Istoricul, profesorul și politicianul Vasile Pușcaș este una din figurile marcante și unul dintre participanții emblematici la procesul profund de transformare, integrare și europenizare a României. Revista Piața Financiară a avut onoarea să găzduiască în edițiile sale, o serie de articole și interviuri, și să îl invite ca speaker la conferintele organizate de Finmedia. Calitățile domniei sale de negociator, meritele sale în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană sunt recunoscute nu numai la noi în țară ci și în mediile comunitare, fiind cel mai valoros expert în problematica integrării europene.
Îi mulțumim pentru cuvintele calde!
„Sunt convins că, în acest proces vital pentru România, revista Piața Financiară, din București, își va asuma un rol tot mai vizibil și important.”
De aproape o jumătate de secol (de la celebrul Plan Werner) tot înregistrăm comentariile economiștilor cum că introducerea monedei unice europene trebuia însoțită și de o integrare a piețelor financiare și a piețelor de capital ale statelor membre. Sfârșitul Războiului Rece a fost un semnal clar că era nevoie de o reformă profundă a Comunității Europene, iar Tratatul de la Maastricht(1992) ne-a făcut să credem că realizarea Uniunii Economice și Monetare va constitui o bază solidă a ceea ce s-a anunțat a fi Uniunea Europeană. Între timp, prioritățile strategice ale Uniunii Europene s-au îndreptat spre extinderea Uniunii către Est-Sud-Estul Europei, chiar piețele financiare europene insistând pentru accelerarea reformelor structurale în această parte a continentului deoarece întrezăreau mari oportunități. Și nu s-au înșelat! Doar că reformele necesare și așteptate în Uniunea Europeană au fost încetinite sau chiar amânate, adâncirea integrării europene fiind trecută pe un plan secundar. Într-un astfel de context s-a înscris și România în procesul pregătirii pentru aderarea la Uniunea Europeană. Atunci a apărut, la București, și revista Piața Financiară, semnalând o imperioasă nevoie de a se acorda atenție, pentru o sănătoasă trecere la economia de piață, și pieței financiare și a celei de capital. Iar în ceea ce privește integrarea piețelor financiare europene, aceasta a urmat o evoluție progresivă (așa cum este toată istoria integrării europene), cu accente și intensități sporite în preajma „nașterii” monedei Euro și a crizelor financiare din ultimul deceniu.
Amintiri… din epoca de piatră
România a intrat în faza revoluțiilor liberal-democrate care au cuprins statele Europei Central-Sud-Estice, în 1989, fără un program propriu și fără o elită politică și intelectuală educată pentru trecerea la o economie de piață și democrație liberală. A mimat și preluat ceea ce a crezut că i s-ar potrivi din experiența societăților occidentale și a țărilor central-europene mai avansate pe calea reformelor post-comuniste. A fost excesiv de moderată în prima parte a deceniului al nouălea și insistent imitativă în a doua parte a aceleiași decade, exact când „rețetele” Fondului Monetar Internațional și ale Consensului de la Washington au fost supuse reevaluării critice, atât în Europa cât și în alte zone ale globului. Astfel că reformele „românești” de reinstaurare în România a economiei de piață și a realei democrații au fost adesea defazate și cu adevărat „originale”, ducând țara spre o criză economică și socială îndelungată și de mari proporții.
Amintirile de care pomeneam au început pentru mine în momentul în care România a elaborat primele documente de poziție privind Piața Internă, inclusiv cele privitoare la piața financiară și piața de capital, în cadrul procesului negocierii aderării la Uniunea Europeană. Se petrecea către sfârșitul anului 2001. Atunci am constatat că legislația noastră incipientă privind Piața Internă a fost mai puțin armonizată cu reglementările europene și mai mult adaptată unor interese „naționale”, în fapt ale unor grupuri de interese locale. Rezultatul a fost o teribilă distorsionare a pieței în raport cu principiile și regulile de funcționare ale Pieței Uniunii Europene. În plus, negocierea capitolelor referitoare la piața financiară și la cea de capital a trebuit să se deruleze în contextul unei avalanșe de reglementări, de la sfârșitul anilor ‘90-începutul anilor 2000, pe care statele membre își propuseseră să le implementeze până în 2004. Motiv pentru care amintitele documente de poziție (a se vedea V.Pușcaș,Negociind cu Uniunea Europeană, vol.1, Documente inițiale de poziție la capitolele de negociere, București, Ed. Economică, 2003) au trebuit să constate existența numeroaselor bariere în calea funcționării adecvate a serviciilor bancare, a celor de asigurări, a mediului investițional și pieței valorilor imobiliare, a operațiunilor de capital, regimului investițiilor străine, impozitării, sistemului de plăți etc. Iar instituțiile de reglementare, cu excepția Băncii Naționale a României, erau mai degrabă improvizații grăbite, încadrate cu mulți “experți” reconvertiți care, în locul unei reglementări și supravegheri adecvate a piețelor amintite, încă-și căutau obiectul muncii. Motiv pentru care legislația și reconstrucția instituțională privitoare la piața financiară și piața de capital din România a fost revizuită, amendată, completată și armonizată cu acquisul comunitar, în perioada 2002-2004, negociatorii români promițând ca marea majoritate a reglementărilor acestor componente ale Pieței Interne să fie implementate până în 2007. Acest efort a făcut ca investițiile (inclusiv cele străine) să crească simțitor în economia României, începând chiar din 2002, favorizând o creștere spectaculoasă a Produsului Intern Brut al țării. Dar a solicitat și un efort apreciabil al factorilor decidenți implicați în domeniu, al Legislativului și cu deosebire al operatorilor de piață. În felul acesta, piața financiară și cea de capital din România s-au putut racorda la piețele similare europene, la ansamblul Pieței Interne a Uniunii Europene, dar mai ales s-au putut dezvolta și să aibă o contribuție substanțială la creșterea economică a țării.
Integrarea piețelor financiare și de capital europene
Despre importanța dezvoltării și integrării piețelor financiare și de capital în Uniunea Europeană este vital nu doar să se discute, ci să se acționeze.Tot mai multe analize predictive arată că deceniul care urmează va fi caracterizat nu numai de o dezordine a piețelor internaționale, ci și de eforturi pentru o transformare structurală a economiilor și chiar a întregii societăți. Dezbaterile din primăvara și vara acestui an despre programul de redresare economică europeană au arătat că în jurul construcției integrative a pieței financiare a Uniunii Europene se poate crea convergență societală și poate fi relansat proiectul refondării Uniunii. Doar să existe voință, viziune și determinare pe termen mediu și lung ale guvernelor statelor membre, ale liderilor politici naționali și europeni de a face din piețele financiare și de capital adevărate bunuri europene îndreptate spre dezvoltare socio-economică și obținerea unor standarde de viață ridicate pentru cetățenii europeni. Bineînțeles, aceasta este valabil și pentru România!
Piețele financiare europene au înregistrat o creștere semnificativă (îndeosebi piața creditului) din a doua jumătate a anilor ‘70 ai secolului trecut. În circa patru decenii, mărimea acesteia s-a dublat. Comparată cu piața din SUA, piața europeană este mai redusă și se bazează mai mult pe rolul accentuat al băncilor. Piața de capital a fost, la rândul ei, o recunoscută necesitate a eficientizării Pieței Interne, dar era greu de realizat. În ultimele trei decenii a făcut însă pași importanți, mai ales după definirea liberei circulații a capitalului, alături de celelalte trei „libertăți de mișcare” ale Pieței Interne. Trebuie recunoscut însă că piața de capital reprezintă unul dintre cele mai complexe sisteme, fiind compus dintr-o structură pluralistă de instituții guvernamentale, legislative, autorități de reglementare, intermediari și o infrastructură specifică. Ceea ce solicită ani buni pentru a le constitui și a le face funcționale. Criza financiară din perioada 2007-2011 poate fi o ilustrare expresivă a ceea ce înseamnă gravitatea situației în care doar unul din amintitele componente nu funcționează! Ceea ce a fost cu adevărat îndrăzneț și dificil pentru construcția pieței de capital în Uniunea Europeană este pornirea creării cadrului reglementator și instituțional aproape concomitent la nivelul statelor membre și la cel european. Deceniul post-1993 a fost revelator și efortul de până în 2004 a demonstrat o hotărâtă orientare, asociindu-se organic operării cu moneda Euro. Dar cum procesele și politicile integraționiste europene au fost adesea impulsionate de consecințele unor crize economice sau/și politice regionale ori internaționale, doar după 2014 s-a pornit un nou program de dezvoltare a pieței de capital în Uniunea Europeană care intenționa intensificarea integrării și împărțirea riscului. Și așa-numitul „Plan Juncker” a avansat destul de greoi datorită atitudinii șovăitoare a statelor membre care au amânat sau întârziat aplicarea reglementărilor și angajamentelor asumate (România nu a făcut excepție).
Criza Brexitului și cea a actualei pandemii i-a făcut pe mulți analiști ai piețelor internaționale să privească mai optimist către evoluția piețelor financiare și de capital din Uniunea Europeană. Într-adevăr, instituțiile europene din Bruxelles au readus în prim plan aspecte de fond ale integrării acestor piețe, de la Uniunea Bancară, la Piața Unică de Capital etc. Dezbaterile recente vizând viitorul cadru financiar european (2021-2027) și programul de redresare economică a Uniunii Europene au reconfigurat câteva înaintări ale sistemului financiar și au dat speranță avansării spre funcționarea pieței de capital și în acord cu politicile economice și sociale europene. Negocierile Uniunea Europeană – Marea Britanie privitoare la Piața Internă, în contextul Brexit, au arătat ce mare nevoie are Uniunea Europeană să-și dezvolte propria piață integrată de capital, pentru a putea să continue investițiile în dezvoltare cu scopul de a face față procesului competitivității globale.
Predicții
Piața Internă s-a dovedit a fi unul dintre cei mai puternici susținători ai procesului integrării europene. În 2020, mulți operatori din Piață au solicitat guvernelor statelor membre și Comisiei Europene să revigoreze demersul realizării Uniunii Pieței de Capital și a Uniunii Bancare. La începutul lunii septembrie 2020, un grup de membri ai Consiliului Executiv al Băncii Centrale Europene a demonstrat că o Uniune a Pieței de Capital deplin funcțională poate fi o bază puternică pentru “arhitectura financiară a ariei Euro” (vezi ECB Blog 02/09/2020). Autorii menționați au avut în vedere nu doar procurarea de resurse financiare pentru programul de redresare economică post-pandemie, dar și mobilizarea resurselor necesare relansării economiei zonei Euro după contracția globală și provocările evoluțiilor internaționale, precum cele cauzate de Brexit și tensiunile comerciale, tranziția spre o „economie verde”, digitalizarea, confruntările monetare etc. La rândul lui, profesorul Joachim Wuermeling, membru al Consiliului Executiv al Deutche Bundesbank, atenționa recent că pașii deja făcuți spre o Uniune Bancară Europeană sunt cu efecte benefice pentru economia europeană, dar atenționa că progresele obținute pot fi risipite dacă nu se continuă dezvoltările structurale în domeniu, mai ales că Brexitul impunea o reconfigurare a relațiilor financiare, companiile Bigtech își amplifică rolul în sistemul bancar, iar reformele cerute de Basel III au fost încetinite. O analiză recentă de la Deutche Bank este chiar mai categorică: întrucât Uniunea Europeană încă are probleme interne existențiale, incertitudinile economice se perpetuează, iar mediul internațional menține un context de risc ridicat, o evoluție de succes pe termen lung a acestei entități regionale cere o mai puternică integrare financiară și politică; dacă acest deziderat nu se va împlini pe parcursul următorului deceniu, raportul respectiv prevede mari probleme economice și sociale europene (folosește chiar termenul „catastrofă”), mergând până la dezintegrarea a ceea ce astăzi este Uniunea Europeană.
Deși este membră a Uniunii Europene de aproape un deceniu și jumătate, România a ratat “întâlnirea” cu zonele Euro și Schengen pentru că nu a îndeplinit criteriile și nu a demonstrat voință și credibilitate în aplicarea politicilor europene integraționiste. S-a văzut, însă, că dezvoltarea echilibrată a interdependențelor corelate Pieței Interne a adus beneficii sporite acelor state membre care s-au bazat pe ancore serioase în procesul integrării europene. Va fi România capabilă și dispusă a participa eficient la realizarea Uniunii Bancare Europene și a Uniunii Pieței de Capital? Acum ne este greu să răspundem la o astfel de întrebare, deoarece, așa cum arătam, trebuie să intre în procesul decizional mai mulți actori statali și non-guvernamentali din țara noastră, precum și cei din Uniunea Europeană. Care, să recunoaștem, au înfățișat în ultimii ani preferințe explicite spre un așa-zis pragmatism (în fapt utilitarism) al timpilor scurți și incertitudinilor. Spunem doar atât: dacă va mai rata și oportunitățile participării la constituirea și funcționarea Pieței Unice de Capital și a Uniunii Bancare Europene, România își va majora și agrava riscurile accederii la dezvoltare!
Sunt convins că, în acest proces vital pentru România, revista Piața Financiară, din București, își va asuma un rol tot mai vizibil și important.
Vasile Pușcaș
COMMENTS