Când vine vorba despre ajustare bugetară avem un elefant în cameră, pe care se face aproape toată lumea că nu îl vede. Hai să nu mai facem apel la grafice și tabele care să dea un aer profesionist și să nu fie realmente înțelese. Să traducem în limba română uzuală „păsăreasca” economico-juridică, cu riscurile de rigoare pentru prezentarea adevărului. Opinia de mai jos este strict personală.
Pensiile sunt elefantul pe tort și nu cireașa pe tort. Iar elefantul a fost creeat de diavol, care se ascunde în detalii. Durata de muncă legală stabilită ca referință în România este de 35 de ani și nu de 25 de ani. „Stabilitatea” în câmpul muncii ar trebui să însemne, strict legal, trecerea pragului de trei decenii și jumătate, nu consemnarea faptului că s-a lucrat peste 25 de ani din cei 50 teoretic disponibili între 15 și 65 de ani (în Franța, durata de muncă pentru drepturi depline este de 40 de ani).
O rectificare simplă a legii pensiilor ar face din arbitrarul numitor 25 (de ce nu 27 sau 23 ?), care a condus la valoarea actuală excesivă a punctului, un numitor legal de 35. În traducere, pensiile au fost umflate de diavolul populist cu 40% (x/25 în loc în loc de x/35) și ar trebui aduse la locul lor, acolo unde ar fi fost normal să fie.
După care pot fi indexate tot cu 40%, cât a găsit de cuviință să zică public fosta ministră a muncii, o persoană foarte drăguță care amintea de o melodie a formației Air Supply, ”All Out of Love”, de-abia când s-a pus problema să fie înlocuită, după alegerile pierdute. Păi, dacă reduci pensiile cu 40% și le indexezi cu 40% față de o bază legală și nu stabilită arbitrar, ce se întâmplă ?
Asta este partea interesantă. Se întâmplă că se duc la 60% și apoi revin de la 84% adică se reduc cu 16%. Știți cu cât a crescut puterea de cumpărare a pensionarilor la începutul acestui an față de începutul anului 2024 ? Cu 16%. Punerea în acord cu legea ce impune 35 de ani de vechime ca normă generală, nu ar face decât să le păstreze puterea de cumpărare, într-un context în care avansul PIB a fost de 0,2%. Păi, ce nu ar fi normal aici ? După care nu le mai înghețăm la anul.
În loc să facem mai întâi ordine în premiza principală care a condus la ratarea catastrofală a atingerii deficitului de 5%, trimis la 8,68% pe cash (9,28% ESA), noi ne-am apucat să mai tăiem, pe ici, pe colo, inclusiv pe la bugetari și elevi. Asta nu rezolvă problema, ba chiar ne afectează pe termen lung. Or, cele 30 de miliarde căutate pentru încadrarea într-un jenant deficit de -7,5% din PIB sunt, aproape tanda pe manda, excesul de la pensii.
Pe actuala abordare, va trebui să încercăm să reluăm sprintul economic în continuare cu tortul mai mic în brațe și cu elefantul pe el. Cu mișcări de protest și greve din partea activă a societății (desigur, nemulțumită) și cu păstrarea unor beneficii fantasmagorice, alimentate prin creșterea datoriei publice, pentru cea pasivă. Care nu are decât să facă și ea grevă dacă li se vor aloca venituri în conformitate cu durata de muncă legală în vigoare.
Gargara juridică (ce-o fi având Constituția cu oportunitatea măsurilor economice ?) cu dreptul câștigat nu merge logic, pentru beneficiile cuvenite la ieșirea din activitate nu se referă la valori absolute ci la repartizarea pe bază de punctaj a unor sume intrate ACUM la bugetul asigurărilor sociale. Apropo, contractele deja încheiate de salariați cu statul român sunt „drepturi câștigate” care pot fi tăiate ? Sunt drepturi de mâna a doua sau cum ?
În prezent, vrem să dăm pensii majorate din salarii tăiate, ambele, „din pix”. Nu cumva, principiul contributivității ar trebui să includă, pentru generația care intră acum pe piața muncii, și plata dobânzilor pe care le vor achita ei, tinerii, din cauza sumelor încasate mulți ani de bunici peste posibilitățile date de rezultatul economic și taxarea părinților ?
COMMENTS