Cooperativa agricolă Păstrăvul din Țara Ta inaugurează prima fermă piscicolă pe lacul Oașa

Cooperativa agricolă Păstrăvul din Țara Ta inaugurează prima fermă piscicolă pe lacul Oașa

  • Cu o capacitate anuală de 360 de tone, ferma piscicolă Oașa reprezintă un pas important în dezvoltarea pisciculturii moderne din România;
  • Peștele din lacul Oașa, o noutate pe piața românească, va fi prezent în exclusivitate pe rafturile magazinelor Carrefour din întreaga țară;
  • Produsele românești reprezintă un pilon strategic de diferențiere și competitivitate pentru Carrefour România în cadrul strategiei Act for Food a companiei.

Cooperativa agricolă Păstrăvul din Țara Ta lansează oficial prima sa fermă piscicolă pe lacul Oașa, al doilea cel mai mare lac artificial din România, care va livra exclusiv în magazinele Carrefour păstrăv proaspăt. Situată la altitudinea de 1.400 de metri în Munții Șureanu, la limita dintre județele Sibiu și Alba, pe Transalpina, ferma piscicolă Oașa reprezintă un proiect de amploare în România, care își propune să transforme industria piscicolă din țară. Proiectul respectă toate condițiile de mediu și va avea o capacitate anuală de 360 de tone în primii ani, care în următorii ani se va extinde la 800 de tone.  

Proiectul Oașa, prima fermă piscicolă a Cooperativei, este finanțat prin intermediul POPAM (Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime), investiția ridicându-se la 2 milioane de euro. Prin acest proiect, cooperativa își propune să creeze unul dintre cel mai mari puncte de creștere a păstrăvului în lac artificial din România, menținând în același timp cele mai înalte standarde de protecție a mediului. Calitatea apei joacă un rol esențial în dezvoltarea sănătoasă a păstrăvului,  Cooperativa fiind pionieră în utilizarea tehnologiilor de ultimă oră, care asigură un mediu optim de creștere. Păstrăvul din lacul Oașa este crescut cu hrană de înaltă calitate, fără ingrediente de origine animală sau soia modificată genetic. Prin adoptarea unor practici sustenabile, cooperativa devine un exemplu „verde” în domeniul pisciculturii românești.

„Ferma piscicolă pe care o inaugurăm la Oașa este încununarea unor eforturi susținute ale tuturor celor implicați și, în același timp, un proiect de viitor, susținut de autoritățile locale, care va contribui semnificativ la dezvoltarea zonei și la ridicarea standardelor de protecție a mediului în piscicultura din România. Ne bucurăm să le oferim tuturor românilor păstrăv proaspăt, crescut cu hrană de înaltă calitate în mediul său natural, în apa proaspătă a lacului Oașa. Având ca piață de desfacere Carrefour România, cu rețeaua sa de peste 400 de magazine la nivel național, păstrăvul de Oașa va deveni accesibil pentru clienții din toate regiunile țării, care se vor putea bucura de această delicatesă”, a declarat Vasile Todosia, Președinte și Membru Fondator al Cooperativei Păstrăvul din Țara Ta.

Drumul de la fermă la raft

Păstrăvul de la Oașa se va comercializa exclusiv în Carrefour România, la nivelul întregii rețele de magazine. Cu sprijinul cooperativei Păstrăvul din Țara Ta, clienții Carrefour vor putea găsi pe rafturile tuturor celor peste 400 de magazine multiformat din întreaga țară produsele provenite de la ferma piscicolă Oașa. Este vorba despre păstrăvul curcubeu eviscerat pe gheață și în MAP (Modified Atmosphere Packaging) și păstrăvul somonat pe gheață și în MAP, o noutate pe piața românească. Colaborarea cu fermierii de la Oașa este una de lungă durată pentru Carrefour, care dezvoltă cu același furnizor și proiectul Filiera Calității – păstrăvul eviscerat Zăganu.

Parteneriatele Carrefour de peste 20 ani cu fermierii României au dus la o dezvoltare continuă a segmentului de carne românească, acoperind astăzi peste 90% din gamă cu produse dezvoltate local. În ceea ce privește parteneriatul cu cooperativa Păstrăvul din Țara Ta, suplimentarea ofertei de produse furnizate de aceasta, pe lângă păstrăvul Zăganu, reprezintă un pas deosebit de important pentru noi, cu impact strategic în planurile noastre privind tranziția alimentară. Susținem prin filosofia globală Act for Food producătorii locali și continuăm să ne extindem în mod constant oferta de produse locale sănătoase, cu scopul de a le oferi clienților noștri beneficiile agriculturii farm-to-fork”, a declarat Julien Munch, CEO Carrefour România.

Carrefour România pune un accent puternic pe promovarea și sprijinirea producătorilor locali mici, medii și mari. În prezent, aproximativ 100 de furnizori români livrează către Carrefour carne origine România, dintre care peste 25 livrează pește și alți 40 livrează carne românească de porc, vită, oaie, pasăre și iepure. 

Lansarea oficială a fermei Oașa, care vizează dezvoltarea unei piețe piscicole la standarde europene, a avut loc pe 30 august, în cadrul conferinței de presă la care au participat reprezentanți ai Administrației Centrale, Ionuț Sorin Banciu, Secretar de Stat în Ministerul Mediului și Sorin Moise, Secretar de Stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Locale și Locale, precum  Constantin Jinar, Primar Șugag, Nicolae Albu, Prefectul Județului Alba, alături de membrii Cooperativei și reprezentanți ai Carrefour România.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0