Mărturisesc că urmăresc cu interes zilele acestea discuțiile (sau ceea ce răzbate în public) despre viitorul plan de guvernare și implicit viitorul Premier (cu Guvernul din dotare). Nu pot să nu mă declar, cel puțin la această oră, sceptic și demoralizat. Încă odată se pare că politicienii noștri nu au înțeles mai nimic din votul popular. Ambetați de succesul noului președinte și de participarea masivă a românilor la vot aceștia își văd de treabă pe vechiul principiu *câinii latră, caravana trece*!
Nu cred că sunt prea mulți cei care au înțeles că situația în care este azi România li se datorează (unii nici măcar nu au decența să facă pasul în spate). La fel, nu cred că sunt prea mulți nici cei care înțeleg că acele peste 12 milioane de voturi la turul 2 pot fi la fel de bine catalogate drept voturi împotriva vechiului sistem și a vechilor practici!
Admit faptul că va fi greu să aduci la același numitor principii economice diametral opuse. E greu să convingi PSD că nu e bine să „iei cu hapșa de la bogați (a se citi cei ce muncesc) și să dai la săraci (a se citi la pomanagii de profesie)”. La fel de greu e să îi convingi pe liberali că trebuie să mai iei niște bani de la oamenii de afaceri, cei care susțin partidul și, implicit interesele capitalismului feroce. E complicat, după zeci de ani în care ai folosit angajările la stat, sinecurile și privilegiile personale pentru a obține voturi, să admiți azi că nu mai e loc, și trebuie să pui aparatul de stat la cură de slăbire.
Ca de obicei, la cură de slăbire intră tot cei ai nimănui, profesori, medici, funcționari corecți, oameni care au ales să facă o carieră pe merit. În cele câteva luni de când discutăm deja despre aparatul de stat supradimensionat nu am văzut ca niscaiva participanți la vreo cumetrie politică să fie debarcați. O să facem, o să dregem, dar când? Până faceți asta, dacă o să o faceți vreodată, văd că vă pregătiți să băgați la cură de slăbire destui și de prin mediul privat. Încă odată îi luați la țintă pe cei corecți, care v-au plătit până la ultimul cent ceea ce au avut de plătit! Și v-au asigurat privilegiile pentru încă patru ani!
Președintele ales ne asigură că se caută oameni onești și competenți. Până acum politicienii ne-au demonstrat exact contrariul. Și nu mă refer la cei din legislatura trecută, ci și la cea actuală. Singurul care a reușit cumva să străpungă plasa ce protejează interesele clientelare e Ilie Bolojan! Și a fost foarte aproape și el să eșueze: se pregătise deja tipsia pe care să i se așeze capul, dacă Nicușor Dan ar fi eșuat în demersul de cucerire a Dealului Cotrocenilor!
Politicienii nu par să aibă tresăriri nici uitându-se pe sondajele electorale actuale care ne arată un avânt continu al unui partid poleit. Și s-ar putea ca cifrele, după cum ne-am obișnuit deja, să devină și mai negre la un eventual scrutin!
Cifrele execuției la 4 luni a bugetului ne arată și lucruri bune și mai puțin bune. Au crescut și sunt pe trend pozitiv de ceva vreme încasările din impozitul pe venit. A veni aici cu schimbări mi se pare că dinamitezi exact ce merge! Noi biruri pe muncă, fie ele și țintite pe anumite categorii, nu vor conduce decât la muncă la negru! Și încasări mai proaste!
Mă uit și la TVA: cu comerț în creștere și prețuri în creștere (măcar de 5%) sporul de încasări la TVA e de doar 1%! Oare chiar nu poate face nimeni nimic aici? Nu știe nimeni decât să schimbe oamenii din conducerea ANAF? I-a întrebat cineva pe oamenii aceia dacă au cu ce munci, dacă sunt ajutați, dacă nu cumva justiția are grijă să le dea peste mâini atunci când intră pe terenurile protejate? Garantez că nu!
Așadar, dragi politicieni, de ce ne obligați să lăsăm țara asta în voia sorții și să fredonăm a pagubă melodia „Degeaba” a lui Tudor Gheorghe (https://www.youtube.com/watch?v=8CCakm7pZB4). Și v-aș recomanda să audiați tot spectacolul, dacă aveți timp (partea I (https://www.youtube.com/watch?v=WUxgHw10mrs) și partea a doua (https://www.youtube.com/watch?v=NGDc78XTr1s)!
COMMENTS