F&B Business Accelerator caută startupuri de tehnologie care activează în HoReCa și Retail

F&B Business Accelerator caută startupuri de tehnologie care activează în HoReCa și Retail

F&B Business Accelerator lansează un nou program de accelerare dedicat startupurilor de tehnologie care activează în HoReCa, Retail sau industrii conexe. Cu ocazia deschiderii noului call pentru antreprenori, F&B Business Accelerator anunță si un parteneriat cu McWin, cel mai important fond de investiții care activează în HoReCa, FMCG și retail, acționar în peste 1600 de restaurante la nivel global, printre care Burger King, Popeyes sau L’osteria.

Înscrierile în noua cohortă a F&B Business Accelerator, program susținut de UniCredit Bank, pot fi făcute AICI. Termenul limită pentru înscrieri este 28 februarie. 

Robert Agarici, Project Manager F&B Business Accelerator: „17% din hrana produsă la nivel mondial ajunge să fie aruncată la gunoi. În România, aproape 75% din restaurante și cantine aruncă mâncare. Etichetarea greșită a alimentelor este o altă problemă majoră cu care se confruntă sectorul de mâncare și băuturi. În momentul de față, trasabilitatea lanțului de aprovizionare este un proces anevoios și plin de hibe. Așa ajungem, de exemplu, să cumpărăm produse bio care nu sunt bio. În Marea Britanie, 55% din peștele consumat este etichetat greșit. În România, am avut cazuri de hering colorat vândut ca somon. Cu ajutorul tehnologiei, atât risipa alimentară cât și problemele ce țin de trasabilitatea lanțului de aprovizionare pot fi rezolvate. Intersecția dintre tehnologie și industria alimentară poate crea extrem de multe oportunități și ne dorim să găsim acele idei și startupuri pe care să le ajutăm să scaleze la nivel internațional”. 

Anca Ungureanu, director Identitate și Comunicare, UniCredit Bank:Noile tehnologii au capacitatea să rezolve multe dintre provocările cu care umanitatea se confruntă în momentul de față în ceea ce privește alimentația. Este nevoie de curaj din partea fondatorilor, de mentorat din partea antreprenorilor și profesioniștilor cu experiență și de sprijin din partea comunității. Aceste elemente se regăsesc în programul F&B Business Accelerator și, de aceea, ne bucurăm să susținem eforturile F&B Business Accelerator și îi încurajăm pe antreprenori să aplice în număr cât mai mare”

Programul de accelerare se întinde pe parcursul a șase săptămâni. Antreprenorii acceptați în program vor beneficia de peste 50 de workshopuri și întâlniri 1on1, susținute de antreprenori și profesioniști de top din IT, HoReCa, Retail, Fiscalitate, Legal, Marketing sau Investiții. Lista completă de traineri și mentori poate fi consultată AICI.

McWin devine partener al F&B Business Accelerator

McWin, fond de investiții lider la nivel internațional în industria ospitalității, cu acțiuni în peste 1600 de restaurante, devine partener al F&B Business Accelerator. Astfel, investitorii McWin vor participa la Pitching Day-ul organizat de F&B Business Accelerator iar Pawel Szczepaniak, Head of Digital al McWin, va face parte din echipa de mentori ai F&B Business Accelerator.  

Cine sunt absolvenții ultimei cohorte a F&B Business Accelerator?

În perioada septembrie-decembrie 2022, F&B Business Accelerator a organizat o cohortă dedicată businessurilor de producție în sectorul alimentar. Cinci antreprenori au absolvit programul de accelerare:

Cristian Barin, fondator Ohvaz.ro

Cristian Barin, antreprenor în serie, a înființat Ohvăz în Noiembrie 2018 din pasiune pentru alimentația echilibrată. Firma produce biscuiți de ovăz, budincă de ovăz, granola, limonadă și alte produse potrivite pentru micul dejun și masa de prânz.

Ohvăz este un brand 100% românesc, producător local axat pe micul dejun și masa de prânz, cu o prezență puternică în online. Peste 75% din cifra de afaceri se datorează vânzărilor prin site-ul propriu www.ohvaz.ro. Ne bucurăm că avem peste 4000 de recenzii și mulți client loiali care ne susțin. În cei 3 ani de activitate, în ciuda pandemiei și a situației internaționale tensionate, cifra de afaceri s-a dublat de la an la an, iar la finalul anului 2022 estimăm încasări de peste 550.000 euro.

Ohvăz îi are ca investitori pe Marius Alexe (Norofert, Bonas), SevenX Ventures (Holde Agri Invest şi Agroland Business System), Dan Oros (Head of Marketing at Google & YouTube RO). Ohvăz se bazează pe câteva principii esențiale: fără zahăr adăugat, coloranți, conservanți, dar evităm și plasticul de unică folosință. Majoritatea produselor sunt vegane și sunt produse în laboratorul Ohvăz din București.

Alexandru Tudose, cofondator Sol și Suflet – Centrul Permanent de Inovare, Producție și Educație în Agricultura Regenerativă

Alexandru Tudose este unul dintre fondatorii primei ferme regenerative din România – Sol și Suflet. În cadrul fermei, Alexandru și colegii săi cercetează și dezvoltă modelul de producție regenerativ pe care îl distribuie mai apoi în regim Open-Source în cadrul unei librării de resurse educative. De asemenea, Alexandru și colegii săi primesc în internship tineri fermieri pe care îi învață secretele agriculturii regenerative. Toate acestea pentru ca pe termen mediu și lung să poată exista în România o rețea de ferme regenerative.

Natalia Sitcai, fondatoarea brutăriei artizanale 5 Pâini și 2 Pești

Brutăria 5 Pâini și 2 Pești este un atelier de creație de pâine cu produse premium, inovatoare din domeniul panificației. Se diferențiază prin cultivarea drojdiilor sălbatice și dospirea îndelungată, de cel puțin 16 ore. Prin dospirea prelungită, la temperaturi scăzute, sunt sporite procesele enzimatice din care rezultă gustul si metabolizarea extrem de eficientă a aportului nutrițional pe care, grânele, în integralitatea lor, îl au de oferit. Următorul pas al businessului este reprezentat de realizarea unei brutării specializată în produse fără gluten, care să ofere o alternativă sănătoasă și curată produselor industriale din supermarket. 

Mihai Tonciu, fondator Microfood

Mihai Tonciu este primul producător de fructe și legume liofilizate din România. Liofilizarea este un proces de deshidratare folosit pentru conservarea produselor perisabile. Liofilizarea este bazată pe înghețare urmată de scăderea presiunii pentru a permite apei din materialul respectiv să sublimeze direct din faza solidă în faza de vapori. Temperatura scăzută permite ca produsul final sa fie de calitate superioară. Nu numai că acesta își păstrează forma inițială, dar procesul de liofilizare este și foarte blând cu vitaminele. Acesta este motivul pentru care liofilizarea este utilizată în principal în biomedicină și procesarea alimentelor, nutrienții și ingredientele active fiind deosebit de bine conservate. 

Georgeta Iacob, fondatoare Rodul Florilor

Rodul Florilor este o companie de prelucrare a fructelor și legumelor care adoptă modelul „from farm to market” cu o politică zero waste. Obiectivul imediat al companiei este de dezvoltare a liniei de producție pentru a ajunge la un volum de 2T de alimente procesate, păstrând totodată proprietățile organoleptice ale fructelor și legumelor. Cu planul de abonament lunar, produsele Rodul Florilor pot ajunge la clienți din toate colțurile lumii.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0