Directorii și specialiștii pentru Relația cu Investitorii au coduri COR dedicate în urma eforturilor ARIR și KPMG Legal

Directorii și specialiștii pentru Relația cu Investitorii au coduri COR dedicate în urma eforturilor ARIR și KPMG Legal

ARIR (Asociația Română pentru Relația cu Investitorii), promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (IR), anunță că la inițiativa sa și cu sprijinul KPMG Legal – Toncescu și Asociații SPRL, cu susținerea Autorității de Supraveghere Financiară și a Bursei de Valori București, s-a obținut introducerea a două noi coduri în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR), dedicate funcțiilor de Director Relația cu Investitorii (COR 121920) și Specialist Relația cu Investitorii (COR 241272). Cele două coduri au devenit utilizabile inclusiv în platforma Revisal începând din data de 10 aprilie 2023. Astfel, ARIR estimează creșterea numărului de persoane ce se instruiesc în acest domeniu și o mai mare atenție a companiilor asupra recrutării de personal specializat, fiind consolidată piața de resurse umane în IR. 

Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR: „Includerea în Clasificarea Ocupațiilor din România a funcțiilor de Specialist și Director Relația cu Investitorii este un semn de evoluție și maturizare a pieței de capital românești. Este o recunoaștere a eforturilor și a rolului tot mai mare pe care companiile listate le acordă persoanelor care activează în acest domeniu, facilitând comunicarea dintre companiile listate la bursă și investitori. Avem o reușită importantă a ARIR în promovarea activității de Investor Relations în România și în simplificarea angajării de personal în aceste funcții specifice. Am avut o colaborare foarte bună cu toate instituțiile implicate în acest proces și le mulțumim pentru sprijinul oferit comunității de IR.”

Adrian Tănase, Director General, Bursa de Valori București: „Cu certitudine, includerea, începând de anul acesta, în Clasificarea Ocupațiilor din România a funcțiilor dedicate Relației cu Investitorii va contribui și mai mult la creșterea importanței pe care companiile listate la bursă au început deja să o acorde relației cu investitorii. Totodată, de acum înainte, angajații specializați în comunicarea cu investitorii vor avea o recunoaștere oficială a meseriei lor și companiile listate își vor putea crește vizibilitatea prin procesul de recrutare a acestor specialiști. Suntem încântați că, ARIR împreună cu toți cei implicați în proces au reușit să concretizeze această inițiativă și suntem convinși că ea reprezintă un pas înainte spre modernizarea pieței de capital locale.”

Günay Duagi, Senior Managing Associate KPMG Legal – Toncescu si Asociații SPRL: „Ne bucurăm că am putut fi alături de ARIR în această inițiativă binevenită pentru piața de capital din România. Credem că includerea în Clasificarea Ocupațiilor din România a funcțiilor de Specialist și Director Relația cu Investitorii poate contribui la creșterea performanței în acest domeniu și indirect la încrederea investitorilor în piata de capital. Am sprijinit și vom continua să sprijinim inițiativele care pot contribui la atingerea potențialului pieței de capital din România.”

Tema a fost adusă în spațiul public de către ARIR și KPMG Legal în anul 2020, iar în urma parcurgerii tuturor etapelor și susținerii în fața decidenților instituționali, precum Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Inspecția Muncii, introducerea celor două coduri a fost publicată în Monitorul Oficial în anul 2022. Ulterior publicării, codurile au putut fi utilizate doar în contractele de muncă, iar odată cu lansarea noii versiuni a Registrului General de Evidență a Salariaților (Revisal) din data de 10 aprilie, acestea pot fi utilizate și în cadrul platformei. Includerea în Clasificarea Ocupațiilor din România a funcțiilor de Specialist și Director Relația cu Investitorii deschide activitatea de gestionare a Relației cu Investitorii spre o carieră dedicată, cu un parcurs și repere proprii.

Context

Ultimii ani au fost marcați de o creștere semnificativă a interesului pentru noi listări și investiții bursiere, cu noi recorduri în ambele situații. Anul 2021 a reprezentat un moment de vârf în ceea ce privește listările, Bursa de Valori București a avut 23 de noi companii cu acțiuni admise la tranzacționare. Cu privire la numărul de investitori, anul-record a fost 2022, atunci când a fost atins numărul de 133 mii. În aceste condiții, membrii comunității ARIR au observat o nevoie tot mai mare de personal calificat în domeniul Relației cu Investitorii (IR), pentru a crea o punte între cele două categorii aflate în continuă creștere. În plus, în România sunt peste 2.000 de companii cu mai mult de 20 acționari, conform unei analize ARIR, astfel pot avea nevoie de o persoană dedicată care să gestioneze relația cu aceștia și care pot utiliza noile funcții.

A.S.F., în calitatea sa de autoritate competentă în domeniul pieței de capital contribuie la consolidarea unui cadru integrat de funcționare și supraveghere a piețelor, în baza competențelor conferite prin OUG nr. 93/2012. A.S.F. sprijină orice măsuri menite să consolideze piața de capital, respectiv să faciliteze și să promoveze realizarea unei informări corespunzătoare a investitorilor, în contextul îndeplinirii cerințelor de transparență de către emitenții listați pe piața de capital. 

Astfel, în contextul promovării de către A.S.F. a unui dialog permanent cu principalele entități care activează pe piața de capital, în vederea identificării celor mai importante aspecte cu care se confruntă piața, respectiv a promovării celor mai bune soluții menite să susțină consolidarea acesteia, A.S.F. a susținut demersul de introducere în cadrul structurii COR a ocupațiilor de Specialist pentru Relația cu Investitorii, respectiv cea de Director pentru Relația cu Investitorii, exprimându-și poziția favorabilă în acest sens, în contextul discuțiilor cu ARIR.  

Astfel, deși legislația specifică pieței de capital din România nu face trimitere în mod expres la rolul/funcția de Specialist pentru Relația cu Investitorii, respectiv la cea de Director pentru Relația cu Investitorii, A.S.F. a considerat că aceste două funcții sunt importante pentru ca un emitent admis la tranzacționare să își poată îndeplini în mod eficient obligațiile legale ce îi revin în ceea ce privește elaborarea, transmiterea și publicarea raportărilor curente și periodice, precum și asigurarea condițiilor pentru a permite exercitarea drepturilor ce le revin investitorilor ca acționari în aceste societăți. 

În acest context, pentru implementarea în practică a posibilității de utilizare a codurilor anterior menționate, în cursul anului 2022, A.S.F. și-a arătat, totodată, deschiderea de a colabora cu instituții relevante implicate în acest proces, prin furnizarea, potrivit competențelor A.S.F., a oricăror informații referitoare la piața de capital, necesare atingerii acestui obiectiv.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0