Dragoş Neacşu: Pentru un comportament corect faţă de investitor este nevoie de o reglementare  echitabilă a pieţei

Dragoş Neacşu: Pentru un comportament corect faţă de investitor este nevoie de o reglementare echitabilă a pieţei

stire piata de capital

Pentru un tratament echitabil faţă de investitor este nevoie de reglementări echitabile pentru toţi participanţii la piaţa de capital, consideră Dragoş Neacşu, preşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF) şi preşedinte al Directoratului SAI Erste Asset Management.

 

“Din punct de vedere al unui administrator de fonduri mutuale, sloganul în această perioadă şi în perioada următoare este: less regulation, more supervision. Vrem mai puţine iniţiative legislative masive, fie că sunt la nivelul directivelor europene, fie că sunt la nivelul regulamentelor. Ne dorim un efort mult mai mare de implementare a lor şi de urmărire a implementării corecte şi complete, astfel încât să avem asigurat acel level playing field, acel teren echitabil pentru toţi participanţii, ceea ce se va traduce într-un tratament echitabil şi corect faţă de investitor”, a declarat Neacşu, la evenimentul “Putting Investor First” organizat de CFA România şi Bursa de Valori Bucureşti.

Preşedintele AAF a arătat că în prezent, şi pentru cel puţin următorii 5-7 ani, caracteristica pieţei româneşti de capital şi în particular a pieţei de administrare de active, este predominanţa publicului de tip retail. „Dacă este să vorbim din perspectiva strictă a fondurilor mutuale, statisticile AAF vorbesc de o predominanţă de 85 – 90% din active, din cele 3,3 miliarde euro, care provin de la publicul de tip retail. Într-o măsură restrânsă, de 10 -15%, vorbim despre  persoane juridice – n-aş spune că toţi cei reprezentaţi acolo sunt investitori instituţionali, fondurile de pensii administrate privat fiind încă timid reprezentate. Probabil în jurul a 3% din cele 3,3 miliarde de euro sunt subscrieri ale fondurilor de pensii administrate privat, limita legală fiind 5% şi încercăm ca şi asociaţie să o mărim spre 10% în perioada următoare”, a spus Neacşu.

O altă particularitate a pieţei româneşti este faptul că publicul larg „este într-o zonă de ignoranţă”. „Este o zonă în care conceptul de finanţe personale este încă de descoperit. Dincolo de toate cerinţele care vin din reglementările europene în ceea ce priveşte informarea periodică obligatorie a administratorilor cu privire la produsele investiţionale, fie că  sunt fonduri de investiţii, fie că sunt portofolii individuale (…) gradul de înţelegere al tuturor acestor informaţii la nivelul marelui public este încă în suferinţă”, a spus reprezentantul AAF.

Dragoş Neacşu a arătat că pentru a acoperi golul din sistemul educaţional este nevoie de un efort continuu şi sunt încă multe de făcut. El a amintit că Erste Asset Management este la al optulea titlu dintr-o colecţie de educaţie financiară, cea mai recentă apariţie purtând semnătura lui Mark Mobius, un minighid de piețe emergente – „Cum să faci bani pe piețele cu cea mai rapidă dezvoltare din lume”.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0