Creşte apetitul românilor pentru autoturisme noi

Creşte apetitul românilor pentru autoturisme noi

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 21.7% an/an, la 7,059 unităţi în ianuarie (conform datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile). Evoluţia confirmă nivelul ridicat al încrederii de consum pe plan intern, susţinut de creşterea salariilor şi de relansarea creditării.

Legea Bugetului de Stat pe 2017 a fost promulgată de Preşedinte. Piaţa financiară a reacţionat la evoluţiile din pieţele externe şi la sezonul de raportări financiare pe 2016. Pe piaţa monetară ratele de dobândă au cvasi-stagnat: overnight la 0.16%/0.43%. Curba randamentelor s-a deplasat în sus, avansul fiind mai pronunţat pe scadenţele medii şi lungi: la 10 ani cu şapte puncte bază la 3.66%.

Ministerul de Finanţe a redeschis o emisiune de titluri scadentă în aprilie 2024 şi s-a împrumutat cu 300 milioane RON, la un cost mediu anual de 3.51%, în creştere cu treizeci şi opt de puncte bază faţă de nivelul de la licitaţia din noiembrie. EUR/RON a crescut cu 0.34%, la 4.5226, iar USD/RON s-a depreciat cu 0.45%, la 4.2544, la BNR. Bursa a crescut (indicele BET cu 0.5%), lichiditatea totală depăşind douăzeci şi unu de milioane EUR (din care 3.3 milioane EUR tranzacţii pe piaţa deal).

Înmatriculările de autoturisme noi s-au majorat cu 10.2% an/an, la 1.17 milioane în Uniunea Europeană în ianuarie, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile. Se confirmă climatul pozitiv din sfera consumului privat, susţinut de majorarea venitului real disponibil al populaţiei şi relansarea creditării.

Stenograma şedinţei din ianuarie indică atitudinea prudentă a Băncii Centrale Europene într-un context caracterizat printr-un nivel ridicat de incertitudine. Ştirile macroeconomice, din sfera companiilor (Nestle, Schneider, Air France-KLM) şi dinamica cotaţiilor internaţionale la ţiţei şi alte materii prime au influenţat piaţa financiară. Rata de dobândă la titlurile de stat germane pe scadenţa 10 ani a scăzut la 0.35%, indicele EuroStoxx 50 a pierdut 0.4%, iar EUR/USD s-a apreciat cu 0.92%, la 1.0652 (referinţa BCE).

Dinamica lunară a autorizaţiilor a accelerat de la 1.3% în decembrie la 4.6% în ianuarie (la 1.3 milioane unităţi, anualizat), evoluţie care exprimă premise de consolidare a construcţiilor rezidenţiale pe termen scurt. Pe de altă parte, numărul lucrărilor demarate de construcţii case a scăzut cu 2.6% lună/lună în ianuarie (la 1.2 milioane unităţi, anualizat), o corecţie normală după avansul cu 11.3% din decembrie.

Climatul se menţine favorabil pe piaţa forţei de muncă, aspect semnalat de consolidarea solicitărilor de ajutor de şomaj în zona minimelor istorice săptămâna trecută. Piaţa financiară a resimţit joi informaţiile macroeconomice, Conferinţa de presă a Preşedintelui Trump, ştirile companiilor (Wells Fargo, TripAdvisor) şi evoluţiile din pieţele internaţionale de materii prime. Rata de dobândă la titlurile de stat pe scadenţa 10 ani s-a redus la 2.46%, indicele Dow Jones s-a consolidat, iar dolarul s-a depreciat cu 0.91% faţă de moneda unică europeană (cursul BCE).

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0