Vacanțele spontane, city break-urile sau planurile făcute cu luni înainte ar trebui să vină cu mai puține griji, chiar și atunci când apar zboruri întârziate, bagaje pierdute sau vizite neașteptate la medic. Tocmai de aceea, Asirom VIG și Salt Bank lansează Easy Travel – o asigurare de călătorie simplă, digitală și ușor de activat direct din aplicația Salt, în doar câteva minute.
Fără hârtii sau procese complicate. Totul este 100% digital, direct din aplicația Salt Bank. Intri în app, accesezi secțiunea Produse, apoi Asigurări, unde găsești Easy Travel, alegi perioada călătoriei, de la un weekend spontan până la un an întreg, și pleci mai liniștit oriunde în lume, cu excepția SUA și Canada.
„Călătoriile ar trebui să însemne experiențe, nu griji. Cu Easy Travel, am vrut să facem asigurarea la fel de simplă precum rezervarea unei vacanțe: rapidă, digitală și la îndemână direct din aplicația Salt Bank. În câteva minute ai protecție pentru lucrurile care chiar îți pot strica planurile – de la întârzieri de zbor până la situații medicale neprevăzute. Este încă un pas prin care aducem asigurările mai aproape de stilul de viață actual al clienților noștri ”, a declarat Mădălin Roșu, CEO Asirom.
Easy Travel acoperă exact situațiile care pot transforma o vacanță relaxantă într-o experiență stresantă:
- cheltuieli medicale de până la 30.000 euro în caz de accident sau îmbolnăvire;
- consultații, investigații, spitalizare și tratamente medicale;
- transport de urgență cu ambulanța și costuri de repatriere;
- medicamente și tratamente stomatologice de urgență;
- despăgubiri pentru zboruri întârziate;
- protecție pentru bagaje pierdute sau întârziate;
- acoperire pentru pierderea sau furtul documentelor.
Pentru cei care vor extra protecție, asigurarea poate fi personalizată direct din aplicația Salt, cu doar câteva click-uri:
- acoperire pentru sporturi de sezon și activități cu adrenalină – de la schi și snowboarding până la surfing, scuba diving sau rafting;
- clauza STORNO, care poate acoperi costurile vacanței dacă aceasta este anulată din motive neprevăzute;
- asistență juridică în cazul unui accident rutier în timpul călătoriei.
Mai mult, Easy Travel permite includerea întregii familii sau a grupului de prieteni pe aceeași poliță, pentru până la 10 persoane.
Datele Asirom VIG arată că, în 2025, cele mai frecvente situații în care asigurarea de călătorie a făcut diferența au fost urgențele medicale, accidentele din timpul practicării sporturilor de sezon și întârzierile de zbor.
Așadar, Easy Travel vine din dorința Asirom VIG și Salt Bank de a face asigurările mai simple, mai rapide și mai ușor de folosit în viața de zi cu zi.
Pentru toate detaliile despre asigurare, inclusiv termenii și condițiile complete, intră aici.

COMMENTS