Festivalul Brazilor de Crăciun:14 ani în sprijinul educației copiilor defavorizaţi

fbc1Doina Levintza, DIZAINĂR, Lena Criveanu, Stephan Pelger sau Assamblage Școala de Bijuterie Contemporană – sunt doar câţiva dintre creatorii brazilor care vor fi licitaţi în cadul galei Festivalul Brazilor de Crăciun, organizată de Salvaţi Copiii România pe 4 decembrie.

Beneficiarii fondurilor care se vor colecta la ediţia 2014 a Festivalului Brazilor de Crăciun vor fi 2.500 de copii din comunităţi defavorizate, cuprinşi în programele educaţionale.

Prin intermediul celor 13 ediții de până acum, Organizația Salvați Copiii a reuşit strângerea a circa 3 milioane de euro, utilizați pentru asistarea a peste 20.000 de beneficiari, prin (re)integrarea școlară a copiilor nevoiți să muncească (programele A Doua Şansă și Școală după Școală) și prevenirea abandonului școlar în rândul comunităților defavorizate (Grădinițe estivale).

Numai anul acesta, grație sumelor strânse la ediția din 2013, Salvați Copiii a susținut 2.127 de copii, dintre care cei mai mulți (65%) au beneficiat de suport în programul de prevenire a abandonului școlar Școală după Școală. În plus, 985 părinți au beneficiat de servicii de asistență socială, juridică și psihologică și au participat la întâlniri lunare, iar 380 de specialiști din instituții cu atribuții în protecțiacopilului și educație au participat la sesiunile de informare derulate în cadrul programului.

„Strângerea de fonduri poate lua forme diverse, de la atragerea de donații majore, la lansarea unei provocări pe rețelele de socializare. Pentru noi, Festivalul Brazilor s-a dovedit cea mai elegantă, coerentă și eficientă metodă de finanțare a programelor de integrare școlară și, grație acestei gale anuale, am reușit să schimbăm destine și paradigme educaționale. Le mulţumim tuturor companiilor, designerilor, celebrităților și donatorilor individuali care ne sprijină și au încredere că, împreună, le putem reda acestor copii șansa la educație și la un viitor decent”, a declarat preşedintele Salvaţi Copiii România, Andi Moisescu, la conferinţa de presă de prezentare a brazilor care vor fi licitaţi.

Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al organizației, a amintit că lansarea Festivalului are loc în contextul apropierii Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, ce marchează un sfert de secol de la semnarea Convenţiei cu privire la drepturile copilului în Adunarea Națiunilor Unite.

Anul trecut, brazii au fost licitați cu sume cuprinse între 700 și 6.300 de euro.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0