Etex investește 28 de milioane de euro într-o fabrică lângă București, unde va crea 80 de locuri de muncă

Etex investește 28 de milioane de euro într-o fabrică lângă București, unde va crea 80 de locuri de muncă

Etex România Building Performance, producător de sisteme de gips-carton Siniat, tencuieli și gleturi, furnizor de soluții de protecție împotriva incendiilor și izolații de înaltă performanță Promat și parte a Grupului Etex, unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcții și pionier în domeniul construcțiilor ușoare, își continuă dezvoltarea în România. Compania anunță astăzi că investește 28 de milioane de euro într-o fabrică de gips-carton, lângă București, care ar urma să fie pusă în funcțiune în 2025. Cu această nouă investiție, implicarea financiară asumată de Etex în România se apropie de 100 de milioane de euro.

Investițiile pe care le-am făcut în ultimii ani urmăresc competitivitatea comercială și a businessului pe termen lung, crearea de noi locuri de muncă și susținerea comunităților în care ne desfășurăm activitatea. Credem că toate acestea confirmă angajamentul nostru pe termen lung față de România. Suntem determinați să ne continuăm creșterea regională în sud-estul Europei prin investiții pe plan local în România. Odată cu deschiderea fabricii de gips-carton de lângă București, vom crea 80 de noi locuri de muncă. Proximitatea de București, unul dintre orașele cu cea mai mare activitate în construcții în ultimii ani și cel mai important centru industrial din România, ne va aduce mai aproape de momentul în care vom putea folosi plăcile de gips-carton recuperate din șantiere ca materie primă, încurajând astfel o abordare sustenabilă în lanț. Ne bazăm pe buna colaborare cu autoritățile în vederea extinderii noastre strategice și pentru a contribui activ la tranziția către o economie verde, capitalizând oportunitățile economiei circulare și proprietatea gipsului de a fi un material ușor de reciclat”, a spus Andrei Popa (foto), Director General România & Sud-Estul Europei. 

„Protejarea planetei este o prioritate strategică pentru Etex. De aceea, am făcut din sustenabilitate un pilon esențial al planului nostru de investiiții.  Atât în România cât și în restul lumii, construim și renovăm unități de producție de ultimă generație care fabrică materiale de construcție ecologice cu emisii de carbon și consum de apă mai reduse. Suntem, de asemenea, determinați să implementăm circularitatea, astfel încât materialele noastre să poată fi reciclate și refolosite, subliniind în același timp că siguranța este în prim-planul a tot ceea ce facem „ a declarat Jochen Friedrichs, Director al Diviziei Building Performance în cadrul Etex.

Etex își propune ca până în 2025 să trimită cu 65% mai puține deșeuri la gropile de gunoi, raportat la nivelul din 2018, iar până în 2030 să reducă la zero cantitatea deșeurilor aruncate. Aceste obiective, formulate în planul de dezvoltare pe termen mediu și lung, “ Road to Sustainability 2030”, constituie un pas semnificativ către consolidarea sustenabilității Etex și sunt aliniate cu eforturile globale de protejare a mediului. 

Odată finalizată investiția, fabrica de lângă București va deveni a treia unitate de producție pe care Etex o operează în România unde are, în prezent, peste 220 de angajați. Grupul mai operează două unități de producție de materiale de construcții sub brandul Siniat: fabrica de gips-carton de la Turceni și fabrica de ipsosuri, gleturi și tencuieli pe bază de ipsos de la Aghireșu, unde a făcut investiții majore în ultimii ani în noi instalații și tehnologii.

Compania a investit, în ultimii ani, 8 milioane de euro pentru demararea proiectului de recuperare a gipsului de la Rovinari, încă 1 milion de euro într-o nouă instalație de uscare și micronizare a gipsului la fabrica de la Aghireșu, iar un alt milion de euro au fost folosiți pentru îmbunătățirea capacității logistice a fabricilor de la Turceni și Aghireșu. 

Etex este un producător global de materiale de construcții și un pionier în domeniul construcțiilor ușoare. Etex dorește să inspire oamenii din întreaga lume să construiască spații de locuit sigure, durabile, inteligente și frumoase. 

Înființată în 1905, cu sediul central în Zaventem, Belgia, Etex este o companie de familie cu peste 13.500 de angajați la nivel global. Aceasta operează peste 140 de unități în 45 de țări și a înregistrat venituri de 3,7 miliarde de euro și un REBITDA de 645 de milioane de euro în 2022. Etex încurajează o cultură de colaborare și grijă, un spirit de pionierat și o pasiune de a face mereu mai bine pentru clienții săi. 

Etex are cinci centre de cercetare și dezvoltare care sprijină cinci divizii globale: 

  • Building Performance: soluții pentru construcții uscate, inclusiv plăci de gips-carton și plăci de fibrociment, tencuieli și produse formulate, protecție pasivă împotriva incendiilor și produse asociate. 
  • Exteriors: o gamă de materiale estetice din fibrociment pentru utilizare în agricultură, arhitectură și exteriorul rezidențial.
  • Industry: produse de protecție împotriva incendiilor și de izolare de înaltă performanță pentru industria construcțiilor și OEM (Original Equipment Manufacturer).
  • Insulation: vată minerală de sticlă și polistiren extrudat (XPS) pentru izolare termică și acustică.
  • New Ways: soluții modulare offsite de înaltă tehnologie bazate pe cadre din lemn și oțel.

Portofoliul global al Etex include mărci comerciale de top precum Cedral, Durlock, Equitone, Eternit, Gyplac, Kalsi, Pladur, Promat, Siniat, Superboard și URSA.

Etex este Inspiring Ways of Living, pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați site-ul nostru: www.etexgroup.com

Pentru mai multe informații despre Ursa, Siniat, Promat, Equitone, vă rugăm să vizitați site-urile noastre: www.ursa.rowww.siniat.ro, www.promat.ro, www.promat.com, www.equitone.com/ro-ro/

În România, Etex furnizează produse din ipsos și sisteme de gips-carton pentru numeroase proiecte din industria hotelieră, clădiri de birouri, clădiri rezidențiale, spitale, centre comerciale și spații industriale. 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0