstruite de la un an la altul.
Există însă o consecință și mai gravă. Institutele naționale derulează în prezent proiecte de cercetare și investiții finanțate din fonduri europene, pentru care continuitatea activităților, asigurarea resurselor umane și capacitatea financiară a beneficiarilor sunt esențiale. Reducerea finanțării naționale poate afecta direct implementarea acestor proiecte și îndeplinirea indicatorilor asumați.
În asemenea situații, România nu riscă doar să piardă bani din bugetul cercetării. Neîndeplinirea obligațiilor asumate în proiectele cu finanțare europeană poate conduce la corecții financiare și la recuperarea unor fonduri europene deja acordate.
Ajungem astfel într-o situație paradoxală: pentru o economie de aproximativ 77 de milioane de lei la bugetul național, putem pune în pericol proiecte cu finanțare europeană a căror valoare este mult mai mare. O economie făcută astăzi poate deveni mâine o pierdere de câteva ori mai mare pentru România.
Dar cercetarea nu este singurul domeniu esențial afectat de această rectificare. La capitolul Învățământ, finanțarea de la bugetul de stat este redusă cu aproximativ 305 milioane de lei. Considerăm că educația și cercetarea nu trebuie puse una împotriva celeilalte și nici tratate ca domenii din care se poate tăia atunci când este nevoie de echilibrarea bugetului.
Comunitatea institutelor naționale de cercetare este solidară cu sistemul de educație și cu mediul universitar. Cercetarea și educația fac parte din același ecosistem al cunoașterii: universitățile formează generațiile viitoare de specialiști și cercetători, iar institutele și universitățile produc împreună cunoaștere, inovare și tehnologie. Slăbirea uneia dintre aceste componente o slăbește inevitabil și pe cealaltă.
Nu credem că România își poate reduce deficitul diminuând tocmai investițiile care îi pot asigura dezvoltarea pe termen lung. Educația și cercetarea nu sunt cheltuieli dispensabile. Sunt investiții în viitorul României.
Fiecare reducere de acest fel ne îndepărtează de țintele asumate și face tot mai greu de recuperat decalajul față de restul Europei.
Nu se poate ajunge la 1% din PIB tăind din puținul care există. Cerem Guvernului și Parlamentului să renunțe la reducerile prevăzute pentru cercetare în această rectificare și să facă din bugetul pe 2027 primul pas real pe traiectoria promisă, printr-un calendar multianual predictibil de creștere a finanțării. În același timp, considerăm esențial ca deciziile privind finanțarea cercetării să fie luate în dialog cu comunitatea științifică, nu în locul ei.
Institutele naționale de cercetare-dezvoltare sunt pregătite să contribuie la dezvoltarea țării. Pentru asta au nevoie de predictibilitate, nu de promisiuni urmate de tăieri.
COMMENTS