Despre durata reţinerii şi a arestului preventiv din perspectiva CEDO cu Zamfirescu, Racoţi& Partners

Societatea de avocaţi Zamfirescu Racoţi & Partners (ZRP) a organizat pe 19 mai 2015 primul eveniment din seria dezbaterilor dedicate actualității juridice în domeniul proceselor penale. Intitulat Jurisprudenţa CEDO în materia procedurilor penale – Speţe recente. Condamnări celebre. Probleme de drept actuale, evenimentul a adus o abordare practică în prezentarea problemelor celor mai intens confruntate cu examenul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Dezbaterea a fost susţinută de avocaţii Călin-Andrei Zamfirescu (asociat senior) şi Antoniu Obancia (asociat) din cadrul Zamfirescu Racoţi & Partners, cu participarea extraordinară a prof. univ. dr. Corneliu Bîrsan, om de ştiinţă şi personalitate a mediului juridic european, fost judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Printre temele viu discutate a fost Articolul cinci din Convenţia Drepturilor Omului care se referă la condiţiile în care un individ poate fi sau nu privat de libertate, cât de respectate sunt în România aceste aspecte şi cât de des a fost ţara noastră sancţionată din această cauză, etc. Cele mai antrenante discuţii pentru avocaţi s-au iscat pe subiectele referitoare la durata reținerii dispuse de procuror în România şi cum s-au soluţionat astfel de cazuri la CEDO, cât ar trebui să fie durata rezonabilă a arestului preventiv în cazul infracțiunilor non-violente şi cum ar trebui privită prezumția de nevinovăție, având caracter absolut sau fluctuant. Bineinţeles, cel puţin la nivel teoretic, prezumţia de nevinovăţie nu poate avea decât caracter absolut până la sentinţa definitivă dată de un judecător. Alte subiecte abordate au fost legate de interceptarea convorbirilor avocat-client, administrarea efectivă a probatoriului, noutate în jurisprudența CEDO sau problemă de aplicare în România a unei jurisprudențe mai vechi. O atenţie deosebită a fost acordată şi subiectelor: contrarietate între o hotărâre civilă și una penală, principiul securității juridice, relaționarea între Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Curtea de Justiție a Uniunii Europene. În concluzie, avocatul Călin Andrei Zamfirescu a concluzionat că “avem la îndemână o practică şi o legislaţie juridică, dar toate acestea trebuie să intre în practica avocaţilor pentru a putea să intrăm în legalitate la nivel european. Cele mai dese cauze pe care le are România de rezolvat la CEDO sunt dosarele legate de fiscalitate, penalitate şi dreptul de proprietate”.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0