GALA FEMEILOR DE SUCCES  DIN DOMENIUL FINANCIAR-BANCAR

GALA FEMEILOR DE SUCCES DIN DOMENIUL FINANCIAR-BANCAR

pozadegrupPe 24 martie, Finmedia a organizat prima GALĂ A FEMEILOR DE SUCCES DIN FINANŢE-BĂNCI, eveniment în cadrul căruia revista Piaţa Financiară a premiat cele mai de succes femei dintr-un domeniu atât de familiar publicaţiei lunare – cel financiar-bancar, femei care au reuşit să ajungă în înalte funcţii executive. Oferind aceste premii, revista Piaţa Financiară doreşte să onoreze reuşita femeilor din bănci şi finanţe pe scară ierarhică, realizările profesionale şi tenacitatea de care au dat dovadă în anii lor de carieră. Gala a reuşit să aducă laolaltă, pentru a petrece împreună o seară memorabilă, o elită de femei remarcabile, extraordinare, care, profund dedicate profesiei lor, au reuşit să se impună în faţa colegilor, ajungând să fie cooptate în board-ul instituţiilor financiare.
Evenimentul a debutat cu o sesiune de discursuri pe tema „Femei la conducere – lideri de care instituţiile financiar-bancare au nevoie”, discursuri susţinute de speakeri cunoscuţi şi foarte apreciaţi în piaţa de profil. Sesiunea a debutat cu discursul doamnei conf. univ. dr. Ágnes Nagy, cea dintâi femeie membru al Consiliului de Administraţie al BNR, în cursul căruia a prezentat numeroase date cantitative şi calitative relevante pentru aportul feminin la piaţa muncii şi în principal acela adus de femeile ce deţin funcţii de conducere. „Conform studiului realizat de Fondul Monetar Internaţional în anul 2015, se remarcă faptul că aproape 90% dintre ţările lumii au cel puţin o restricţie bazată pe gen, o proporţie covârşitoare ce trebuie diminuată considerabil (…). Un studiu OCDE realizat în anul 2011 arată că femeile sunt caracterizate de rigoare în muncă, pot avea atenţie distributivă şi un simţ al diplomaţiei crescut. Am considerat relevante aceste date cantitative şi calitative pentru evenimentul din seara aceasta, la care ţin să adaug faptul că stilul unei femei este subtil, dar vital pentru o bună guvernare” – a precizat aceasta.
A urmat doamna Elena Petculescu, Preşedinte de Onoare Bancpost, cu o carieră presărată de realizări, construită cu mult suflet, dăruire, onestitate şi perseverenţa de a reuşi într-o lume care acum ceva vreme abia începea să se deschidă pentru doamne. Doamna Petculescu a fost prima femeie preşedinte de bancă din România postdecembristă şi se numără printre cei care au contribuit la creionarea şi creşterea sistemului bancar modern. Domnia sa a povestit despre începuturile şi traiectoria carierei sale la Bancpost, încheind printr-un mesaj adresat femeilor care doresc să-şi asume responsabilitatea unor funcţii de conducere: „Să aveţi puterea să învingeţi prin cunoaştere, căci competenţele vin în urma cunoaşterii, iar la acestea să adăugaţi curajul, care vă va împinge să luaţi decizii”.
În pledoaria sa, domnul Ismail Radwan, Expert Senior în Sectorul Public în cadrul biroului Băncii Mondiale, Europa şi Asia Centrală, a apreciat şi susţinut importanţa şi rolul femeilor pe piaţa muncii şi în special în funcţiile de conducere. „Orice ţară care va ignora importanţa femeii va avea foarte multe de pierdut, iar egalitatea la locul de muncă ar trebui să fie o prioritate. În ceea ce priveşte creşterea numărului de femei în funcţiile de conducere, consider că atât managerii bărbaţi, cât şi managerii femei ar trebui să le inducă acestora dorinţa de a conduce şi să le ofere sprijinul lor”.
Domnul Radu Graţian Gheţea, Preşedinte CEC Bank şi Preşedinte de Onoare al ARB, a precizat la rândul său importanţa pe care o acordă acestui subiect, date fiind cifrele din CEC Bank. „La CEC Bank, 83,54% dintre angajaţi sunt doamne şi domnişoare, iar în conducerea băncii 40% sunt femei, aceasta din urmă fiind reprezentată de trei bărbaţi şi două femei. Alegerile din Consiliul de Administraţie al Băncii pleacă de la convingerea mea că femeile asigură un echilibru în conducere. (…) Totodată, ţin să menţionez faptul că niciodată nu voi uita că persoanele care m-au ajutat să ajung pe culmile înalte ale carierei au fost în principal doamne”.

Evenimentul a continuat cu GALA DE PREMIERE, la care doamnele au ţinut să mulţumească familiei şi echipei pentru reuşitele lor, să transmită noilor generaţii câteva sfaturi şi să răspundă întrebării adresate de redacţia revistei în moduri surprinzătoare, chiar sclipitoare, care au încântat asistenţa.

Premiile „Femei de succes din finanţe”

ANDA TODOR, Managing Partner Dentons
„Pe lângă perseverenţă, cheia succesului în cariera unei femei este echilibrul pe care femeile îl pot aduce în viaţa profesională şi care este extrem de important.“

LAURA TONCESCU, Managing Partner NTMO (Nemoianu, Toncescu, Mihăilă, Olteanu) Attorneys at Law
„Spiritul de echipă este absolut esenţial şi cred că lucrurile măreţe nu pot fi făcute decât într-o echipă, într-una sudată şi consolidată. De asemenea, consider că femeile au acest rol important de a-şi aduce, prin echilibru şi perseverenţă, contribuţia lor la motivarea echipei. În acest context ţin să menţionez faptul că acest premiu se datorează echipei mele.”

MAGDALENA LUPOI, Head of Banking and Finance Department – Noerr
„Doresc să mulţumesc în primul rând organizatorilor şi celor care m-au nominalizat pentru acest premiu, cu atât mai mult cu cât există colege care merită această distincţie la fel de mult sau poate chiar mai mult decât mine. Doresc să dedic trofeul tuturor avocatelor, avocaţilor şi practicienilor în drept care se află la început de drum. Ca femeie, cred că de multe ori trebuie să munceşti puţin mai mult pentru a valida o anumită poziţie. Nu există scurtături, însă, dacă lucrurile sunt făcute cum trebuie, cu respect faţă de valorile morale şi de lege, cu pasiune, cu determinare, orice tânăr avocat sau practician al dreptului îşi poate construi o carieră de succes şi poate primi pe drumul său recunoaştere şi apreciere.”

ANGELA MANOLACHE, Partner KPMG România
„Ţin să menţionez că şi în echipa noastră sunt preponderent doamne şi domnişoare. Avem o echipă frumoasă şi echilibrată, de aceea consider că pentru a performa este important ca în echipă să ne găsim acea pasiune comună.”

MIHAELA MITROI, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC Europa de Sud-Est

CARMEN RADU, Preşedinte Directorat, Fondul Român de Contragarantare S.A.
„Pentru a ajunge într-o funcţie de conducere, unei femei i-ar trebui în primul rând mult curaj, apoi multă ambiţie şi spirit de echipă.”

VERONICA TONCEA, Director General Fondul de Garantare a Creditului Rural
„Îi felicit pe organizatori pentru acest eveniment şi ţin să menţionez că poziţiile noastre necesită multă muncă. Totuşi, în ceea ce ne priveşte, cred că diplomaţia împreună cu toate celelalte aspecte – curaj, dedicare, profesionalism, înţelegere din partea familiei – fac să ne menţinem funcţiile pe care le câştigăm. Cu diplomaţie cred că le putem îndeplini pe toate.”

VALENTINA BEREVOIANU, Director Financiar Executiv Erste Asset Management
„Mulţumesc mult pentru premiu. În ceea ce mă priveşte, am crescut între oameni minunaţi, care m-au susţinut, m-au încurajat şi mare parte din ceea ce sunt eu acum se datorează şi lor, iar ceea ce citesc în ochii acestora în fiecare zi, respectul şi admiraţia, reprezintă motivaţia de a continua.”

ADRIANA AHCIARLIU, Secretar General Asociaţia Societăţilor Financiare – ALB România
„În primul rând contează foarte mult determinarea, perseverenţa pe care trebuie să o transmiţi, în calitate de coordonator al unei asociaţii, în mod egal tuturor reprezentanţilor, indiferent că sunt femei sau bărbaţi. Suntem în poziţia în care putem spune că o asociaţie este o familie şi în această familie fiecare trebuie să ştie că îşi are un rol important, iar determinarea şi încrederea în sine sunt esenţiale pentru a reuşi.”

CORINA PORTASE, Managing Director Idea Leasing
„Vă mulţumesc frumos pentru această distincţie. Timpul între familie şi serviciu este într-adevăr greu de împărţit, norocul meu este că sunt alături, de mai bine de 8 ani, de o echipă senzaţională, pe care mă bazez şi în care am multă încredere. Am avut grijă să mă înconjor de profesionişti în fiecare domeniu de responsabilitate, prin urmare ei îmi permit să am timpul necesar alături de familia mea.”

DANIELA BUDUREA, Country Director România & Bulgaria, Western Union

Premiile „Femei de succes din bănci”

OLTEA BELCIUGANU, Director, Direcţia Marketing şi Comunicare, CEC Bank
„Cred că foarte important este să te adaptezi locului, persoanelor cu care comunici, să alegi tonalitatea corespunzătoare. Nu ştiu dacă este important să fii doamnă sau domn pentru a reuşi în funcţii de conducere, dar ştiu sigur că în domeniul comunicării sunt preponderent doamne.”

OANA NUŢĂ, Director Marketing şi Imagine Corporativă, EximBank
„Şi la noi, în echipa EximBank, numărul femeilor, mai ales în zona de conducere, este important. Pentru mine, succes înseamnă, privindu-le pe colegele mele: răbdare, etape nearse şi lucru în echipă.”

VIRGINIA OŢEL, Communication Leader Garanti Group România
„Felicitări tuturor doamnelor prezente, atât celor premiate, cât şi celorlalte, căci ele fac diferenţa în organizaţiile în care lucrează. Felicitări Piaţa Financiară şi Finmedia pentru această Gală dedicată femeilor din domeniul financiar-bancar, căci meritaţi, într-adevăr, toată aprecierea noastră. Sper ca în vreo 5 ani să avem 25% dintre preşedinţii băncilor din România femei, ca să nu mai vorbim de consiliile de administraţie. Uitându-mă la aceste doamne minunate aş putea spune că ceea ce, poate, ne favorizează pe noi este inteligenţa emoţională. Cred că trebuie să existe un echilibru între inteligenţa profesională şi cea emoţională pentru a reuşi.”

ANCA RARĂU, Director Marketing Banca Comercială Română
„Ţin să mulţumesc organizatorilor şi vreau să le felicit pe toate femeile prezente la eveniment. Oamenii m-au adus aici, toţi cei cu care am lucrat din echipele pline de entuziasm. Norocul este că oamenii din echipă ţi-i alegi după chipul şi asemănarea ta, aşadar pot spune că nu este foarte greu să lucrezi cu cei pe care îi alegi. Important este să existe o coeziune în echipă, este bine să o menţii şi să formezi oamenii astfel încât să se înţeleagă între ei, să ducă mai departe munca întregii bănci, instituţii, căci o mică verigă care rupe lanţul dăunează. Aşadar, din punctul de vedere, al unei femei care conduce şi bărbaţi, pot spune că nu este greu deloc să-i conduci, din contră, te fac să devii din ce în ce mai bună, pentru a face faţă provocărilor.”

SIMONA MARIA MISCHIE, Director General Adjunct Banca Centrală Cooperatistă – CREDITCOOP
„Cred că familia este foarte importantă pentru a reuşi în carieră, căci este nevoie de multă muncă şi dedicare, iar înţelegerea familiei este esenţială, mai ales pentru o femeie.”

MIOARA POPESCU, Vicepreşedinte Idea Bank
„Mulţumesc foarte mult pentru acest premiu, care în primul rând mă onorează şi în acelaşi timp mă obligă foarte mult. Celor care debutează în domeniul bancar vreau să le transmit să aibă răbdare, căci experienţa se acumulează pas cu pas, apoi să aibă o discuţie cu sine, să privească în interiorul lor ca să vadă ce li se potriveşte cel mai bine. Să fie studioşi, să persevereze, căci este nevoie de timp, de răbdare ca frunza de dud să se transforme în mătase, conform spuselor lui Balzac.”

MIRELA BORDEA, Vicepreşedinte Credit Europe Bank (România) SA
„Mulţumesc organizatorilor pentru acest eveniment deosebit. Sunt onorată să fiu aici. Sunt şi membră în Consiliul de administraţie, din anul 2003, iar la un moment dat, în contextul unor împrejurări nu foarte fericite, am preluat şi conducerea băncii pentru o perioadă limitată, aşadar contribuţia mea a fost şi pe plan administrativ, nu doar executiv. În general, menţinerea unei poziţii de conducere într-o instituţie financiar-bancară, o poziţie care nu este uşoară, presupune mult stres, multă implicare, dedicaţie, o instruire permanentă şi necesitatea de a fi la curent cu ultimele reglementări specifice cadrului în care se desfăşoară activitatea bancară.”

MĂDĂLINA TEODORESCU, Vicepreşedinte Piraeus Bank România
„Ceea ce nu a fost încă exprimat cu privire la potenţialele calităţile ale unui lider este naturaleţea, căci nu ne putem abate de la ceea ce suntem. Aşadar, eu îmi sfătuiesc colegii să-şi păstreze autenticitatea în tot ceea ce fac, căci oricât am încerca să replicăm modele sau să fim altcineva decât suntem, finalizăm prin a fi noi.”

MIRELA IOVU, Vicepreşedinte CEC Bank
„Sunt deosebit de onorată, fericită, mândră, emoţionată să fiu astăzi alături de atât de multe doamne admirate şi premiate. Cea mai mare realizare este, desigur, familia, pentru că împlinirea pe plan personal îţi construieşte aripi care te pot purta oriunde doreşti. Nu aş face altceva decât banking, fiind absolventă a facultăţii de drept puteam îmbrăţişa poate mai bine de cinci alte slujbe, dar am ales bankingul şi m-am dedicat acestui domeniu. Acest premiu este pentru toate colegele mele din CEC Bank.”

MIHAELA POPA, Vicepreşedinte CEC Bank
„Cel mai important moment al carierei mele a fost activitatea de la Banca Română de Comerţ Exterior, dacă aş începe cu acea perioadă. Banca ne-a format, ne-a creat ca oameni, iar ulterior, un alt astfel de moment important a fost marea provocare, CEC Bank, care continuă, de altfel. ”

DANIELA BODÎRCĂ, Vicepreşedinte Executiv Unicredit Bank
„Mulţumesc pentru premiu, sunt extrem de onorată. Prezenţa din seara aceasta este extrem de grea ca frumuseţe şi profesionalism. Femeile sunt foarte modeste, foarte pline de conţinut, dar nu ies atât de des în public, drept pentru care felicit această iniţiativă, căci este o ocazie de a arăta cât de multe femei frumoase, ambiţioase şi inteligente există în domeniul financiar-bancar. Pentru mine acest premiu este o provocare, pentru că îmi dau seama că am de făcut mult mai multe de acum înainte, pentru a pune în evidenţă colegele sau femeile care există în România şi care pot crea o societate mult mai bună prin calităţile pe care le au.”

LUMINIŢA RUNCAN, Director General Adjunct, Chief Risk Officer Banca Transilvania

GABRIELA GAVRILESCU, Director General Adjunct BRD Groupe Société Générale

DANA DEMETRIAN, Vicepreşedinte Executiv Retail şi Private Banking BCR
„Ţin să mulţumesc organizatorilor pentru acest eveniment special. După ce preşedinţi de bănci sunt felicitaţi an de an, băncile şi profesioniştii din diverse domenii la fel, astăzi, în 2016, după foarte mulţi ani de banking în România, în sfârşit a venit şi momentul doamnelor. Suntem responsabili în tot ceea ce facem, indiferent de gen, şi cred că, dincolo de responsabilitate, primează încrederea pe care o generăm celor din jurul nostru, iar cheia succesului este acea încredere pe care le-o oferim celor din jur şi mai ales bărbaţilor.”

ELENA PETCULESCU, Preşedinte de Onoare Bancpost
„Vă mulţumesc mult pentru această iniţiativă. Le doresc tuturor femeilor mult succes! Succesul stă în mâinile lor. Echilibru, curaj, competenţă şi să nu vă lăsaţi! Este foarte important să vă impuneţi prin determinarea pe care o aveţi şi implicarea de care trebuie să daţi dovadă.”

Evenimentul a fost susţinut de CEC Bank, Erste Asset Management, Banca Transilvania, Romfilatelia, Ellis Luxury, Florăria Altfel, Greek Taste şi Chairry.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0