Gala Premiilor România Top 100 companii

Gala Premiilor România Top 100 companii

DSC_7833Continuând tradiţia ultimilor 15 ani, în luna februarie, personalităţi influente ale comunităţii de business, ale mediului educaţional şi politic din România, se întâlnesc la „Gala Premiilor România Top 100 Companii” pentru a sărbători performanţele companiilor româneşti din anul precedent.

Evenimentul, găzduit de hotelul Ramda Parc a debutat cu discuţiile din cadrul mesei rotunde la care au luat parte vorbitori precum: Gabriel Biriş, Secretar de Stat, Ministerul Finanţelor, Cezar Mereuţă, Cercetător Asociat al Centrului de Modelare Economică al Academiei Române, Dan Schwartz, Managing Partner şi Cofondator RSM România, Adrian Vascu, Senior Partner Veridio, Andrei Nagy, Enterprise Account Manager, IBM România, acestea fiind moderate de jurnalistul Dan Apostol.

Varietatea specializărilor vorbitorilor nu a fost un obstacol în dezbaterile asupra mediului de afaceri românesc, din contră, dat fiind interesul vădit şi implicaţiile fiecăruia dintre aceştia în domeniul menţionat, discuţiile au fost modelate pentru a se crea concluzii pertinente pe subiectul abordat.

Astfel, Gabriel Biriş, Secretar de Stat, Ministerul Finanţelor a evidenţiat faptul că relaxarea fiscală evidenţiată prin Noul Cod Fiscal susţine mediul de afaceri românesc: „Trebuie să recunoaştem că Noul Cod Fiscal aduce reduceri semnficative de taxe, contribuind astfel la conturarea unui regim fiscal mai favorabil, pentru microîntreprinderi şi în special pentru start-up-uri, ceea ce arată intenţia de susţinere a antreprenorilor români. Pe de altă parte, îngrijorătoare este direcţia de îngreunare a sacilor birocraţiei, la care mai avem mult de lucrat. Ceea ce vreau să menţionez este că toate acestea sunt lucruri care ne preocupă şi în definitiv a trecut puţin timp de când unii dintre noi s-au apucat de treabă, drept pentru care abia de acum înainte se vor vedea unele schimbări” a specificat acesta

De partea cealaltă, Dan Schwartz, Managing Partner şi Cofondator RSM România a precizat factorii de ordin internaţional ce pot contribui la stabilitatea sau instabilitatea mediului românesc de afaceri. „Noi, lucrând cu companii din mediul privat am remarcat încrederea crescândă şi faptul că optimismul se intalează treptat la nivelul ţării noastre. Din această perspectivă, cred că anul 2016 va fi unul bun pentru economia românească şi implicit pentru mediul nostru de afaceri, evident dacă economia mondială ne va ajuta. Deocamdată vedem unele trăsături cu iz pesimist, precum cele ce vin dinspre economia chineză, indicii bursieri ce dau semnale de scăderi în ultime perioadă, războiul din Siria şi stagnarea de la nivelul Uniunii Europene, dar dacă acestea nu se vor amplifica ne vom continua tendinţa de creştere. Mai ales prin prisma faptului că se întrevăd creşteri în ceea ce priveşte investiţiile străine directe, căci deşi avem o piaţă imperfectă, această dă dovadă de stabilitate” a menţionat Dan Schwartz.

Adrian Vascu, Senior Partner Veridio a ţinut să facă lumină în ceea ce priveşte efectele impozitului pe clădiri, date fiind numeroasele întrebări conturate în ultima vreme cu privire la acest aspect. Informaţiile transmise fiind benefice atât companiilor cât şi persoanelor fizice. „Referindu-mă la o lume mai restrânsă, specifică competenţei mele, zona evaluărilor, ţin să fac unele clarificări cu privire la întrebările pe care şi le pun mulţi dintre contribuabili: Noul Cod Fiscal îi ajută sau îi încurcă? Eu pot spune următoarele lucruri: companiile care deţin în patrimoniu clădiri rezidenţiale plătesc impozite mai mici, în timp ce persoanele fizice care deţin clădiri nerezidenţiale, teoretic plătesc un impozit mai mare. Precizez teoretic, pentru că cota de impozitare a acestora a crescut, dar, în realitate nu s-a întâmplat acest lucru. Şi spun asta, pentru că modalitatea prin care ei calculau impozitul până acum era similară cu cea a apartamentelor noastre, care au un grad de uzură limitat, pe când noi avem multe situaţii în care evaluările au condus la valori destul de mici datorită stării fizice învechite a clădirilor, astfel încât valorile impozabile au scăzut considerabil. Concluzia este foarte clară: baza pe care vor sta aceste valori va fi una mult mai solidă, predictibilitatea va veni atât pentru autorităţi cât şi pentru contribuabil. Aşadar, sursa credibilă constă în cifre, în cifrele corecte, ele ne vor aduce tuturor puterea. ” a specificat acesta.

În ceea ce priveşte aşteptările actorilor principali din mediul de afaceri, se pare că temerile cele mai mari vin din partea unor potenţiale business-uri ce deţin Sindromul Uber, conform analizei prezentate de Andrei Nagy, Enterprise Account Manager, IBM România: „Voi face o tranziţie de la nivel local pentru a aduce câteva informaţii pe care colegii mei de la Institutul creat de companie, de IBM le-au descoperit în studiul cu privire la părerile oamenilor despre evoluţia pieţelor şi aşteptările pentru perioada următoate. Studiul a fost realizat pe 5000 de persoane din zonele de top management CEO, CFO, HR şi acesta presupune unele constatări care se pot remarca şi la nivel regional. Dintre acestea aş începe cu cel mai important precizat de colegii mei în urma acestor dialoguri şi anume, faptul că cea mai mare temere vine din lipsa posibilităţii identificării coerente a potenţialilor competitori. Practic, nu mai există o teamă datorată celor care sunt în aceeaşi industrie, ci există o mare reţinere când se evaluază posibilitatea de a fi detronat sau scos de pe piaţă de către cineva care vine dintr-o zonă total neaşteptată. Acest tip de comportament a fost definit ca Sindromul Uber, căci aşa cum Uber a venit şi a câştigat atât de mult din piaţă fără a avea mai mult decât o aplicaţie astfel pot veni şi alţii.”

În cadrul evenimentului nu putea lipsi studiul realizat de domnul prof. dr. Cezar Mereuţă, Cercetător Asociat al Centrului de Modelare Economică al Academiei Române cu privire la evoluţiile din Top 100 companii românşti în perioada 2000-2014, studiu ce poate fi regăsit pe larg în cartea sa intitulată: Unele repere microeconomice în procesul de tranziţie din România. La nivelul concluziilor prezentate de acesta a fost menţionată atenţia sporită care ar trebui să fie oferită companiilor mari: „Concluzia este foarte greu de acceptat, dar este perfect reală, companiile cu peste 500 de angajaţi s-au transformat în motoare ale profitabilităţii generale. Timp de 20 de ani am vorbit şi am organizat numeroase evenimente pentru IMM-uri, acum a venit timpul să ne aplecăm asupra celor peste 1000 de companii mari din România, să vedem astfel cum am putea aduce companiile cu capital românesc pe această cale pentru a ne creşte competitivitatea. Trebuie să trecem aşadar la a doua soluţie de agresivitate. Nu doar aceea de a atrage companii străine pe piaţa noastră ci şi de a atrage mai mulţi atreprenori români. Şi acum trebuie să fim foarte atenţi la serviciile creative, acolo este un mare potenţial!” a precizat acesta.

La finalul discuţiilor, într-o atmosferă de excepţie, au fost premiate performanţele pentru anul 2014 ale celor mai importanţi lideri ai economiei, ai sectoarelor şi regiunilor după cum urmează:

Premiile de excelenţă “15 ani în 15 topuri” 2000-2014:

Hidroelectrica

Automobile Dacia

OMV Petrom

Alro Slatina

Compania Naţională Poşta Română

Vodafone România

Telekom România

Orange România

MOL România

Rompetrol Rafinare

Premiile de excelenţă “Lider de piaţă”:

Arctic

FAN Courier

Rombat

Teraplast Bistriţa

Premiul de excelenţă “Lider în judeţul Bistraţa-Năsăud”:

LEONI Wiring Systems RO

Premiile de excelenţă în domeniul energetic:

CEZ România

E.ON România

EnergoBit

Premiile de excelenţă în construcţii:

Construcţii Erbaşu

BOG’ART

Premiul de excelenţă în retail:

DEDEMAN

Premiul de excelenţă în industria alimentară:

Romaqua Group

Premiul de excelenţă în domeniul fabricării produselor electronice:

Electromagnetica

Premiul de excelenţă în domeniul farmaceutic:

Fildas Catena Group

Premiul de excelenţă în domeniul producţiei de componente auto:

Grupul Industrial Componente Piteşti

Premiul de excelenţă pentru protecţia socială în construcţii:

Casa Socială a Constructorilor

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0