Donație de 90 de echipamente Apple, profesorilor Transylvania College din Cluj-Napoca

Transylvania College (s)Transylvania College, singura școală din România acreditată pe curiculum românesc și curriculum Cambridge, a primit din partea lui Peter Sealey, unul dintre primii membri ai Board of Advisors Facebook și CEO al firmei de consultanță The Sausalito Group, o donație constând în 90 de laptopuri și tablete Apple destinate profesorilor și asistenților acestei instituții, în scopul construirii planurilor de lecții și al accesării de resurse suplimentare pentru predarea la clasă.

Peter Sealey, specialist în branding, publicitate şi marketing, fost consultant Sony, Nokia şi fost director de marketing la Coca-Cola, a vizitat Transylvania College și a seziat potențialul enorm pe care îl au profesorii și elevii acestei instituții, dar și nevoia de a fi în pas cu tehnologiile momentului. În urma acestei vizite, cei 67 de profesori din cadrul Transylvania College au primit fiecare câte un laptop MacBook Air, în timp ce 23 de asistenți au primit iPad-uri, prin care să își susțină activitatea didactică la cel mai înalt nivel.

„Pe lângă cea mai bună educație, într-un campus ultra-modern care oferă accesul la tehnologie de ultimă oră, fiind singura școală din țară dotată cu sistem de proiecție 3D, elevii primesc informații relevante pentru lumea în care trăim, dar și pentru lumea în care ei vor trăi și vor profesa ca adulți, fiind pregătiți să facă față cu succes oportunităților și provocărilor din viitor. Cu ajutorul acestor echipamente, profesorii și asistenții noștri își vor putea pregăti mai ușor cursurile și vor avea acces la numeroase alte resurse. Pe această cale, îi mulțumim încă o dată domnului Peter Sealey pentru încrederea acordată și pentru gestul său generos”, a declarat Ruxandra Mercea, Director Executiv Transylvania College.

Transylvania College este singura școală internațională din România care oferă un traseu educațional complet, de la creșă până la liceu, cu sistem de boarding-internat după model britanic, dedicat în mod special elevilor de liceu şi celor care intră în clasa a VIII-a. În anul școlar 2014 – 2015, aproape 600 de elevi, din 25 de ţări, de pe 6 continente, au ales Transylvania College pentru educația la standarde internaționale oferită de această instituție.

Dezvoltarea profesională și perfecționarea întregii echipe este o prioritate de top a instituției, atât profesorii cât și echipa de management și personalul administrativ fiind cooptați în programe de formare continuă, dezvoltate în școală sau oferite în centre de specializare din țară și din străinătate.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0