Despre viitorul bankingului, la Forumul Bancar, ediţia a XX-a

Despre viitorul bankingului, la Forumul Bancar, ediţia a XX-a

Ieri a avut loc cea de a 20-a ediţie a Forumului Bancar Român, eveniment de tradiţie, care reuneşte deja de două decenii cei mai importanţi reprezentanţi ai mediului bancar. Numeroşi preşedinţi şi vicepreşedinţi de bănci şi-au exprimat punctul de vedere privind evoluţia industriei în care activează. De asemenea, reprezentanţi ai noului val care propune soluţii de digitalizare a industriei bancare a fost şi el foarte bine reprezentat, venind cu interesante puncte de vedere. Iată şi câteva leaduri desprinse din dicuţiile interesante care s-au iscat în cadrul Forumului.

Rozalia Pal, Economist, European Investment Bank: Investitorii, grupuri financiare mari, vor deveni mult mai selectivi în ceea ce priveşte extinderea!

Sergiu Oprescu, preşedinte ARB, CEO Alpha Bank: Provizionarea atentă permite băncilor româneşti să intre foarte robust, fără probleme,sub incidenţa IFRS 9.

Sergiu Oprescu, preşedinte ARB, CEO Alpha Bank: E posibil ca o parte a băncilor ce activează în România, cele care aparţin unor grupuri de importanţă sistemică, să fie prinse în foc încrucişat în 2018- să fie şi sub control de adecvare a capitalului din partea BNR, dar şi în stress-teste, din partea organismelor europene.

Francois Bloch, CEO BRD: 2017 a fost un an bun atât pentru bănci cât şi pentru clienţii acestora.

Francois Bloch, CEO BRD: Digitalizarea îşi va pune în continuare o importantă amprentă asupra modelelor de dezvoltare a businessurilor instituţiilor financiare.

Omer Tetik, CEO Banca Transilvania: Focusul nostru în 2018 vor fi clienţii- ai noştri, dar şi ai competitorilor noştri.

Omer Tetik, CEO Banca Transilvania: Există o lipsă de predictibilitate dar şi de încredere la nivel general. Lucrurile se schimbă, mediul extern se schimbă foarte rapid. Este ca şi cum am trece de la cauciucuri de vară la cea de iarnă fără a mai opri maşina!

Omer Tetik, CEO Banca Transilvania: Aşteptăm momentul în care să putem spune că acea creştere a creditării este orientată către investiţii pe termen mediu şi lung.

Steven van Groningen, CEO Raiffeisen Bank: Mă ghidez după un străvechi proverb, ca şi predecesorii din familia mea: *aveţi încredere, dar aveţi grijă şi în cine aveţi această încredere!* Încrederea este extrem de importantă pentru orice bancă.

Steven van Groningen, CEO Raiffeisen Bank: Sper să apuc momentul în care nu se va mai vorbi despre faptul că România are un mare potenţial, întrucât gradul de bancarizare este atât de jos. Îmi doresc să aud că România are potenţial pentru că nu risipeşte energii şi resurse şi că oferă investitorilor posibilităţi de investiţii cu randamente bune, predictibile!

Horia Manda, fondator Patria Bank: Lucrurile arată mai rău acum, în ceea ce priveşte gradul de intermediere financiară, decât în 2007 când am luat noi decizia de a ne implica în banking.

Horia Manda, fondator Patria Bank: Avem o problemă structurală a economiei- 4 milioane de oameni nu muncesc şi numai 10% dintre aceştia îşi doresc să o facă!

Horia Manda, fondator Patria Bank: 2 milioane de români din mediul rural nu muncesc. Veniturile la sate sunt reduse. E greu pentru o instituţie bancară să îşi dezvolte o reţea într-un astfel de mediu. Doar 28% din populaţie are competenţe digitale, ceea ce pune probleme şi dezvoltării serviciilor bancare în mediul rural bazate pe canale alternative.

Horia Manda, fondator Patria Bank: Rolul branchurilor bancare se va schimba- ele vor avea mai mult un rol de back-office decât unul de vânzări!

Mirela Iovu, vicepreşedinte CEC Bank: Noi vom încerca să îmbinăm tradiţionalul cu modernul în banking, pentru că avem clienţii care sunt încă preferă tradiţionalul.

Mirela Iovu, vicepreşedinte CEC Bank: Acolo unde există servicii şi produse competitive se poate face şi performanţă.

Florin Dănescu, preşedinte executiv ARB: Anul 2018 va fi unul interesant pentru bănci, instituţii de elită economică. Nu trebuie să uităm că 2018 va fi un an pre-electoral!

Florin Dănescu, preşedinte executiv ARB: Intermedierea financiară trebuie să fie o prioritate nu numai pentru industria bancară ci pentru toată lumea. Noi trebuie să demonstrăm acest lucru pentru a fi înţeles de cât mai multă lume! Fără intermediere financiară nu e loc de creştere economică sustenabila şi de o economie sănătoasă!

Francois Bloch, CEO BRD: Discuţia nu e dacă vom avea în viitor banking bazat pe canale alternative în loc de banking clasic. Problema e cum le împletim cât mai eficient, în beneficiul clienţilor.

Omer Tetik, CEO Banca Transilvania: Miza noastră nu a mai fost să fim o bancă mare, după ce am făcut masa critică de 10% active. Chiar dacă ne uitam după achiziţii, interne sau externe, creşterea organică rămâne o prioritate.

Steven van Groningen, CEO Raiffeisen Bank: Decât să vorbim de Europa cu două viteze mai bine ne-am uita că nu cumva să ne trezim cu o Românie care merge în două viteze!

Horia Manda, fondator Patria Bank: Într-o piaţă atât de puţin sofisticată ca în România, e extrem de greu pentru o bancă mică să îşi găsească o nişă. Şansa lor e să se consolideze sau să vândă

Mirela Iovu, vicepreşedinte CEC Bank: Nu cred că în cazul României digitalizarea va schimba 80% dintre posturile din banking.

Sergiu Oprescu, preşedinte ARB, CEO Alpha Bank: Digitalizarea nu e numai apanajul sistemului bancar ci al întregii societăţi. În exerciţiul sau de a digitaliza Estonia, primul lucru făcut de preşedintele acestei ţări a fost să îşi ia băncile alături de el!

 

O radiografie completă a tot ceea ce s-a discutat şi un interviu integral, desfăşurat în cadrul evenimentului, cu Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, vă vor fi oferite în paginile revistei Piaţa Financiară, ediţia de noiembrie.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0