FGA recomandă păgubiţilor Astra să depună toate documentele necesare pentru completarea dosarelor

FGA recomandă păgubiţilor Astra să depună toate documentele necesare pentru completarea dosarelor

astraFondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a aprobat în Comisia Specială, până la 1 martie 2016, 2.031 de dosare cu o valoare totală la plată de 8,2 milioane de lei, 7.257 de dosare fiind în curs de aprobare.

În perioada următoare, încă 2.500 de dosare vor intra în analiza Comisiei Speciale, care are ca principală atribuţie aprobarea sau după caz respingerea acestora, conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, pentru care s-au primit de la creditorii de asigurare documentele necesare completării documentaţiei, precum şi 350 de dosare care conţin hotărâri judecătoreşti definitive.

De asemenea, vor fi analizate de Comisia Specială şi cele 4.407 de dosare aferente cererilor de plată pentru restituirea cotei parte din primele de asigurare, urmare a cererilor de denunţare a contractelor de asigurare formulate de asiguraţii Astra.

FGA recomandă tuturor creditorilor care au depus cereri de plată şi care au primit adrese prin care se solicită completarea documentaţiei întreprinderea din timp a demersurilor necesare, astfel încât să beneficieze de o plată cât mai rapidă a despăgubirilor.

Fondul de Garantare a înregistrat în evidenţele sale, până la data de 29 februarie 2016, un număr de 21.371 cereri de plată.

Se reaminteşte potenţialilor creditori de asigurări ai companiei Astra Asigurări că, potrivit art. 266 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări doar după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului şi doar către păgubiţii care au depus cereri de plată şi care au dosarele complete. Plata despăgubirilor se va face în limita a 450.000 lei pentru fiecare creditor.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0