Peste 29.000 de elevi din 300 de licee au urmat cursul de educație financiară Finanțele mele, dezvoltat de Junior Achievement România și Raiffeisen Bank

Peste 29.000 de elevi din 300 de licee au urmat cursul de educație financiară Finanțele mele, dezvoltat de Junior Achievement România și Raiffeisen Bank

  • 29.654 de elevi din 300 de licee au urmat cursul „Finanțele mele” în cadrul inițiativei „Susțin educația financiară în comunitatea mea”, derulată de Junior Achievement România și Raiffeisen Bank.

  • 16 licee din 13 localități – cu cea mai activă participare în cadrul proiectului – vor primi finanțări pentru dotarea și modernizarea spațiilor de învățare.

29.654 de elevi din 300 de licee au participat în acest an la cursul digital „Finanțele mele”, dezvoltat de Junior Achievement România și Raiffeisen Bank pentru formarea de abilități și comportamente responsabile necesare gestionării banilor prin economisire, investiții sau utilizarea instrumentelor financiare.

Prin intermediul platformei JA Inspire, elevii au parcurs informații, exerciții și quiz-uri despre buget, tranzacții sau piața de capital, cumulând astfel peste 103.000 de ore alocate învățării și sarcinilor aplicative de educație financiară.

Participarea elevilor la cursul „Finanțele mele” are loc în cadrul celei de-a cincea ediții „Susțin educația financiară în comunitatea mea”, o inițiativă care oferă liceelor soluții integrate pentru învățare hibridă: acces la platforma internațională de e-learning JA Inspire™, cursul digital de educație financiară „Finanțele mele” și oportunitatea de a beneficia de sprijin financiar.

16 licee1 din București și alte 12 localități au avut cea mai activă participare și beneficiază de sprijin financiar în valoare totală de 60.000 de lei pentru dotarea și modernizarea spațiilor de învățare.

Educația financiară este parte esențială din educația tinerilor, iar faptul că avem anual de 12 ani între 30.000 și 50.000 de elevi în programul de educație financiară ne responsabilizează și ne motivează să îmbunătățim constant modul în care ducem educația financiară în școli: pe de o parte, informația să fie atractivă și ușor de asimilat, iar pe de altă parte să poată să fie testată într-un mod practic, să ne asigurăm că e aplicabilă în viața de zi cu zi. Le mulțumim partenerilor de la Junior Achievement că au găsit o modalitate prin care să unească cele două elemente esentiale într-un singur program.”, spune Corina Vasile, director de Comunicare și Sustenabilitate Raiffeisen Bank România.

Experiențele de educație financiară au fost completate de o serie de sesiuni online desfășurate în perioada martie-iunie, la care au participat peste 20 de voluntari Raiffeisen Bank și 2.200 de elevi și profesori.

În decursul celor cinci ediții „Susțin educația financiară în comunitatea mea”, peste 110.000 de liceeni au urmat cursul de educație financiară în format digital interactiv, iar 37 de licee teoretice și tehnologice au beneficiat de sprijin financiar pentru echipamente tehnice și alte dotări.

Cu o continuitate de doisprezece ani, parteneriatul dintre JA România și Raiffeisen Bank include resurse, kit-uri educaționale și activități pentru educația financiară la clasă, adaptate pentru școala primară și liceu, dar și un program de formare și certificare a competențelor financiare și antreprenoriale adresat profesorilor.

1 Colegiul Tehnic Alexandru Roman (Aleșd; Bihor), Liceul Tehnologic Anghel Saligny (Bacău), Colegiul Economic Virgil Madgearu (București), Colegiul Național Octav Onicescu (București), Școala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu (București), Colegiul Național Gheorghe Munteanu Murgoci (Brăila), Colegiul Național Traian (Drobeta Turnu Severin), Liceul Tehnologic Nicolae Iorga (Negrești; Vaslui), Colegiul Național Mihai Eminescu (Oradea), Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu (Oradea), Liceul Teoretic Miron Costin (Pașcani), Liceul De Arte Dinu Lipatti (Pitești), Liceul Tehnologic Lazăr Edeleanu (Ploiești), Colegiul Andronic Motrescu (Rădăuți), Liceul Tehnologic Matei Basarab (Strehaia), Colegiul Economic Ion Ghica (Târgoviște).

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0