De la începutul acestui an, BRD Groupe Societe Generale a amânat ratele a aproximativ 2.400 de clienți persoane fizice

De la începutul acestui an, BRD Groupe Societe Generale a amânat ratele a aproximativ 2.400 de clienți persoane fizice

De la începutul acestui an, BRD Groupe Societe Generale a amânat ratele a aproximativ 2.400 de clienți persoane fizice, în baza H.G. nr. 270/2020 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori. Numărul solicitărilor primite în această perioadă a fost de aproximativ 4.300. Dintre cererile aprobate, doar 9% s-au orientat către perioada maximă, de 9 luni. Aproximativ 80% dintre clienții cu solicitări aprobate în anul 2021 au recurs la soluția amânării și în anul 2020.
”Chiar de la începutul crizei sanitare, am fost alături de clienții noștri, mai întâi prin soluția proprie de amânare, iar mai apoi prin alinierea la soluția propusă de Guvern, prin intermediul OUG nr. 37/2020. Scăderea pronunțată a numărului solicitărilor de amânare, pe care am constatat-o în acest an, reprezintă un semnal pozitiv atât pentru bancă, cât și pentru economie în general. Ea arată că, în mare măsură, demersul de amânare organizată a plății ratelor a fost eficient, dar și că mai există anumite sectoare ale economiei care încă nu și-au revenit. În măsura în care vor avea nevoie, acestor clienți le vom propune, după expirarea perioadelor de moratoriu, soluții personalizate care să le permită să revină la un serviciu normal al datoriei”, a declarat Radu Topliceanu, Director General adjunct al BRD, coordonatorul activităților de retail banking.
În anul 2020, BRD Groupe Société Générale a amânat ratele a aproximativ 41.000 de clienți persoane fizice, atât prin intermediul OUG 37/2020, cât și în cadrul soluției proprii de amânare. Numărul creditelor amânate la plată a fost de aproximativ 46.000, avand în vedere că unii clienţi au solicitat amânarea mai multor credite. Aproximativ 62% dintre solicitările de amânare aprobate anul trecut au fost pentru 3 luni, 8% – pentru 6 luni, iar 17% s-au orientat către perioada maximă, de 9 luni de amânare.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0