Curierii se aşteptă la o creştere de peste 10% a pieţei, în 2014

busines

Piaţa serviciilor de curierat din România, fără a lua în calcul Poşta, a crescut anul trecut la aproximativ 250 – 260 milioane de euro, faţă de 2012, iar anul acesta ritmul de creştere va fi de peste 10%, estimează Adrian Mihai, business development manager FAN Courier.

“Piaţa de curierat a ajuns anul trecut la 250-260 milioane de euro, excluzând Poşta Română. Cred că anul acesta va creşte cu peste 10%. 2013 a fost un an atipic – primele trimestre cu un ritm de creştere moderat şi finalul de an incandescent. Sper ca anul acesta să îşi păstreze tendinţa de creştere din primul trimestru, dar nu ştiu ce va fi. Sper că faptul că au apărut nişte taxe noi, a crescut acciza să nu ducă la o scădere a consumului”, a declarat Adrian Mihai, într-o conferinţă de presă.

Curierii spun că piaţa românescă este încă „foarte mică”, dacă facem o comparaţie cu piaţa maghiară care a ajuns la peste 500 de milioane, la o populaţie de peste două ori mai mică.

Principalul motor de creştere al pieţei a fost dezvoltarea comerţului on line din ultimii ani.

“În 2013, motoarele creşterii au fost online-ul, Black Friday – care adus la o explozie a pieţei în trimestrul IV şi creşterea s-a păstrat şi pe primul trimestru din 2014. Un alt motiv de creştere a pieţei a fost faptul că retailerii au lucrat cu stocuri mai mici – au ales să dea comenzi mai mici mai des. De asemenea, creşterea din curierat a venit din creşterea consumului”, spune Felix Pătrăşcanu, Managing Director FAN Courier. Acesta a arătat că industria de curierat a ştiut să se adapteze şi a urmat industriile care au crescut. „Industria de curierat se poate plia foarte rapid pe industriile care cresc. În perioada creditului cu buletinul, noi eram cei care trimiteam orice înştiinţare. Când nu s-au mai dat aceste credite s-au ridicat alte zone, aşa cum este în acest moment e-commerce-ul. Când mergea lohn-ul în Moldova, căram nasturi, aţă, etichete”, a explicat Pătrăşcanu.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0