Criza energetică din această vară aduce o întrebare cu care companiile din transporturi nu s-au mai confruntat: cât din consum poate fi redus sau mutat în alte intervale fără ca mărfurile să ajungă mai târziu la magazine, fabrici sau consumatori? O analiză realizată de Raben România arată că o parte din consum poate fi redusă sau redistribuită fără impact asupra livrărilor, dacă depozitele stabilesc sistemele ce trebuie să rămână active permanent și activitățile ce pot fi ajustate în funcție de nevoie.
În logistică, unde continuitatea operațiunilor dictează aprovizionarea magazinelor, a fabricilor și a consumatorilor, simpla oprire a echipamentelor nu este parte din soluție.
„În astfel de perioade, miza nu este să consumăm mai puțină energie cu orice preț, pentru că nu putem transfera presiunea din sistemul energetic în lanțul de aprovizionare. Pentru logistică, adevărata eficiență înseamnă să folosim energia acolo și atunci când creează valoare operațională, păstrând în același timp predictibilitatea livrărilor. De aceea, reziliența se construiește înainte de apariția unei crize, prin infrastructură eficientă, monitorizare, flexibilitate și investiții care permit adaptarea rapidă a operațiunilor fără compromisuri pentru clienți”, spune Cătălina Zamfir, Manager Transport Internațional, Raben Logistics România.
Ce poate fi redus și ce trebuie să funcționeze permanent?
Într-un depozit, sistemele de securitate și supraveghere, controlul accesului, infrastructura IT și de comunicații necesară trasabilității mărfurilor și instalațiile esențiale pentru siguranță trebuie să rămână active permanent. Asta înseamnă că, pentru a funcționa, au nevoie de energie.
În schimb, consumul necesar iluminatului, climatizării sau anumitor echipamente de manipulare poate fi adaptat la gradul de ocupare și la volumul efectiv de activitate. În același timp, senzorii de prezență, sistemele LED și tehnologiile de monitorizare permit, de exemplu, iluminarea sau climatizarea doar a zonelor utilizate.
Și programarea operațiunilor poate ajuta la reducerea consumului de energie. De exemplu, activitățile care nu depind de un anumit interval orar pot fi mutate acolo unde fluxul logistic permite, în afara perioadelor cu presiune mare asupra sistemului energetic.
Reorganizarea activității se traduce și în costuri mai mici
În cazul Raben, această abordare este completată de optimizarea fluxurilor din depozit. Reducerea deplasărilor inutile ale echipamentelor de manipulare, a timpilor de așteptare și a funcționării fără sarcină înseamnă, simultan, mai puțină energie consumată și costuri operaționale mai mici.
Un consum mai mare nu înseamnă automat o eficiență mai slabă. În logistică, comparația simplă între consumul total din 2025 și cel din 2026 poate oferi o imagine incompletă. Dacă suprafața depozitelor, numărul unităților sau volumele operate cresc, poate crește și consumul total, chiar dacă fiecare unitate de activitate este gestionată mai eficient.
Din acest motiv, consumul trebuie analizat și în raport cu suprafața operată, volumele gestionate și capacitatea logistică.
Pentru Raben, eficiența energetică este integrată inclusiv în dezvoltarea și selectarea noilor facilități. În funcție de spațiu, soluțiile includ panouri fotovoltaice, iluminat LED, senzori, instalații eficiente de climatizare și încălzire și sisteme de monitorizare a consumului.
De asemenea, la nivelul Raben Group, în 2025, 96% din energia electrică utilizată în locațiile operaționale a provenit din surse verzi, iar emisiile Scope 1 și 2 au fost reduse cu 41,1% față de 2020. Actuala criză energetică arată, astfel, că eficiența din logistică devine o temă de organizare a operațiunilor: cum reduci consumul acolo unde este posibil, păstrând active procesele de care depinde continuitatea aprovizionării.

COMMENTS