Continuă seria rezultatelor excepţionale ale Băncii Transilvania

Continuă seria rezultatelor excepţionale ale Băncii Transilvania

Banca Transilvania a înregistrat rezultate pozitive în primul trimestru al acestui an. Profitul brut în primele trei luni este de 177,19 milioane lei, în creştere cu 43,4% faţă de trimestrul I 2014. La sfârșitul trimestrului I 2015, activele băncii totalizează 36.058 milioane lei, soldul creditelor este cu 1,7% mai mare decât era la finalul anului 2014, în condiţiile continuării procesului de scoateri de credite în afara bilanţului în trimestrul I 2015 (299 milioane lei), iar totalul resurselor atrase de Banca Transilvania de la clienți este cu 0,5% peste nivelul de la sfârșitul anului 2014.
În trimestrul I 2015 au fost acordate atât companiilor, cât și persoanelor fizice peste 30.500 de credite noi, adică peste 10.000 de credite pe lună, a căror valoare totală a fost de 1.889 milioane lei.
George Călinescu, CFO, Banca Transilvania, declară: „Ne bucurăm că în contextul alocării de resurse importante – umane şi financiare – pentru finalizarea tranzacţiei de achiziţie a Volksbank România, Banca Transilvania a continuat susţinerea economiei româneşti şi iniţiativele de creştere a eficienţei începute în ultima perioadă. Datorită focusului BT pe cross-selling şi creşterii vânzării de produse non-credit, veniturile medii înregistrate pe clienţii activi au crescut în trimestrul I din 2015 cu aproape 30% faţă de perioada similară a anului trecut fără a fi mărite costurile pentru clienţi, în timp ce raportul cost/venit a scăzut cu 11% în aceeaşi perioadă”.
Trei factori au dus la creşterea veniturilor operaţionale BT în trimestrul I 2015: continuarea susţinerii economiei reale, dezvoltarea unor produse şi servicii noi, respectiv concentrarea pe creşterea activităţii în toate ariile de interes pentru Banca Transilvania. Toate acestea au ajuns, la sfârșitul trimestrului I 2015, la 548,2 milioane lei, cu 29% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când erau de 424,7 milioane lei. Rezultatul pozitiv al băncii, înregistrat şi în acest trimestru, a fost sprijinit în mod determinant de iniţiativele de eficientizare a activităţilor, respectiv de cele de control al costurilor, care au dus la o îmbunătăţire a raportului cost/venit cu 11% faţă de trimestrul I 2014, ajungând la 41,7% în trimestrul I 2015.
Numărul de clienţi activi ai băncii – persoane fizice şi companii – a crescut cu 7,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014, de la 1,78 milioane, la 1,91 milioane de clienţi. Focusul Băncii Transilvania a fost atât clienţii retail şi IMM, precum şi segmentele specializate. Numărul de operaţiuni derulate prin conturi BT a crescut cu peste 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014, iar ritmul de creştere al veniturilor din comisioane operaționale a fost de peste 10%.
La finalul trimestrului I 2015, cota de piaţă a Băcii Transilvania privind volumul plăţilor decontate prin sistemul SENT al Transfond a atins nivelul de 11,13%.
Banca Transilvania a încheiat trimestrul I 2015 cu un portofoliu de 2,36 milioane carduri, generând tranzacţii cu 17,34% mai mari faţă de perioada similară a anului precedent. Cota de piaţă a băncii privind volumul tranzacţiilor este de 17,9%. În trimestrul I 2015 portofoliul de carduri de credit a crescut cu 3%. Trimestrul I 2015 a adus creşteri consistente pentru Banca Transilvania, pe domeniul retail fiind acordate credite în valoare de 586 milioane lei. În ceea ce priveşte companiile, în primul trimestru 2015 banca a acordat aproximativ 5.100 de credite noi.
La 31.03.2015, soldul creditelor Bancii Transilvania era de 20.193 milioane lei, iar resursele atrase de la clienţi au ajuns la 30.196 milioane lei, raportul credite – depozite fiind de 66,9%. Banca Transilvania continuă să aibă un excedent de lichiditate, cu un indicator de lichiditate imediată de 55,4%, sensibil mai bun decât media sistemului bancar.
In continuarea demersului început în trimestrul II 2014, în conformitate cu recomandarea BNR, Banca Transilvania a scos în afara bilanţului creditele care aveau serviciul datoriei mai mare de 360 zile şi erau integral acoperite cu ajustări de depreciere. Creditele scoase în afara bilanţului în trimestrul I 2015 au fost de 299 milioane lei.
Banca Transilvania a păstrat în decursul ultimilor ani politica de creditare prudentă, punând accent pe dispersia riscurilor. Creditele neperformante, cu restanţe mai mari de 90 de zile, reprezintă 10,32% din totalul portofoliului de credite al Băncii Transilvania, la sfârşitul trimestrului I 2015. Urmărind păstrarea gradului de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane, chiar şi în condiţiile în care o parte din creditele integral provizionate au fost scoase în afara bilanţului, BT a înregistrat în trimestrul I 2015 cheltuieli nete cu provizioanele pentru active şi angajamente de creditare de 142 milioane lei. Acoperirea creditelor neperformante cu provizioane aferente şi garanţii ipotecare reprezintă în continuare peste 122,7%, valoare păstrată pe parcursul ultimilor doi ani. Soldul total al provizioanelor este de 2.382 milioane lei, la data de 31.03.2015, reprezentând 11,8% din totalul creditelor.
Anul 2015 a confirmat trendul observat în 2014 cu privire la îmbunătăţirea comportamentului de plată al clienţilor retail şi IMM. Efectul combinat dintre acesta şi reducerea expunerilor neperformante istorice aferente respectivilor clienţi au dus la o scădere cu 4% a volumului restantelor de peste 90 zile pe segmentele menţionate. Solvabilitatea băncii, luând în considerare profitul anului 2014 şi trimestrului I 2015, este de 17,83%.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0