DENT ESTET și MedLife, bilanț  la 7 ani de leadership și dezvoltare sustenabilă în România

DENT ESTET și MedLife, bilanț la 7 ani de leadership și dezvoltare sustenabilă în România

Lider consacrat pe piața serviciilor stomatologice, cu investiții de peste 12 milioane de euro în îmbunătățirea infrastructurii medicale în ultimii șapte ani, grupul DENT ESTET aniversează, în această lună, 7 ani de la primul parteneriat care a pus bazele dezvoltării sistemului de sănătate orală din România. 

Promotor al excelenței în medicina dentară din România, DENT ESTET s-a alăturat în iulie 2016 grupului MedLife, cel mai mare furnizor de servicii medicale private din țară, având ca obiectiv prioritizarea cerințelor de sănătate orală ale românilor, prin acces la expertiză medicală de top, tehnologii digitale premium și tratamente cu impact real asupra sănătății generale. 

Printr-un plan susținut de dezvoltare organică și o campanie accelerată de achiziții, cele două grupuri de companii medicale, lideri pe segmentele de piață pe care activează, MedLife și DENT ESTET, au creat un model de business sustenabil și replicabil, devenind o sursă de inspirație incontestabilă pe piața de stomatologie din România.

7 ani de leadership și evoluție sustenabilă

Portofoliul DENT ESTET a crescut de la 7 clinici, în 2016, la 18 clinici în 2023, atât prin investiții de tip greenfield, cât și prin achiziții. Urmând modelul MedLife, grupul fondat de Dr. Oana Taban a încheiat în ultimii ani o serie de parteneriate strategice cu alți jucători de top din piață, extinzându-și activitatea în Brașov, Cluj-Napoca, Oradea, Arad, dar și București (DentaLife). DENT ESTET este prezent în 9 mari orașe din România: București (8 clinici), Timișoara (2), Sibiu (2), Brașov, Cluj-Napoca, Oradea, Ploiești, Craiova, Arad. De asemenea, numărul uniturilor dentare a crescut de la 40 la 110. 

Expansiunea continuă la nivel național a fost susținută de creșterea numărului de pacienți unici cu 147% față de 2016, dar și a numărului de vizite, cu 164%. Datorită culturii de sharing și mentorat practicate de 24 de ani, echipa medicală s-a mărit semnificativ, de la 73 de medici stomatologi în 2016, la 185 în prezent.

În plus, au fost create și dezvoltate de la an la an 7 Divizii de excelență medicală în stomatologia românească – DE Implant Division, Aesthetic Division, Ortho DE Digital Team, DE Laser Division, DE Periodontics Team, DE Endodontics Team și DE Prevention&Prophylaxis Division, dar și laboratorul de tehnică dentară digitală ASPEN, care a jucat un rol determinant în creșterea segmentului de Estetică și Protetică dentară Premium din cadrul grupului.

DENT ESTET – de 4 ani pe HARTA IMPLANTOLOGIEI MONDIALE prin debutul colaborării cu prof. dr. Paulo Maló

În 2019, prestigiul echipei medicale DENT ESTET a atras atenția prof. dr. Paulo Maló, personalitate marcantă a implantologiei mondiale, care a influențat major medicina dentară modernă prin tehnicile și soluțiilor create, printre care cel mai cunoscut este conceptul All-on-4®. DENT ESTET a fost singura clinică din cele șapte vizitate de reprezentanții companiei elvețiene Nobel Biocare™ și echipa prof. dr. Paulo Maló care a îndeplinit criteriile impuse, iar specialiștii din cadrul diviziei de excelență DE Implant Division au beneficiat astfel de mentoratul renumitului implantolog, a cărui activitate a ajutat medici stomatologi din întreaga lume să trateze cu succes cele mai complexe cazuri de edentație totală.

În România, numărul persoanelor care se confruntă cu cazuri complexe de distrucție osoasă severă este din ce în ce mai mare, comparativ cu alte țări din Europa. Grație sistemului de implanturi All-on-4®, pacienții DENT ESTET primesc șansa la o viață normală, echipa DE Implant Division devenind, sub coordonarea prof. dr. Paulo Maló, alegerea numărul 1 în terapia restaurativă cu implanturi dentare. 

Dorința de a oferi excelență în actul medical, de a educa pacientul român în ceea ce privește importanța sănătății orale și investiția în formarea generațiilor viitoare de medici stomatologi sunt valori care ne-au ghidat activitatea. În cei 7 ani alături de MedLife am reușit să creăm un sistem integrat de servicii medicale pentru excelență în sănătatea orală, dar și să investim în educație de calitate pentru viitoarele generații de medici stomatologi sau manageri de clinici. Mulțumim pacienților pentru încrederea pe care ne-o acordă de 24 de ani și promitem că vom continua să oferim același nivel de excelență în toate clinicile noastre, prezente și viitoare”, a declarat dr. Oana Taban, CEO și Fondator DENT ESTET.

Impact prin implicare socială, educație și responsabilitate față de comunitate

Integrarea sustenabilității în activitatea grupului a reprezentat o prioritate încă de la început. Clinicile DENT ESTET și DENT ESTET 4 KIDS și-au asumat angajamentul de a avea un impact real și pozitiv în societate, prin furnizarea de servicii medicale de calitate, dar și prin acțiuni care vin în sprijinul comunităților defavorizate. 

Grație unui parteneriat solid care leagă echipa DENT ESTET și organizația Salvați Copiii România încă din 2006, peste 2.000 de copii din comunități vulnerabile au avut acces la servicii stomatologice premium. În plus, prin participarea periodică la evenimentul caritabil „Festivalul Brazilor de Crăciun”, DENT ESTET a contribuit la strângerea de fonduri pentru crearea de programe educaționale care garantează accesul egal la educație pentru copiii din grupuri vulnerabile. 

În toți acești ani, numărul partenerilor sociali a crescut, grupul devenind membru al comunităților create în jurul Fundaţiei „Heart of Hope”, Asociației „Creștem Mari” și Asociației Magic. De doi ani, DENT ESTET este alături de Asociația Magic, care luptă să asigure o viață normală copiilor bolnavi de cancer și familiilor acestora. Prin aplicația MagicHELP, medicii DENT ESTET 4 KIDS din București, Sibiu, Timișoara și Ploiești oferă servicii gratuite constând în consultații de specialitate, tratamente de profilaxie, endodontice, parodontale și ortodontice.

Investiția în educație și formarea medicilor stomatologi reprezintă un alt element diferențiator pentru grupul fondat de Dr. Oana Taban. Unul dintre proiectele de referință în acest sens este laboratorul DENT ESTET din cadrul Facultății de Medicină Dentară a UMFST Tg. Mureș, inaugurat în 2021, de care beneficiază anual peste 1500 de studenți și cursanți. La invitația rectorului UMFST, prof. dr. Leonard Azamfirei, proiectul a fost realizat de tânăra arhitectă Ada Tache, cu sprijinul celebrului designer american Karim Rashid, valoarea totală a investiției fiind de peste 80.000 de euro. 

Anul acesta, Asociația Dental Office Managers (ADOM), lider educațional în businessul medical, a aniversat 10 ani de activitate, timp în care a dezvoltat o comunitate de peste 1800 membri care activează în sute de cabinete și clinici stomatologice din întreaga țară. Introduse în premieră pe piața din România de DENT ESTET, în 2013, programele ADOM reprezintă un punct de referință pentru medicii proprietari, dar și pentru echipele din clinicile stomatologice care vor să își îmbunătățească abilitățile și cunoștințele atât medicale, cât și de management.

În egală măsură, DENT ESTET este un susținător activ al demersurilor sociale susținute de grupul mamă. Spre exemplu anul trecut, DENT ESTET s-a alăturat echipei MedLife pentru a veni în sprijinul refugiaților din Ucraina, prin oferirea de asistență medicală stomatologică de urgență, strângerea de donații, dar și prin implicarea în asigurarea unor locuri de muncă persoanelor nevoite să fugă din calea războiului. 

Previziuni pentru 2024: Digitalizare și consolidare

În calitate de lider, DENT ESTET și-a asumat misiunea de pionerat în stomatologia digitală, aducând în România cele mai noi tehnologii digitale din medicina dentară. În prezent, DENT ESTET este cel mai mare partener european al companiei franceze MODJAW, care a pus bazele unei tehnologii revoluționare de scanare digitală, cu beneficii majore atât pentru pacient, cât și pentru medicii stomatologi. De asemenea, în urma investițiilor realizate în stomatologia laser, echipa de specialiști din cadrul DE Laser Division are la dispoziție 20 de lasere stomatologice de înaltă performanță, distribuite în toate unitățile grupului, pentru ca pacienții să beneficieze de avantajele oferite de acestea indiferent de zona în care se află.

„Principii solide, precum respectul și empatia față de pacient, investiția în servicii medicale premium și determinarea în aplicarea strategiei de dezvoltare au stat la baza evoluției diviziei de stomatologie a MedLife în toți acești ani. În perioada următoare, ne vom concentra pe consolidarea sistemului integrat pe care l-am creat, prin investiții în digitalizarea tuturor clinicilor aflate în portofoliu, extinderea activității în zona Moldovei, dar și prin dezvoltarea pe segmentul corporate. Obiectivul nostru comun este îmbunătățirea calității vieții pacienților noștri, astfel că vom continua să investim în consolidarea ecosistemului medical național pe care l-am creat în cei 27 ani de prezență pe piața serviciilor medicale private din România”, a declarat Dorin Preda, director executiv MedLife.

Încă din 2022, cei doi parteneri au dezvoltat o formulă integrată prin care să răspundă cerințelor actuale ale companiilor privind sănătatea orală a angajaților, prin pachete de servicii dentare oferite de DENT ESTET ca parte a pachetelor de beneficii extra-salariale oferite de companii salariaților. 

Alături de MedLife, DENT ESTET continuă să se dezvolte organic în acord cu valorile comune și să prioritizeze cerințele de sănătate dentară ale românilor, prin soluții de tratament personalizate pe categorii de vârstă. Determinarea de a oferi acces la cele mai avansate tehnologii și metode de tratament pentru cazurile complexe, continuă să fie promisiunea DENT ESTET pentru pacienți în toate cele 18 clinici din țară.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0