Frédéric Banco este noul Director General al BRD Sogelease

Frédéric Banco este noul Director General al BRD Sogelease

BRD Sogelease IFN SA l-a numit pe Frédéric Banco în funcția de Director General. Cu o experiență managerială de peste 23 ani, Frédéric Banco și-a construit cariera în cadrul ALD Automotive International, filiala Société Générale specializată în leasing operațional pe termen lung și managementul flotelor auto. Înainte de preluarea conducerii BRD Sogelease, Frédéric Banco a fost, între 2016 și 2019, Director General al ALD Automotive România.

„Obiectivul nostru este să ne accelerăm creșterea profitând de sinergia cu Grupul BRD și, în egală măsură, de rețelele noastre de dealeri interni și internaționali. BRD Sogelease are experiența necesară pentru a construi soluții de finanțare inovatoare și flexibile, asistându-și astfel clienții – fie ei IMM-uri sau companii mari, românești sau multinaționale – în dezvoltarea activităților lor. Profit de ocazie ca să felicit echipa BRD Sogelease pentru creșterea cu 17% a portofoliului între iunie 2018 și iunie 2019, și să le mulțumesc, în egală măsură, clienților”, a spus Frédéric Banco.

Frédéric Banco a studiat la Universitatea din Montpellier și deține un Master în economie.

BRD Sogelease IFN S.A., filiala de leasing a BRD Groupe Société Générale, este o prezență constantă în topul celor mai mari firme de leasing din România, după criteriul valorii activelor finanțate, și deține un portofoliu bine echilibrat între toate sectoarele economiei românești. În prima jumătate a anului 2019, BRD Sogelease a acordat finanţări noi în valoare de 338,2 milioane de lei (71 mil. euro), în creştere cu 31% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Ponderea cea mai mare este deţinută de vehiculele comerciale şi de pa­sa­geri, urmate de echipamente pentru agri­cul­tură, industrie şi construcţii. Astfel, portofoliul total al BRD Sogelease a ajuns la 877 milioane de lei, în creştere cu 17,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0