Daimler construieşte a nouă uzină la Sebeş

business

Star Transmission, filiala Daimler din România, a inaugurat lucrările de construcţie la o noua fabrică de montaj cutii de viteze de ultima generaţie în Sebes, judetul Alba. Ceremonia oficiala de aşezare a primei pietre de temelie a avut loc în prezenţa Prim-ministrului României, Victor Ponta, a Ambasadorului Germaniei în România, Werner Hans Lauk, precum şi a numeroşi reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale. În noua fabrică Star Assembly se va monta, începând cu anul 2016, cutia de viteza automată în 9 trepte 9G-TRONIC.

 

„Suntem încântaţi de a avea privilegiul să ne extindem în viitor gama de montaje în cadrul reţelei de producţie integrate Powertrain a Mercedes-Benz. Fabrica noastră produce în mod flexibil şi serios, aliniat la înaltele standard de calitate ale Mercedes-Benz”, a spus Bernd Krottmayer, Director General al Star Transmission.

 

Potrivit programării, hala va deveni funcţională la întreaga capacitate în anul 2017, când numărul angajaţilor la unităţile Daimler din Sebeş va ajunge la aproximativ o mie de persoane, potrivit reprezentanţior companiei.

 

Filiala Daimler Star Transmission a fost înfiinţată în 2001 şi de atunci se produc la Cugir roţi dinţate, axe şi componente prelucrate pentru motoare, cutii de viteză şi sisteme de direcţie.

 

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0