eToro înregistrat ca furnizor de servicii pentru active crypto în Cipru

eToro înregistrat ca furnizor de servicii pentru active crypto în Cipru

eToro, platforma de tranzacționare și investiții, a anunțat astăzi că cererea sa de înregistrare în Registrul CySEC (Comisia de Valori Mobiliare din Cipru) ca furnizor de servicii pentru active de tip cripto, CASP (Crypto Asset Service Provider) a fost aprobată. 

Înregistrarea va permite eToro să ofere servicii cripto reglementate în toate țările UE, la nivel transfrontalier, printr-o singură entitate, eToro (Europe) Digital Assets Ltd, odată ce Regulamentul UE privind piețele cripto (MiCA) va intra în vigoare în decembrie 2024, așa cum e de așteptat*.

Dr. Hedva Ber, director executiv adjunct la eToro, a declarat:Această înregistrare semnalează faptul că suntem 100% pregătiți să intrăm într-o nouă eră pentru cripto, odată ce MiCA va intra în vigoare anul viitor. Fiind o companie globală reglementată pe diferite piețe din întreaga lume, ne bucurăm de certitudinea și securitatea sporite pe care MiCA le va oferi atât consumatorilor, cât și companiilor de renume din acest spațiu. 

Europa este o regiune extrem de importantă pentru eToro, este locul în care se află majoritatea utilizatorilor noștri și dorim să continuăm să oferim investitorilor europeni acces direct la o gamă largă de active cripto ca parte a unui portofoliu diversificat. Această nouă înregistrare la CySEC ne va permite să realizăm mult mai ușor acest lucru într-o Europă post-MiCA, permițându-ne să creăm o ofertă mai eficientă și mai optimizată pentru investitorii europeni care doresc să tranzacționeze cu active cripto.

eToro este autorizată și supravegheată de o serie de autorități de reglementare din mai multe jurisdicții din întreaga lume, inclusiv FCA (Marea Britanie), ASIC (Australia), CySeC (Cipru), GFSC (Gibraltar), FinCen și FINRA (Statele Unite). eToro este, de asemenea, înregistrată ca furnizor de active digitale la diverse autorități locale, inclusiv Banca Spaniei și AMF (Franța).

eToro este platforma de investiții cu multiple tipuri de active care le permite utilizatorilor să investească, să-și împărtășească cunoștințele și să învețe despre investiții. Este o comunitate de investiții colaborativă concepută pentru a le oferi utilizatorilor instrumentele de care au nevoie pentru a-și spori cunoștințele și averea. Pe eToro, utilizatorii pot deține o gamă de active tradiționale și inovatoare și pot alege modul în care investesc: să tranzacționeze direct, să investească într-un portofoliu sau să copieze alți investitori. eToro oferă o gamă largă de instrumente educaționale, tutoriale și articole adaptate nevoilor investitorilor începători, cât și celor experimentați, plus un portofoliu virtual, astfel încât utilizatorii pot învăța fără riscuri folosind bani virtuali.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0